Deontologul care era să fie...

Da. Rămân încă puţin pe subiect.
În fond, jurnaliştii mă pasionează. Sunt nişte actori ai scrisului. Aşa cum sunt mimii, jucători muţi ai gestului.
Sunt o lume aparte.
Într-o mixtură socială trifazică, prostime, politrucime şi manipulime, jurnaliştii fac faza a treia. Manipulează. Asigură stabilitatea mixului, care nu e chiar omogen, să nu ne bucurăm aiurea, indiferent de rezultatele referendumurilor, prostimea şi politrucimea rămân emulsie instabilă, de tip ulei în apă sau apă în ulei şi tocmai ei, jurnaliştii, sunt stabilizatorii, emulgatorii situaţiei.
Cum? Cum ţin ei sub control fenomenul?
Simplu!

Dacă vor să ne bage emulsia pe sub piele, se declară deontologi şi principiali, merg cu obiectivitatea până în pânzele albe, ies cu pieptul dezgolit în faţa mulţimii, pardon, prostimii şi strigă: da, bă, sunt prieten cu ta-su! Iau masa cu el, pă banii lui, mă râd dă el, da’-l apreciez, că e un mafiot onest. Adică şi-ar tăia un picior dă la gleznă, să facă o afacere cu cap şi un bine tărişoarei. Care-i problema?

Dacă vor să ne scoată emulsia pe nas, devin deontologi după război şi ne bat obrazul: nu v-am zis eu, fraierilor, că fii-sa e proastă? N-am fost eu deontolog şi imparţial ca să vă deschid ochii ? Am pus-o să recunoască că a angajat-o ta-su la becuri? Am pus-o! Am pus-o să dea dîn casă, să zică cum stă mă-sa la taclale cu papagalii? Am pus-o! Aţi ţinut cont de efortul meu deontologic? Nu.
Aţi pus-o!

Ei, bine, foarte puţini deontologi jurnalişti reuşesc proba de slalom printre copacii din pădurea deasă a scopurilor care scuză mijloacele.
Unii eşueză ca nişte balene bătrâne, sinucigaşe, pe ţărmul văicăros dar înţelept al pupincurismului consecvent.
Dar alţii, tineri delfini, se scot în larg şi plutesc, frizând perfecţiunea, în mările calde ale Bunei Speranţe , acolo unde dacă n-ai Cap, vai de buzunare.
De-aia lansează ei update-uri cu aldine, adevărate burj dubaiuri ale eticii profesionale:

"UPDATE: […] Honorius e fiul amicului meu Silviu, îl cunosc din casă de la ei. E extrem şi enervant de tânăr, e necopt, e zărghiu (nu mai mult decât cei de-un leat cu el), e entuziast, bine crescut, respectuos. A făcut nişte şcoală afară, nu-i Einstein (deşi, pe lîngă EBa, ar putea trece), iar dacă posturile tv ale lu’ tac-său şi banii băgaţi în partidul ăla fascistoid au mers pe piaţă în campania electorală (europarlamentare, parlamentare, prezidenţiale) nu văd de ce n-ar merge şi acum. [...] "

Dar, fiindcă nici ei nu sunt suficient de bătrâni şi experimentaţi ca balenele sinucigaşe, dau link pe numele discutatului şi discutabilului Honorius.

Şi se duce dracului toată şandramaua deontologică, Victor Ciutacu!

p.s.: nu, nu dau link pe honorius fiindcă nu vreau.