Aseară. Film. “Terror in the Mall”. Ai noştri au tradus “Teroare la magazin”. Destul de corect! La cum arată România pe harta lumii, un titlu gen “Teroare la chioşc” mi s-ar fi părut mai oportun. Varianta “kioshc” era la fel de potrivită.
M-am uitat fiindcă îmi plac filmele cu “sânge pe pereţi”, oricât de proaste ar fi. Totul e să nu se facă economie la muniţie.
Era vorba, ca de obicei, despre un tip rău, care ia ostatici nişte tipi buni , dintre care unul fusese un pic rău, la un momentdat, dar îşi revenise (acum era paznic la Mall) şi, oricum, în comparaţie cu Răul din rolul principal, era, în lipsă de probe, Bun.
Acum, dacă stau să mă gândesc retroactiv, nici nu-mi amintesc dacă a scăpat cu bine din film sau a mierlit-o. Parcă n-a mierlit-o! Era aşa de nesărat că, şi dac-o mierlea, tot nu devenea material de plâns.
Totuşi Răul Răului din film nu era o persoană, ci un incident: se spărsese un baraj, râul umflat de ploi inundase oraşul şi mall-ul implicit, până la un etaj superior celui unde se petrece grosul acţiunii.
Barajul cedase banal, din lipsă de fonduri. Ca la noi. Mall-ul, oricât aş vrea eu să cred că arăta altfel decât ale noastre, arăta la fel.
În final, extra-bunii s-au pupat, bunii normali s-au salvat, imbecilii oficiali, care erau să strice tot, au înţeles că greşiseră, iar omul rău care voia să fugă cu banii a murit spectaculos, dar sigur şi singur, în explozie.
Tot în explozia aia a explodat şi Mall-ul. Superb!
O clipă, am trăit un sentiment imbecil de triumf.
Apoi a început să curgă distribuţia.
Am adormit gândindu-mă cât costă refacerea unui Mall şi cine o plăteşte.
M-am uitat fiindcă îmi plac filmele cu “sânge pe pereţi”, oricât de proaste ar fi. Totul e să nu se facă economie la muniţie.
Era vorba, ca de obicei, despre un tip rău, care ia ostatici nişte tipi buni , dintre care unul fusese un pic rău, la un momentdat, dar îşi revenise (acum era paznic la Mall) şi, oricum, în comparaţie cu Răul din rolul principal, era, în lipsă de probe, Bun.
Acum, dacă stau să mă gândesc retroactiv, nici nu-mi amintesc dacă a scăpat cu bine din film sau a mierlit-o. Parcă n-a mierlit-o! Era aşa de nesărat că, şi dac-o mierlea, tot nu devenea material de plâns.
Totuşi Răul Răului din film nu era o persoană, ci un incident: se spărsese un baraj, râul umflat de ploi inundase oraşul şi mall-ul implicit, până la un etaj superior celui unde se petrece grosul acţiunii.
Barajul cedase banal, din lipsă de fonduri. Ca la noi. Mall-ul, oricât aş vrea eu să cred că arăta altfel decât ale noastre, arăta la fel.
În final, extra-bunii s-au pupat, bunii normali s-au salvat, imbecilii oficiali, care erau să strice tot, au înţeles că greşiseră, iar omul rău care voia să fugă cu banii a murit spectaculos, dar sigur şi singur, în explozie.
Tot în explozia aia a explodat şi Mall-ul. Superb!
O clipă, am trăit un sentiment imbecil de triumf.
Apoi a început să curgă distribuţia.
Am adormit gândindu-mă cât costă refacerea unui Mall şi cine o plăteşte.
+(3).jpg)