TREI ANI

Ce ştie să facă un copil de trei ani?

Ştie să facă la oliţă şi să nu mai facă pe el.

Ştie să nu vrea, seara, să adoarmă, până nu-i spui o poveste. Apoi, să nu adoarmă, dacă i-o spui, gândindu-se la ea. La trei ani, finalurile de poveste sunt discutabile. Se pot inflama, ameliora, repara, transformându-se în “va urma”.

La trei ani, dacă tata n-o iubeşte pe mama, eşti distrus. Sigur că ei, mama şi tata,  nu ştiu că tu ştii. De aceea trebuie să-ţi petreci timpul printre păpuşi, căluţi şi ursuleţi, cu toată dăruirea, ca să nu-i mâhneşti şi mai tare, arătându-le că tu deja ai înţeles, şi te cufunzi în tăcere şi în jucării de pluş, pentru ca ei să-şi rezolve problema, fără să te mai aibă şi pe tine pe cap.

O, dar dacă se iubesc, dacă simţi tu asta, lumea e fără de măsură şi tu poţi scotoci liniştit în pod, în cutiile în care nu ai voie, pentru că, atunci când te vor descoperi asupra faptei,   tata o s-o ţină pe mama de umeri şi, înainte de-a te certa şi pedepsi, o s-o pupe amuzat, în dosul urechii, iar pe tine o să te certe mai puţin, fiindcă deja eşti amănuntul simpatic ce trebuie mânat la culcare, cu sau fără de poveste citită.

Prieteni, gara pentru noi împlineşte mâine 3 ani.

E prematur să analizăm dacă ştie să facă la oliţă, fiindcă e mereu înconjurată de prieteni binevoitori care o lasă să facă unde vrea ea.

Dar, dacă cineva are vreo idee şi doreşte să-i croiască un drum în viaţă, e invitat să ia cuvântul.

Deocamdată, însă, zic să-i urăm “La mulţi ani!”…