Hai, hai!...

Ieri, pe la ora asta m-a sunat cineva. Mi-a zis că i-a spus ei cineva, care lucrează undeva, unde nu poa’ să-mi zică la telefon, că urmează o înzăpezire totală şi că trebuie să ne facem provizii.

M-am înfipt direct la megaimge-ul din colţul străzii. Am înhăţat un coş şi-am pornit printre rafturi. Ce să iau, ce să iau… Ţigări. Bine, în afară de ţigări, ce să mai iau?

De mâncare. Câte ţigări să iau? Nu mi-a zis asta câte zile ţine urgia… Să iau pe trei zile? O să iau, când ajung la casa de marcat, dar deocamdată să iau mâncare.

Ciocolată. Câte? Două? Nu, patru. Să iau şi d-asta cu struguri? Iau!... Nu mai iau, că nu mai e. Să iau şi ceva serios, de bază.

Carne. Mă duc la frigidere: două caserole cu cârnaţi proaspeţi, una cu ficăţei, o pulpă de porc. Am lăsat ficăţeii pentru cel care o veni după mine.

Să iau şi brânză. Iau şi brânză. De-asta la cutie, că rezistă aproape nelimitat. Să iau trei cutii? Când dracu’ am mai mâncat eu atâta brânză în trei zile, fără roşii?

Să iau şi roşii. Să iau roşii? Cât poa’ să reziste roşiile în frigider? Trei zile? Dacă iau de-astea care nu se strică în trei zile, mai bine nu iau, că sunt holograme de roşii.

Să iau mălai. Văd că sunt şi alţii care pun, obligatoriu, în coş, o pungă de mălai.

Mămăligă cu brânză şi smântână. Asta merge, de supravieţuire. De ce să iau mălai, că am?

Să iau smântână. Smântâna expiră toată, conform etichetei, în două zile. Mai bine nu! Poate n-am chef de mămăligă şi rămâne smântâna nemâncată.

Ia, mai bine, să mă întorc şi să iau şi ficăţeii de pui. Nu mai sunt!...

Atunci să las eu o porţie de cârnaţi la raft, că n-o să mănânc de două ori cârnaţi în trei zile.

Cine a zis că ţine trei zile? N-a zis nimeni. Aşa m-am gândit eu, când am calculat ţigările. Băi, dar apă am luat? Nu. Nici bere.

Iau apă şi bere, mai las o cutie de brânză că nu pot să car asemenea greutate. Mă duc iar la departamentul de carne şi las şi cârnaţii, pe toţi, că n-a murit nimeni fără cârnaţi, trei zile.

Cu cine e asta prietenă? Cu vreun meteorolog de serviciu? Nu, că mi-ar fi spus la telefon. Da’ dacă nu-i adevărat?  Dacă nu vin zăpezile ăle mari? Ia să mă mai uit prin coşurile altora, să văd ce tehnici de supravieţuire au alţii. Orbit fără zahăr, patru pacheţele. Ăsta n-are niciun prieten care să-l fi prevenit, neoficial,  asupra vremii ce va să vină.

Ouă! Doamne, cum de-am uitat? Ouă trebuia eu să cumpăr, indiferent de evenimente, că nu mai avem. Să iau de-astea “bio”? De bio ne arde nouă acuma?! Să iau normale. Din găini stresate onest, la vedere.

Mamă!... Abia mai ridic coşul de jos. Po’ să mai adaug două pachete de ţigări, că astea sunt uşoare.

Mă aşez la coada de supravieţuire. Ia să mai iau o ciocolată, până îmi vine rândul. O iau. Împing coşul pe jos, cu piciorul, nici nu vreau să mă gândesc câţi bani voi arunca pe pungi biodegradabile.

Ajung acasă. Aprind lumina, că s-a întunecat între timp,  şi deschid televizorul.

Cică Igaş a zis. Că urmează ninsori ca-n ‘54. Şi mai dihai!

Îmi ia juma’ de ceas să aranjez supravieţuirea în frigider. În prealabil, am tranşat pulpa de porc în felii, să  ţină până duminică. A!... Mai aveam carne în congelator, pentru o săptămână. A!... Şi brânză mai era, de-aia bună, de la Sibiu.

Vorbeşte o doamnă, directoare peste “meteo” şi zice că o să fie polei. Nu se închide uşa frigiderului. Scot sticlele de apă minerală. Ele erau de vină. Acum se închide.

Concluzie:

Ai,  hai, hai, hai-di, haidi, hai!...

Sub ninsori mă îngropai!…