Capra ispăşitoare

Cu o eşarfă pe cap, cu faţa ascunsă în palme, flancată de doi civili, femeia asaltată de ziarişti cu microfoane s-a urcat în maşină fără să trebuiască să răspundă la de-acum celebra întrebare pe care o pun reporterii de teren: cum vă simţiţi ?
E o întrebare standard pe care ei o aplică tuturor prinşilor – tâlhari, violatori, borfaşi, cuţitari, conducători auto beţi la volan, dar şi victimelor unei nenorociri, care au pierdut pe cineva sau ceva, de exemplu totul.
Televiziunile au transmis, ca de obicei, în buclă, secundele acelei îmbarcări, ca să ne potolească setea de dreptate. Să ne sature de justiţie.

Scandalul se va stinge, indiferent de ce curs va lua viaţa acestei femei.
Ce, parcă s-a mai auzit ceva după explozia din mină de-acum doi ani, soldată cu 12 morţi şi 14 răniţi? A păţit ceva vreun şefuleţ de la suprafaţă? A aflat careva cine, exact, a zis „Las’, bă, că merge şi-aşa!”, când a permis accesul în subteran, deşi detectoarele de metan „ţipau” ?


Dacă va fi găsită vinovată, va face câţiva ani de pârnaie. Nu mulţi, că n-a pus ea focul, cu mâna ei.
Dar poate nu-i face! Poate ia cu suspendare, poate i se angajează avocaţi abili care vor reuşi să demnostreze că nu ştiu ce întâmplare nemaipomenit de gravă, petrecută în alt salon sau în mai multe saloane, concomitent, i-a solicitat în mod obligatoriu şi excepţional prezenţa acolo şi că în felul ăsta s-a preîntâmpinat altă nenorocire, cu mult mai mare, in aşa fel încât carnagiul din salonul cu nou-născuţi să devină brusc răul cel mai mic sau, aşa cum s-a exprimat cu inconştienţă şi impertinenţă premierul – „o lecţie”.


La noi, de obicei, mortu’ e de vină. De-aia se şi zice: „Dumnezeu să-l ierte!”
La maternitatea Giuleşti, din nefericire, morţii erau prea mici, incapabili de orice, darămite de autoaprindere!
Pe cine să scoţi vinovat?

Pe Ministrul Sănătăţii? Normal că nu! Niciun om întreg la minte nu şi-ar pune problema că un ministru stă pândar la fundul fiecărei asistente, să vadă cât timp îşi pierde ea la toaletă. Sau prin saloane. Dacă ar fi întârziat 3-4 minute, ca trenurile japoneze într-un an, poate. Dar de la douăsprezece minute în sus, nu mai e treaba ministrului să-şi dea demisia. E treaba cui a angajat-o, aşa dromomană ori aşa constipată.

Pe directorul spitalului. Pe profesorul Bogdan Marinescu. Pe Bogdan Marinescu?! 27 de ani director ?! Păi Mugur Isărescu mai are de alergat, până să-l ajungă din urmă.

Pe vreun doctor. Trebuie să fi fost un doctor de gardă! Ăla trebuie zburat urgent. După aceea are el grijă să zboare singur, cu low cost, Bucureşti – Londra, numai dus.

Aşa că tot asistenta umblăreaţă pe la umblătoare rămâne baza.

Şi-atunci, la aparate, dragi cameramani!
Batic pe cap. Pe cap, pe ochi. Escortă. Doi bărbaţi. Serioşi. Tăcuţi. În orele de program. Maşină albă cu girofar. Să se vadă un crâmpei din becul lui. Pădure de microfoane în jur.
Atenţie, motor! Acţiune!
Şi mucles!