Gura bate curul

Da. Adică eu mă uitam la “În gura presei” pe Antena 3, când Antena 1 difuza curul lui Boc, în premieră.

Între timp, netul s-a umplut de buclişoara cu pricina. Oriunde te întorci, dai de fesele ex-premierului, la superofertă: însoţite de comentariul pertinent al lui Ciutacu, însoţite de comentariul ridicol al lui Crin Antonescu, lipsite de comentariul lui CTP care a refuzat să intre în direct la emisiunea cu pricina, ceea ce este un semn de luciditate şi respect de sine.

Paradoxal, mi s-a părut că, a arăta curul celui mai amărât, mai impotent mintal, mai ridicol, mai dezavantajat de fizic şi mai bătut de astre dintre premierii României postdecembriste, e un act de cruzime care ar fi trebuit să vâre fundaţia VIER PFOTEN în greva foamei.

Tot paradoxal, în pielea goală, Boc arată uman. Un pigmeu care trage de fiare ca să-şi îmbunătăţească măcar conturul, dacă pe verticală nu mai e nimic de reparat.  În fond, faptul că e scund e total lipsit de importanţă.

Dacă în cei 160 de cm ai săi ar fi încăput ceva bun simţ, un dram de caracter şi demnitate, o picătură de înţelepciune care să-l ţină departe de toate episoadele alea de-a dreptul scabroase - cu coasa, cu ridicatul pe vârfuri, cu rindeaua, cu ceaiul, cu lopata - nu s-ar fi legat nimeni de înălţimea lui.  Imaginaţi-vă un Boc inteligent, tobă de carte, plin de bune intenţii, spontan, bun orator, bun organizator, nemincinos, nelingău, o personalitate politică salvatoare pentru români! L-am fi poreclit Omuleţu’, Piticu’, Ăla micu’… Micimea lui ar fi devenit un amănunt, un condiment, o particularitate care-l extrage din banal, ţi-l face simpatic.

Dar cum n-a fost aşa, faptul că e scund a devenit argumentul fenotipic al micimii sale interioare.

În fundul gol, Boc e, în sfârşit, viabil şi autentic. Nu mai e prelungirea docilă şi utilă a mâniei prezidenţiale asupra poporului român. E doar un tip grăsuţ şi îndesat care urmează să-şi tragă chiloţii pe el, într-un vestiar.

Cum a devenit marinarul preşedinte? S-a dat cetăţean simplu, din popor, căruia îi plac femeile, nu i-a plăcut cartea, se urcă şi el băut la volan, ca tot omul, se pupă cu primul jegos care-l ovaţionează (că nu ştie nimeni că jegosul e sepepist sub acoperire), hăhăie când îi vine să râdă şi zice “muie!” când se bucură maxim sau când e nervos.

Cum ar mai putea hulitul, căzutul premier Boc să-şi recapete postul de primar în Cluj?

Uite-asa! Dacă un nemernic îl face victimă, îi pune curul pe micul ecran, în mod mârşav şi nedrept. În cele din urmă, dacă circumvoluţiunile cerebrale al demisionatului nu mai au nimic de arătat, poate fesele lui stârnesc puţin interes şi multă milă.

Captura aceasta, mizerabilă, obţinută pe vremea când încă era şeful guvernului şi difuzată când nu mai este, îi foloseşte lui Boc imens, măcar pe meleagurile natale, la nişte viitoare alegeri.

Detaliul ăsta, plus tăcerea “indiferentă” a ambiţiosului micuţ proaspăt demisionat faţă de “atacul la persoana sa fizică” în presă, îmi miroase a colaboraţionism disperat.

Bine. N-am dreptate. Sunt doar lovită de paranoia naţională.