Moartea vine de unde vrea ea

Am deschis o pagină albă.

Nu mă mai satur de uitat pe geam.

Zăpadă temeinică între cei doisprezece tei din faţa blocului. Gerul a răsturnat un sac de cristale Swarovski, intr-o pornire de generozitate nebunească.
Un husky de prin vecini l-a scos pe stăpân’su la plimbare. Nu-l văd prea bine, dar imi închipui cât de fericit trebuie să fie. Câinele, nu stăpânul.

Cele două penticostale sau adventiste sau martoriţe ale lui Iehova sau ce-or fi ele, se întorc pe alee, spre casă.

Fustele lor din stofă brună, drepte şi lungi, până la glezne, arată ca două trunchiuri groase de copaci foarte bătrâni, mişcători.

Mă-ntorc la pagina mea albă.

Aş putea să închid calculatorul.

Aş putea să scriu despre domnul căţel hasky şi să mă aleg cu câteva comentarii simpatice.

Şi-aşa am plăcerea ca unul dintre bloggerii foarte activi să mă fi nominalizat la categoria cel mai simpatic blogger, la concursul Luciei Verona .

Aş putea să stau frumos la locul meu, cu masca pe figură, dovedind că ştiu “La ce folosesc măştile în spaţiul public?”, întrebarea Ciutacului…

Totuşi prefer să zic ce-mi trece prin cap azi, după ce mi-am aruncat un ochi pe “realitatea tv”, în câteva rânduri…

Tatulici, specialistul în luări de cuvânt pe vremurile vechi şi în pansarea planetei pe vremurile noi, va fi, cel puţin aşa am înţeles eu, maestru de ceremonii în teledonul “Haiti. Copiii haosului”.

Uite ce-mi trece prin cap:
Moartea vine de unde vrea ea.

În Indonezia a venit dintr-un tsunami.
În Haiti dintr-un cutremur.
În războaie vine printr-o ţeavă de metal, de un oarece calibru.
În România vine stereo, din lipsă de citostatice, din lipsă de insulină, din lipsă de ocitocină în sala de naşteri, din pensii de 300 de lei, din explozii cu gaz metan provocate de sărăcie, din inundaţii, din prostie, din delăsare…

Şi dacă domnul Tatulici are zvâcul necesar să ţină un teledon pentru Haiti, cu următorul preambul:
„Am făcut primul exerciţiu de solidaritate al oamenilor din România cu alţi oameni necunoscuţi de pe planetă aflaţi în impas acum cinci ani, după tsunami-ul din Indonezia. Românii au trecut examenul fabulos. În Banda Aceh e o şcoală construită din banii românilor, o grădiniţă şi vreo 200 de copii care vor şti toată viaţa că există România”, de ce nu organizează lunar un teledon?

Ar repara plafonul unei şcoli care arată ca în fotografie.
Fiindcă, uneori, moartea poate veni din tavan.

Şi-acum aştept să mi-o iau în freză!