I-auzi ţara cum răsună, numai râs şi voie bună!

În sfârşit, ne-a venit mintea la cap!
Redevenim o ţară eminamente veselă.
Greu, dar ne-am prins şi noi în cele din urmă de specificul nostru naţional.
Românul s-a născut pontos, miştocar şi băşcălios şi aşa şi trebuie să rămână!

Când a fost cutremurul din 4 martie ’77, seara au căzut blocuri, au murit oameni, a doua zi pe la prânz am auzit deja primul banc tematic.

Ăla cu Dumnezeu şi Nea Nicu jucând şeptic, cum tăia Nea Nicu mereu cu “şapte”, până s-a enervat Dumnezeu şi-a tăiat cu “şapte virgulă patru”. Un banc reuşit, de ce să nu recunoaştem.

După ’90, nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi, ca naţie, treptat am devenit mofluzi, tâmpiţi, era cât pe ce să râncezim într-un fel de început de ţâfnă obtuză.

Degeaba muncesc, judicios, câteva televiziuni la distrarea populaţiei, de 20 de ani încoace, consumând hectare de mătase înflorată ca să facă fuste lungi şi creţe guristelor cu salbă la gât, iese şi de-o husă pentru canapeaua lui Măruţă, rămâne şi de sutien pentru duduia Crudu…
Ne-am nesimţit!
Abia dacă mai zâmbim.

A venit ditamai partidul, portocaliu, culoare veselă, plăcută, solară, de vară…
A muncit pe brânci. Zi şi noapte.
Cuconiţa Riţa a înălţat sceniţa. Bani, nu jucărie!

Noi, tălâmbi, n-am mişcat un colţ al gurii. A cântat un băiat în faţa Ministerului, de l-au dat pe portar afară, că de ce l-a lăsat şi gata…

Acelaşi partid a făcut din EBA europarlamentar. Iar a lucrat singur! El a găsit-o, el a propus-o, el a ales-o. Pe ici pe colo, câţiva au mai tremurat câte-o ştampilă, pentru nea Jiji, pentru Tribun…
Am reuşit să fim reprezentaţi de doi analfabeţi şi-un nebun la Bruxelles. Nu-i puţin lucru!
A râs cineva? Nu. Ne-am văzut de-ale noastre.
Idioţi!

În sfârşit, abia acum, cu-o mână de colaboratori de nădejde ca Bejinariu, fii-su lu’ Bahmu, Udrea - mai călare, mai Peron, tăticul găinii născătoare de pui vii şi ăla… mereu uit cum îl cheamă, de la “În puii mei”, plus Andrei Gheorghe şi cu domn’ inginer Bittman, în al doişpelea ceas, marele partid a reuşit să ne smulgă primele hohote adevărate, autentice, ca pe vremurile de tristă amintire, când aveam atât de mult umor.

Şi cum domnul Gheorghe le are cu poveştile şi Dănuţ a promis că nu se lasă de muzică, nu-i exclus ca, în curând, să ovaţionăm la scenă deschisă primul balet românesc de succes, “Spărgătorul de muci”. Să moară compatrioţii lui Piotr Ilici de necaz!