O ţară avem, şi p-aia o împărţim cu alde Băsescu şi alde Bichir

Ieri, în Moldova ex-inundată, o doamnă jurnalist de la presa locală a vrut să-i ia un interviu lui Băsescu. Până la urmă lucrurile s-au petrecut exact pe dos.
Femeia a făcut faţă cu greu interogatoriului prezidenţial.

De fapt, n-a izbutit să răspundă decât la prima întrebare – „Dumneavoastră cum vă simţiţi ca român, în general, în ţara dumneavoastră, vă simţiţi bine?", însă răspunsul ei a fost greşit.
A zis că se simte “Relativ”. Nu e chiar de condamnat.

Dacă zicea “Nu, rău!”, o îmbulina cu Băsescu, la cât era de pornit, pentru că părea trecută demult de prima tinereţe şi ar fi fost umilitor să-şi ia vreun dos de palmă peste falcă, în văzul tuturor şi cam prematur, fiindcă nu s-a dat încă sentinţa în speţa “M-o fi înjurat copilul, mi-o fi făcut ceva…”.
Dacă zicea “Da, bine!”, ar fi enervat pe toată lumea, că minte, pentru că se vedea clar cât era de timorată, numai bine nu se simţea.

Până la urmă i-a spus preşedintele cum trebuia să se simtă: FOARTE BINE şi s-a dat de exemplu pe sine, cum se simte el, în ţara lui - foarte bine.


Eu nu mă simţeam nici bine, nici rău, mi-era doar cald, până când a intervenit din studioul Antenei3 un jurnalist bucureştean, licenţiat în filologie şi teologie ortodoxă, om cu masterat în comunicare şi doctorand în teologie, unu’, Florian Bichir, care a zis, referindu-se la colega lui din Moldova: “Bătrâna putea să răspundă că se simte ameţită, îmbalonată…”

Ei, abia când l-am auzit pe părintele filolog şi ziarist, mi-am dat seama cum trebuie să mă simt: ruşinată.