Scrisoare cât se poate de deschisă (2)

Tot doamnei Mimi, vecina aceluiaşi Rădescu


Scumpă doamnă Mimi,

Mă grăbesc să vă răspund!
Nu vă necăjiţi că nu mi-aţi putut scrie la mine pe blog! Într-un fel, e chiar mai bine. În felul ăsta, mai trec şi eu pe la vecinul dumneavoastră, mai trece şi el pe la mine.

Câteva precizări: nu ştiam că am cerber la uşa gării. O fi vreun voluntar? Eu n-am angajat nici măcar un tăietor de bilete de peron, darămite un cerber!
N-o avea unde dormi. S-o fi aciuat acolo şi latră, săracul, la călători.

Faza cu URL-ul m-a speriat şi pe mine, la început.

Îmi suna ca o prescurtare la URLaţi, nu ştiam dacă e nevoie s-o fac, pentru ca să mi se permită accesul. N-aş fi ezitat, dar în primul rând că nu eram singură acasă şi când cheamă aparţinătorii 112 de la Psihiatrie, nu e adevărat că „cu consimţământul pacientului” , iar în al doilea, nu ştiam ce şi cum să URLu. Ca lupu’, ca sirena, ca...mine, când mă enervez? Aşa că am întrebat. Cică nu trebuie decât să scrii o adresă de-asta de site... ceva care începe întotdeauna cu haştetepe şi sfârşeşte prost.

Aşa că am ajuns acolo unde voiam să vă aduc!
Ca să aveţi ce URLa, trebuie să vă faceţi blog.
Vi-l face Rădescu, vorbesc eu cu el, nu-i problemă sau „no problem”, cum zice Boc şi pe urmă zice „în puii mei” .
Că veni vorba: întrebaţi-l pe vecinu’ Rădescu dacă ştie cum se spune, în engleză la „în puii mei”. Dacă ştie cum, întrebaţi-l şi ce înseamnă în româneşte.
Dacă vi se pare că nu e de demnitatea dumneavoastră să-mi explicaţi , tăceţi pur şi simplu din gură şi-mi dau eu singură seama că semnifică exact ce bănuiam.

Când o să aveţi blog, prima nelinişte o să fie: despre ce să scrieţi, prima oară.
O să faceţi o listă de subiecte despre care, ori de câte ori aţi vrut să vorbiţi, s-a găsit un dobitoc să vă întrerupă cu „Vezi că ţi se arde mâncarea!” sau a sunat telefonul sau s-a cutremurat pământul de 3,3 pe scara Richter şi-a intrat Mărmureanu în direct pe televizor şi s-a ales praful de ce voiaţi să comunicaţi, că la 3,3 nu se întâmplă nimic, practic nu se mişcă nicio frunză.

Urmează tracul alegerii.

O să vedeţi că, când nu te opreşte nimeni din zis, îţi dispare inspiraţia.
E momentul când poţi să te inspiri din alte bloguri.
Sunt bloguri inteligente, de tipul:
Plouă... frunze... şarpe... golful francezului... cheia franceză...mi-a căzut peste picioare şi TU nu erai... NU ERAI... să mi-o ridici.

Nu vă sfătuiesc! N-o să vă acceseze decât doi prieteni pe care i-aţi împrumutat cu bani şi încă nu s-au restabilit financiar.

În schimb, există o mulţime de doamne, ca dumneavoastră, ca mine, care scriu cu bucătăria. E greu, fiindcă trebuie să ştii să găteşti şi să faci din găteală poveste.

Totuşi unele se descurcă dintr-un cub de supă Knorr şi zic oarecum aşa:
Am coborât la parterul blocului unde e un supermarket cu de toate, mai puţin cu ce-mi trebuie mie (şi, tu, cititorul, te gândeşti – mamă,mamă, asta e o rafinată d’aia, care pune fasolea la fiert după ce-o măsoară cu şublerul, când scrie „la foc mic”, înseamnă c-a gătit la brichetă...)
Greşit! Doamna caută şi găseşte supă de vită Knorr la cub, o dă-ntr-un clocot şi PRESARĂ peste ea...
Normal, când auzi de „presară”, te gândeşti la ceva culinărie cu fast, ciuleşti ochiul, să presari şi tu. Da’ cucoana scutură un borcănaş de McCormick şi iese fast food.
Aşa că, indiferent dacă cubul de supă a fost de vită, treaba rezultă de porc.

Noi n-avem timp de chestii de-astea!
Noi, care suntem trecute de prima tinereţe, chiar dacă le mai avem de înfruntat pe următoarele două, trei, n-avem timp să scriem după modele, că nu facem cruciuliţe pe etamină!
Noi scriem ce ne vi...

Doamna Mimi!
Vă mai zic , când mai am o clipă liberă! Chiar miroase a ars din bucătărie şi dobitocul n-a strigat „Vezi că ţi se arde mâncarea!”, să nu mă deranjeze cât vorbesc cu dumneavoastră!

Cu cele mai... ştiţi...
renata