Râd...

…De 10 minute citesc presa on line şi râd.
Sunt puţin îngrijorată, fiindcă, la ce citesc, în mod normal ar trebui să mă enervez îngrozitor, dar eu râd.
Ce-am mâncat azi?
Doi castraveciori muraţi şi-un cârnat prea sărat, by femeia noastră de serviciu.
Ăsta a fost micul dejun, deşi nu mănânc niciodată dimineaţa, dar când a desfăcut Mariana cutia de îngheţată Monte Bianco - vanilie şi caramel şi-au răsărit castraveţii şi cârnaţii dumneaei, am stins ţigara, am lăsat cafeaua şi-am gustat puţin din conţinut.
Îmmm! – am făcut eu cu gura plină. Ea, imediat s-a scuzat că ştie, sunt prea săraţi, i-a greşit.
Avea dreptate. Erau prea săraţi, după Mencinicopschi. După gustul meu erau perfecţi.
I-am numărat: patru bucăţi.
Aş mai fi mâncat unul, dar nu ajungeau pentru toată lumea, ambele ture. Mi-a fost târşeală s-o întreb dacă are pretenţia să-şi aloce şi ea un cârnat, care avea acasă frigiderul plin, aşa că m-am oprit, gândindu-mă că singurul lor cusur e că sunt prea puţini.
Pe la unşpe am luat o gustare nenorocită, două bomboane de-alea cu Mozart pe staniol. Şi-alea aveau ceva în neregulă! Erau bune rău. Piei, ispită! Am băut două guri de cafea şi-am ars caloriile cu o juma’ de ţigară.
M-a salvat un pacient cu două compensate de la jumatea cealaltă, despre care se zice că e cea mai cancerigenă dintre cele două jumătăţi posibile ale ţigării.
Pe la unu, tot Mariana avea mustrări de conştiinţă, aşa că ne-a făcut o salată de crudităţi. Roşii de-alea mici, crescute dirijat, pe vrej, la lampă UV, în eprubetă, castraveţi de seră, un ardei gras cât un pepenaş, specie poliploidă de la arkadaşii noştri din Bosfor, măsline fără sâmburi, telemea de vacă şi ulei de olive aflate la prima lor presare la rece, hipocolesterolemiant, antioxidant, hepatoprotector şi depurativ.
Nu prea m-am omorât, dar am mâncat-o fiindcă era sănătoasă şi arăta bine, măslinelor le sclipeau ochişorii ăia negri, languroşi, castraveţii miroseau a vară şi roşiile surâdeau timid şi virginal, din uleiul extravirgin.
După vreo juma de oră am luat un colebil. N-aş fi vrut, dar asta zbierau castraveţii primăvăratici, de undeva, de sub diafragmă, că vor colebil. Le-am dat, s-au potolit imediat.

Şi-acum citesc ce zice la gazete despre taxa pe mâncare nesănătoasă şi, în loc să arunc monitorul pe geam ca să nu-mi crească glicemia, colesterolul şi pulsul de nervi, eu râd.
O fi de la tâmpeniile pe care le regurgitează doctorul Astărăstoaie, disperat să nu-şi piardă fotoliul de prezident peste colegiul medicilor?
Ţî!
O fi de la nemernicii de cârnaţi ai Marianei?
Nici!
O fi de la salata de-a dreptul evlavioasă de la prânz?
N-are cum.
Atunci de ce dracu’ râd eu, ca proasta-n şaormărie, când de la mâncare nesănătoasă la râs nesănătos e doar un pas şi taxa îmi suflă în ceafă?
Nu cumva o fi de la poza cu dom’ ministru?
Că de hrănit, pare hrănit. Dar sănătos?!