S-o lăsăm mai moale cu mall-urile!

Ştiţi poezia aia, „Când vioarele tăcură”?
În fine!... E de domeniul trecutului.

Azi tăcură bormaşinile, flexurile şi mai ales ciocanele, care-l strigau ireverenţios, pe nume, când Boc s-a adresat celor câţiva meşteri zidari care băgau, fiecare cu ce avea la îndemână - cancioc, mistrie, trafalet - cultura românească la vizuina ei şi anume în viitoarea bibliotecă naţională.

Nu folosesc încă majuscule, fiindcă în România nu se ştie niciodată, când ceva începe, dacă se şi termină. Avem exemplul drumurilor, străzilor, străduţelor şi autostrăduţelor care suferă de complexul Meşterului Manole.

În cazul nostru nici măcar nu e o începere, e o preluare de tristă amintire care ameninţă să devină bibliotecă naţională în toamna viitoare, dacă nu se scumpeşte varul, dacă nu se supără marinarul că ospătarii onorează comanda la douăzeci de minute, din lipsă de personal, în vreme ce trântori şi evazionişti zac la bibliotecă.

Nu ştiu dacă anonimii muncitori constructori „vor rămâne în istorie”, ca cei care au „adus din nou cultura, la noi acasă”, punând schela şi umărul la ampla acţiune naţională de defluire dinspre mall-uri, înspre bibliotecă. Cert este că, dacă acest edificiu se termină cu bine, ar fi nedrept să nu se inscripţioneze frontispiciul cu această zicere, de mare efect emoţional:
„Suntem în faţa la cea mai importantă investiţie în cultura românească”.
Semnat: Emil Boc.

Cu roşu. Să se inscripţioneze cu roşu.