Lanul

A murit Salinger.
Asta ce înseamnă?
Înseamnă că a murit unul dintre puţinii scriitori care-ţi dau liber la scris, atunci când nu eşti scriitor.
A murit tipul care, în timp ce scrie un roman, îţi şi explică ce înseamnă scrisul.

Ce e scrisul?
E atunci când, rămas fără ţigări, mai amâni zece minute, să termini o frază, pe urmă te încalţi şi pleci după ţigări.

Scrisul e când nimeni nu te ascultă, dar tu trebuie să spui, fiindcă altfel explodezi.
Scrisul e când nu vrei să răspunzi la telefon sau când nu vrei să contabilizezi de câte minute, ore, zile nu sună telefonul.

Scrisul e Aşteptându-l pe Godot, unde aşteptarea ta e autentică, indiferent că n-ai văzut piesa.
Scrisul e atunci când îţi întârzii plânsul, cu o milionime de secundă sau când alţii pot să ţi-l întârzie, fiindcă au SCRIS!

Scrisul e ultima soluţie, atunci când n-ai moştenitori, sărac fiind.

A murit Salinger?!
Puţin îmi pasă!
A murit însă Holden Caulfield, tipul care a scris o compunere despre o mănuşă de baseball.


"Cunoşteam povestea. Mi-o spusese cel puţin de o sută de ori. Numai că de fiecare dată era altfel. O dată spunea că se culcase cu ea în “Buick”-ul lui văr-su, altă dată, că faptul se-ntîmplase într-un gang. Dar bineînţeles că totul era aiureală! Puteam să pun mîna în foc că Ackley era fată mare. Se vedea cît de colo. Cred că nici măcar n-a pipăit vreodată o femeie. În cele din urmă, am fost nevoit să-i spun clar că am de scris o compunere pentru Stradlater şi să-l rog s-o şteargă naibii, ca să-mi pot aduna gîndurile. Ca de obicei, a mai tărăgănat puţin lucrurile, dar pînă la urmă tot a plecat. După ce a plecat, mi-am pus pijamaua, halatul şi şapca de vînătoare şi am început să scriu compunerea. Din păcate, nu-mi venea în minte nici o cameră, nici o casă, nici un obiect pe care să-l descriu, cum îmi ceruse Stradlater, şi, pe urmă, mie nici nu-mi place să descriu case sau odăi. Aşa că ştiţi ce-am făcut? M-am apucat să scriu despre mănuşa de baseball a fratelui meu Allie. Era un subiect foarte potrivit pentru o descriere. Zău că era. Frate-meu Allie avea o mănuşă de baseball pentru mîna stîngă . Era stîngaci. Partea interesantă era că Allie scrisese versuri pe toată mănuşa, pe degete, pe manşetă, peste tot. Versuri scrise cu cerneală verde. Le scrisese ca să aibă ce citi cînd era în careu şi stătea degeaba, că nu era nimeni care să zvîrle mingea. Dar frate-meu Allie a murit. A avut leucemie şi-a murit la 18 iulie 1946, pe cînd ne aflam în Maine. ”

După mine, a murit părintele scrisului „fiindcă altfel nu se poate”.
Poate că pentru scriitorii cu operă publicată, a murit un seamăn de-al lor.
Dar pentru scriitorii din domeniul ceţos al netului, a murit însuşi tăticul lor.


Să-i păstrăm un pios moment de reculegere, continuînd a scrie despre ceea ce condeieri aplicaţi nu scriu!