Udrea: boală sau medicament?

Depinde. 

Pe plaiul mioritic, părerea -  minus  8 - 12%   -  e că ne bagă în mormânt.

Pe Diasporă însă, o scoală din morţi.

Aşa zice William, păstorul Diasporei, intitulat în mod samavolnic de către părinţii lui şi Brânză, că o poză cu Udrea pe tricou, împărţită în căpşunărie, i-ar aronda dumnealui 99% din voturi. 

Nu stau acum să analizez cum se face că grosul românilor plecaţi să lucreze “afară” au ca certă calitate capacitatea de-a deosebi roşul de verde, prin urmare pot recolta căpşuni, pot schimba scutece adulţilor cu control sfincterian redus sau cu grave probleme locomotorii.

Întrebarea mea, oarecum îndreptăţită, ar fi: de ce un român din ăsta, verde, care vede roşu în faţa ochilor de plăcere, când îi dai cadou un tricou cu Udrea pe pectorali, l-ar dori pe William Brânză reprezentant al intereselor lui?

Fac acest comentariu fiindcă Theo semnalează un interviu cu lactatul în Adevărul şi vă îmboldesc să-l citiţi!

Nu ca să configuraţi definiţia minciunii cu ştaif, aceea pe care o practică bietul Will în interpelarea cu pricina, ci ca să înţelegem cu toţii cât de aservit poate fi un jurnalist obiectiv, deontolog şi imparţial ciumei portocalii.

Mi-e teamă că am folosit cuvinte prea tari în ultimul paragraf.

Vă datorez scuze.

The Remains of the Day

Nu, nu mă refer la minunatul, ireproşabilul film cu Anthony Hopkins şi Emma Thompson.

Fac trimitere la ce-a înţeles o vipuşcă autohtonă din ziua de azi: că trebuie să maimuţărească  evenimentul regalo-matrimonial, turnându-şi superglue în creştetul capului şi poruncindu-i menajerei sale  să-i răstoarne castronul cu salată de fructe pe emisferele cerebrale. Sau vaza de flori, tăiate din scurt, la nivel de sepale…

O, ştiu! Marele Bote, ex-iubitul prevăzut prin contract al Biancăi lui Bote, s-a exprimat elogios la adresa cockteilului fitoterapeutic care acoperea tărtăcuţa Monicăi Tatoiu.

Dar eu zic că, dacă am pierdut orice speranţă, simţul măsurii inclus, nu e de bon ton să ne pierdem şi simţul umorului.

Aşa că, liber la râs, fraţilor!

Din ţara lui Şase Clase – Şase Case – Şasă Cai Frumoşi

Ştirea scurtă, redactată banal spre bolovănos şi citită împiedicat la Antena 3 de prompteriţa care simte nevoia, în ultimul moment, să precizeze că „le-a văzut pe toate” se referă totuşi numai la nunţi regale, a trecut oarecum neobservată.

Trei bâlbe într-un enunţ de şase rânduri, prima în deschidere şi următoarele două în nume proprii, îmi întăresc sentimentul că e o ştire de mâna a treia care nu foloseşte nimănui, rating-ului cel mai puţin.

Eu, ca trăitor rezistent în ţara lui Şase Clase – Şase Case – Şasă Cai Frumoşi, m-am simţit un pic mândră şi chiar norocoasă că am apucat să mai aud o dată pronunţându-se "...of Romania", fără să fie vorba de criminali, ciorditori, violatori, repetenţi la şenghen, măsluitori de documente guvernamentale, spicy Udrea şi alte găinării.

Nu-s chiar monarhistă, dar m-am uitat cu jind la prestanţa Regelui Mihai la cei 90 de ani ai săi şi nu m-am putut abţine  să  mă întreb dacă nu ne-ar fi stat mai bine, azi, cu Majestatea Sa la Cotroceni, iar nu cu un ofiţeraş de securitate căruia nu i se găseşte pentru nimic în lume dosarul de colaborator.

Ce-am fi avut de pierdut?

Evoluţia acceptabilă a tovarăşului Iliescu, între aducător de mineri la Bucureşti şi aducător de echilibru în partidul său?

Celălalt plural al substantivului „succes”?

Spasmele mintale şi verbale ale unui obscur politruc devenit premier?

Nu ştiu dacă ne-ar fi fost mai bine sau mai rău, nici nu ştiu dacă ar mai fi fost posibil, după atâta îndoctrinare roşie.

Dar astăzi, cu siguranţă, aş fi gândit:  „Al nostru e plecat la Londra, la nuntă...” şi aş fi găsit suficientă curiozitate să urmăresc integral evenimentul acesta, ultramediatizat.

Prânzişor cu Sentinţă, Amandine şi Banane

Băi, m-a auzit!...

Azi, pe când doar se negocia în ceruri dacă norul ăla parcat asupra Kilometrului Zero o să lase marfa la noi sau pleacă mai departe, adică pe la amiază, a apărut Zâna cu cele patru amandine.

Mirosea a rom de la primul piuit – că la noi piuie sistemul de alarmă când intră cineva pe uşă,  aşa că imediat am înţeles că nu spanac  adusese, la borcan, ci amandine, de la cofetăria de lux  din colţul străzii ei. Prin urmare, atunci când i-am strigat eu în telefon: “Nu spanac, mai bine amandine!”, m-a auzit.

Urma să conversăm liniştit despre încălzirea globală care e o gogoriţă, zice Zâna, că uite ce frig e afară. Despre guvernul portocaliu, dacă îl dovedim sau ne supravieţuieşte. Despre toxicitatea cojii de banană şi-a pieliţei albe din portocală, (aici am discursul pregătit, ăia de la Cappy  Toată Portocala au dat-o-n bară) şi despre nunta regală de mâine.

Coana Zâna  scoate, în schimb, din geantă două foi A4 prinse cu clamă şi zice: “Sunt fericită! Ştiu că ăştia de la casa de pensii o să aştepte să mor,  dar în Tribunal am câştigat!”

Citesc Sentinţa.

Zâna, nu numai că are o pensie recalculată greşit în 2010, dar baza de recalculare e greşită, aşa zice Tribunalul, că şi când îi dădeau cu două milioane mai mult ca acum, tot îi dădeau cu 50% mai puţin decât merita.

Măi, oameni buni!

Un Tribunal de Sector a decis că Zânei, de 40 de ani, i se plăteşte o pensie mai mică decât merită.

Sigur, Zâna ştie că, la Casa de Pensii, Sentinţa ei e ca bomboana care-i aşteaptă coliva şi nu va fi luată în calcul decât atunci când va fi post mortem.

 Dar era atât de fericită! Că, măcar teoretic, a învins.

A plecat cu o sacoşă de fructe, din care am scos atâtea bucăţi, cât s-o poată căra ea până la troleibuz, la Universitate. I-am propus un taxi, plătit de noi şi-a zis  că nu, dacă o vede Cruella, administratora blocului, coborând din taxi, îi recalculează întreţinerea.

Aşa că mâine mâncăm bananele rămase şi amandinele de la cofetăria de lux, pe post de prânzişor.

   

Gata? Au trecut sărbătorile? Atunci po’ să fiu rea!

Alte cinci milioane de români sau poate tot alea care l-au votat  pe Realesu’, au decis care e cel mai talentat român. De fapt, s-a stabilit care dintre finalişti are cea mai acută nevoie de bani: un adolescent orfan. Excelentă alegere, mai ales că, din fericire, puştiul nu s-a prezentat numai cu problema lui socială pe scenă, a fost capabil să însăileze o prestaţie oarecum artistică, un fel de hip-hop patriotic. Ceva figuraţie îmbrăcată în  costum naţional stilizat în mod nefericit şi mult tricolor fâlfâind au contribuit la succesul lui total.

Fireşte, într-o altă ţară, concursul ăsta ar fi fost câştigat simplu de acel Valentin Dinu, spălător auto, care cântă atât de bine, încât pare că spălatul maşinilor e doar un hobby pentru el.

Update:

Clipul postat azi dimineaţă a fost retras din circulaţie "la liber". Ăsta e primul semn că un lucru bun costă bani. Am pus altul. Merită ascultat!
Update:
Merita ascultat, fiindcă You tube l-a retras şi pe ăsta...

Iar poveşti cu zâne...

Aseară am stat la poveşti cu Zâna . Telefonic. Era epuizată de emoţii. Primise vizite, coşuri cu alimente, bani. Mă întreba dacă nu vreau eu mezelurile. Că ea nu mănâncă decât pui, cel mult.

I-am zis că nu. A zis că face şi ea un pachet, să-l ducă unei familii de oameni foarte în vârstă, că dar din dar…  N-am întrebat-o cât de în vârstă, faţă de ea.

Mi-a povestit cum s-a prezentat  la spovedit şi împărtăşit, cu linguriţa de-acasă. Era foarte fericită că popa acceptase s-o împărtăşească folosind linguriţa ei, şi nu pe-a lui, care era de uz general, pentru toţi enoriaşii, mai ales că la etapa anterioară, aceea a spovedirii, el se dovedise “superficial şi nerăbdător” şi n-o prea lăsase să vorbească şi se contraseră niţel.

Mi-a mai zis că a primit un radio nou-nouţ, poate chiar un casetofon cu CD-uri.

Am întrebat-o ce marcă e.

 “Carrefour”, zice.

Ăla e magazinu’, zic, da’ ce scrie pe aparat? Cică nu ştie, că nu l-a desfăcut. Că de ce să-l desfacă, dacă deocamdată televizorul e încă bun, slavă Domnului!

Pe urmă am trecut direct la urări.
Mi-a urat să mănânc de cel puţin două ori pe săptămână spanac, că are fier. Dacă n-am răbdare să-mi fac spanac, îmi face ea şi mi-l aduce marţi, la farmacie. Între timp a sunat soneria şi s-a scuzat că trebuie să închidă. Am mai apucat să strig “Nu spanac, mai bine amandine, ca data trecută!...”
Nu ştiu dacă m-a auzit.

Aşa că marţi  e posibil să luăm un prânz farmaceutic marinăresc.

Fără urări de "fie ca..."

Aţi terminat treaba?

Lucesc geamurile? Aţi bătut covoarele? Le-aţi frecat apoi cu varză crudă sau cu  Carpetin parfumat?

V-a crescut frumos cozonacul sau l-aţi înfiat de la cofetărie? Pe ouă, le-aţi vopsit bio, cu foaie de ceapă roşie sau le-aţi scăldat, inconştienţi, în chimcală grecească/turcească?

Mâncaţi miel? Friptură la tavă sau stufat? Miel ştanţat mov de stat, vaccinat, nestresat sau d-ăla ilegal tăiat de vreun cioban analfabet cu  iPad ca tot românul?

V-aţi luat Colebil, s-aveţi în casă? Voi cum procedaţi: Colebil după şi Triferment în timpul sau Amaretto şi No-spa direct?

Ei, dacă v-aţi terminat treaba şi lucesc geamurile de zici că vi le-a furat careva din rămi, io zic să ne hodinim o ţâră.

Opt minute jumate să ne aerisim ochiul şi timpanul astfel, şi n-o să mai fie nevoie să ne zică cineva, mai pios şi mai smerit ca noi : ”Să fim mai buni, măcar de sfintele sărbători!”

ANUNŢ IMPORTANT

Rog pe cei cu care schimbam o vorbă pe mail până acum, să mă contacteze în viitor la adresa

cumsevede.blog@gmail.com

Mămicologia care este

Aşa noroc ce căzu pe capul mămicologistelor, n-am mai avut noi de la căderea lui  Băse cloşcă pleaşcă  asupra PDL-ului.

MA-ME-MI-MO-MU…, vocalizau mămicile româneşti, în vara lui 2006, arzând mâncăricile pe aragaz, cu ochii în televizor, de focul nunţii anului.

M-am tot întrebat  atunci ce le-o fi ţinut lipite de ecran o zi-lumină, ba chiar şi la cină? Să fure  modelul rochiei miresei, să-şi facă şi ele una la fel? Să-nveţe cum se înnoadă funda la spatele scaunului (cam ca la şorţul de bucătărie), să se inspire din meniul oferit nuntaşilor, ca să nu se mai întrebe toată săptămâna “Ce gătesc azi?” ? Ce  înţeles ascuns avea evenimentul monden şi mie îmi scăpa?

Iată că, după aproape un cincinal, ne-am lămuritără!

Instinctul matern le mânase atunci la vizionare non-stop. Presimţeau  că veni-va ziua în care toate cunoştinţele lor de mămicologie se vor uni într-un glas care se va ridica până la ceruri, ordonând silabiseala de încălzire într-un refren plin de sens:

MA-MA MO-NI, MA-MA MO-NI! -  gânguresc ele din străfundurile piepţilor materni cuprinşi azi de înflăcărare.

Liceeana de numai 18 ani şi 180 centimetri, măritată din dragoste la prima vedere cu un domn de numai 48 de ani şi 190 de centimetri, din care ultimii 70 se măsurau în milioane de euro, a  intrat, în sfârşit, în Clubul Mămos al Mămicoaselor cu Instinct Matern Musculos.

Acu’, e de-a lor! Nu le mai scapă. Mamă, mamă, ce-ar fi smuls ele cu dinţii încuietoarea porţii de la Izvorani! N-ar fi avut nevoie de daltă şi ciocănel, aşa cum a avut spărgătorul executorului judecătoresc. Să fi fost ele de faţă, să prindă faza aia divină cu  “Mămucă, mămucă! – strigă mica Irinucă…”

N-au avut parte! Tot pe la geamul televizorului au trăit momentul şi-l trăiesc în continuare, pe forumuri de ziar, emoţionate, tranpirate, fericite…

Ia uite ce scrie una:

“Bravo MONICA si eu sunt mama,t-i sa luminat fata bunul DUMNEZEU ajuta oamenii buni si iubitori.SA ai parte de dragostea celor din jur si mai putin rezervata. Paste fericit si sa treci cu bine si peste divort.Cu multa dragoste mariana”

Nu e minunat? Nu e înălţător? Nu începem bine săptămâna? Avem  majuscule şi la “MONICA” şi la “DUMNEZEU”, avem cratimă la “ţ-i”, smulsă cu sudoarea minţii de la “sa”, avem urări pascale…

Cireşica de pe tortuleţ vine abia acum.

Excepţionalul comentariu apare sub  articolul lui Adrian Cercelescu din “Gândul”, care începe aşa:

 “S-a încheiat prima încredinţare de minor filmată de la sol şi din elicopter.“

Citiţi-l,  că e ca o insulă de umor bun în oceanul de prostii în care înotăm zilnic!

De la Tourisme la Tourette

De la Tourisme la Tourrette nu-i decât un pas. Totul e să dezvolţi subiectul. Ai rezolvat Turismul? L-ai.

Avem turism termal. Lungul drum al apei calde de la RADET  către  robinet.

Avem turism viticol. Trei margarete – 150 lei pe noapte. Minifrigiderul e décor, televizorul se luminează numai ca să te anunţe că patronul pensiunii n-a plătit DIGI TVul, veioza de pe partea ta are becul ars, în schimb, cartofii prăjiţi sunt mai mult fierţi. Turism pentru vite. Vrei  un espresso? Bine. Lung sau scurt? Scurt! Cinşpe lei. Cinşpe?!  Atât e scurtul pe Văcăreşti…

Acum, graţie ministerului sănătăţii, s-a pus la punct,  spontan, un turism la care nici nu visam: turismul medical. Faci AVC la Sulina? Ai  băgat-o pe mânecă! Te transportă acvapurtat pe canal. De-acolo te preia Salvamontul.  Se rezolvă! În munţii noştri  sau în munţii lor de AKH ce sunt ei, dacă îţi era scris  să trăieşti, trăieşti.

Avem trei feluri de turism.

Ce mai vrem?

Păi, dacă am scăpat de sindromul Turismu’ e-n toate, să trecem la cel de-al doilea şi ultimul sindrom: Tourette.

Are Ponta. Vorba vine că are, că nu prezintă ticuri,  clipit din ochi, scuturat din umăr, bâţâit din picior şi dres glasul aiurea. Manifestă doar coprolalie: zice tot timpul "Udrea". Dar ce să te aştepţi de la un pesedist? N-are el un pachet de măsuri serioase, de scos din criză!  Poţi să-i ceri toată gama de simptome de băgat în sindrom? Bine că prezintă măcar unul: coprolalia.   Tendinţa patologică de a folosi cuvinte obscene.

Exact! De asta suferă Ponta: zice mereu “udrea”, “udrea”, “udrea”…

Eu nu mă duc la referendum!

Că nu ştiu ce să răspund.

La prima întrebare, dacă sunt de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general, alături de Consiliul General, dacă zic DA şi iese vreo propunere de-a lui Udrea, o să-mi pară rău. Dacă zic NU şi iese tot Oprescu, o să-mi pară rău. Deci, la prima întrebare, indiferent ce-aş răspunde, o să-mi pară rău.

 La întrebarea a doua nu ştiu ce să îndrăznesc să-mi doresc. Dacă zic NU, o să avem o capitală cu un singur sector şi şase administraţii.  Asta mă obligă să răspund NU şi la ultima întrebare: cum să fiu de acord cu reducerea cheltuielilor, dacă vreau şase administraţii?

Întrebarea 6, dacă vreau 6 sectoare şi 7 administraţii,  devine o capcană pentru întrebarea 2. Şase-şapte… ce mai contează?

Răspunsul la întrebarea numărul 3, “Sunteţi mulţumiţi de modul în care s-a dezvoltat capitala ?” ,  e tot o întrebare: “Cum s-a dezvoltat?”

La întrebarea 4, dacă vreau o arhitectură unitară, răspunsul e simplu: “Prea târziu!” Vin cu argumente. Poză, lipici. Îmi anulează buletinul de vot.

La a cincea, indiferent ce răspund eu, toţi vor răspunde NU, ca să nu pară împuţiţi.

Aşa că nu mă duc!

Voi vă duceţi?

Două ştiri de ieri

Elena Udrea a făcut o vizită de lucru la ţară, în judeţul Dâmboviţa, încălţată normal, ca orice orăşancă, în pantofi de cin’sute de euro, cu tocuri de paişpe. Slugile mogulului rău, ăla care încă mai are televiziune,  şi-au bătut joc de ea  în fel şi chip.
…Şi cum aţi fi vrut, băi, să se încalţe? Aşa?

***

Columbeanca şi-a recuperat cardul de la Izvorani, prin executare silită.

"Gândul" a luat-o la valee...

A ieşit din scorţoşenia hârtiei tipărite şi se dă pe net de câteva zile. Cu brio, mi-am zis, după ce am văzut titlul primului articol de astă seară : FENOMENUL ROBOTZI .

(Iubesc serialul ăsta!  Mi-am făcut cont pe ei şi primesc fiecare episod nou pe mail.  Râd din orice poziţie. Vi-l recomand călduros.)

Normal că am dat fuga să citesc ce zice "Gândul" de MO şi F.O.C.A.  Zice frumos. A pus şi-un VIDEO. Fără să verifice linkul. Care nu mai e disponibil fiindcă e piratat.

Iată-l! E frumos. E despre prietenie.

UPDATE
Gândiriştii au reparat greşeala peste noapte. Acum puteţi viziona episoadele şi acolo.

Băsescu fandează

Ştiţi de ce mi-am amintit citind articolul ăsta ?

De mine, când eram studentă în anul cinci şi auzeam că un libanez a luat-o de nevastă pe una din grupa a şaptea, adică nu doar…  Pur şi simplu a recunoscut-o ca fiinţă umană de sex feminin pe termen lung. Mă simţeam bine. Pentru unii figuram ca semeni. Încă. Prin urmare nu era totul pierdut. Asta  mă gândeam eu în 1987.

În 2011,  parcă nu mă mai simt aşa onorată că o să cazăm 200 de tunisieni, ca să-l mai degrevăm pe Berlusconi. Las deoparte temerea că poate ăştia 200 se vor considera ghinionişti. Să zicem că le dă guvernul lui Boc, prin asumare, o diurnă confortabilă, le face stadion, polivalentă, piscină, patinoar… Nu! Patinoar, nu.

În fine! Să zicem că la atâta cetăţenie moldovinească acordată, ceva tunisieni o-spitalizaţi în oraşul cu aceeaşi iniţială, Timişoara, n-o să ne răscolească existenţa mai rău decât politalentul pedelist care imită, recită, cântă şi dansează pentru partidul care-l propulsează.
Nu-s decât două sute de oameni. Patru scări de bloc.

Dar dacă urmează şi alte cazări?

Dacă le place la noi? Dacă-şi sună şi rudele, să vină încoace?

Dacă li se dă drept de vot?

Atac de panică: roşii atomice şi soluţie Lugol

Azi m-am simţit rău.

M-am holbat de vreo şaişpe mii de ori în oglinda din baie, ca să văd dacă am urme de iod 131 în privire. Arătam cam înceţoşată. De-a dreptul gazoasă.

Mă bătea gândul să fac un ultim duş în viaţă, să-mi pun un tricou, blugii şi pantofii mei preferaţi, cu şireturi şi  să mă las uşurel într-o rână,  pe canapea, să vedem ce mi se mai întâmplă.

Fără ochelari, oricât m-aş apropia de oglindă, nu pot să detectez dacă e Iod sau Cesiu.

Mi-am pus bicicletele şi m-am liniştit: arătam ca şi cum m-aş fi simţit bine.
Merita să fac un duş suplimentar, mai ales că nu curgea apa caldă?
Logic, nu.
M-am spălat pe ochi cu apă rece şi m-am simţit oarecum ameliorată când am închis robinetul, fiindcă ţeava şuiera înfiorător, cam ca “s”-ul din Cesssssiu. 

M-am aşezat la calculator, să citesc ştiri, să-mi ţin în frâu atacul de panică.

Aşa am aflat că ministrul Tabără, confruntat cu problema iodului radioactiv din laptele da vacă, găsise soluţia. Soluţia Lugol. Aia cu care se dezinfectează ugerul bovinei. Iod 5%, iodură de potasiu 10% , apă distilată până la o sută. Acţiune slab antiseptică.  
Pentru o atacată de panică e evident că  soluţia iodurată, aia cu care detectezi amidonul în smântână, nu  devine radioactivă în laptele muls, dar pentru un cap-limpede spre neted, ca al ministrului agriculturii, totul e posibil.

Mai încolo aflu că japonezii din Tokio şi-au făcut sepukku digestiv,  pe cale orală, înfruptându-se cu legumele fermierilor din zona Fukushima într-o piaţă volantă deschisă pe lângă o staţie de metrou. Fiindcă oficialităţile le declaraseră consumabile.

Mă uitam la japonezul din dreapta şi salivam intens. Aş fi mâncat orice: ciorbiţă de văcuţă mulsă în radiocaptivitate, castraveciori şi ardei iuţi muraţi “din grădina lui Botev”… Orice!

Mi-am ieşit niţel din fire şi din atacul de panică şi-am isprăvit nişte resturi de pulpe de pui dezosate, rămase de ieri.

Sclipea colesterolul pe ele, ca Cesiul radioactiv.

După asta, m-am îmbrăcat exact aşa cum îmi propusesem să petrec  trecerea în lumea de linişte şi verdeaţă şi-am plecat la muncă, în tura de după amiază.

Ştiinţă să fie, dar să înţelegem şi noi!

O ştire a făcut  valuri în presă, stârnind ecouri până hăt, departe, la radio Gorila.

Citez începutul articolului din Gândul:

“Soţii Raluca-Ioana van Staden şi Jacobus Frederick van Staden au obţinut la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva medalia de aur şi Marele premiu din partea Asociaţiei Europene a Inventatorilor. "DOT senzor enantioselectiv şi procedeu de realizare a acestuia" este denumirea invenţiei cu care cei doi cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată Timişoara au reuşit să uimească marele juriu al concursului.

"Invenţia se referă la un procedeu de obţinere a unei noi clase de senzori - DOT senzori, care sunt utilizaţi cu succes în analiza farmaceutică şi clinică - contribuind la diagnosticarea corectă a pacienţilor pe baza enantiomerilor determinate în fluide biologice în câteva minute", a declarat pentru Gândul Raluca-Ioana van Staden.
Pe scurt, aplicarea acestui procedeu ar putea conduce la reducerea preţului medicamentelor pe bază de Ibuprofen sau Ketoprofen, de exemplu. […]”

Trecând peste disconfortul “enantiomerilor determinate”, fiindcă “un enantiomer” face la plural “doi enantiomeri” şi nu pot fi altfel decât “determinaţi”, să ne oprim asupra ultimei fraze, aia despre efectul practic al acestei cercetări teoretice asupra reducerii preţului medicamentelor pe bază de ibuprofen.

Radio-Guerrillistul de serviciu a tras o concluzie simplă dar nesănătoasă: “Adică se ieftineşte Nurofenul!”.

Nu mai ştiu care din ei a zis-o, Dobro, Volski sau Craio, dar ambii sunt nevinovaţi, fiindcă  aşa reiese din interpretarea Gândiristei.

E de înţeles că cineva care n-are măcar curiozitatea să întrebe ce-i ăla un enantiomer îl bagă la mere, pere “determinate” şi dă pe goarnă articolul pe care vă invit să-l citiţi, după ce lămurim câteva lucruri mărunte.

Enatiomerii sunt doi fraţi gemeni care arată la fel, numai că unul îşi face cărarea pe stânga, celălat pe dreapta.  Unul are ochiul drept mov, celălalt ochiul stâng. Arată ca mâinile noastre, stângă şi dreaptă, aşezate pe masă cu degetele răşchirate. Există o axă de simetrie verticală, imaginară,  dar dacă suprapunem planurile, mâna stângă translatează mâna dreaptă , cele două contururi nu sunt superpozabile decât aparent. Faceţi proba! Arătătorul drept cade peste degetul mic stâng, mijlociul drept vine peste inelarul stâng, la exterioar avem degetele mari ale ambelor mâini, descoperite. Deci  cei doi “gemeni” nu se suprapun peste imaginea lor în oglindă.

Toate aceste perechi de substanţe, aparent identice, dar nesuperpozabile, se numesc enantioemeri. În zona scârboasă a fizicii cu care eu sunt certată, rotesc în mod diferit planul luminii polarizate. Unul spre stânga, şi se numeşte LEVOGIR, celălalt spre dreapta şi se numeşte DEXTROGIR.

Acuma:  nouă, nişte bloggeri mai degrabă preocupaţi de virgule şi cratime decât de perechile de enantiomeri optic activi, puţin ne pasă că perechea de  enantiomeri formează, atunci când se obţine substanţa prin sinteză chimică, un RACEMIC, adică un amestec în părţi egale de izomer levogir şi izomer dextrogir.

 Noi trebuie să ţinem cont că în natură substanţa A se găseşte sub formă pur-sânge,  exclusiv levogiră sau exclusiv dextrogiră. Izomerul levogir al substanţei A are anume proprietăţi. Cel dextrogir, altele.

Să luăm un exemplu plăcut şi parfumat: (-)carvona are miros de mentă şi se găseşte în mentă;  (+)carvona are miros de chimen şi se găseşte în seminţele de chimen. Nu mai zic că cele două carvone surori au efecte terapeutice diferite, să nu complic lucrurile. E suficient să vă spun că L- Carnitina, aminoacid prezent în carnea roşie, modifică nişte “linii” metabolice şi furnizează cordului oxigen. Racemicul, adică amestecul celor doi enatiomeri ai carnitinei, obţinut prin sinteză chimică, face mult mai puţin – creşte masa musculară a culturiştilor, de pildă. Terapeutic n-are niciun efect , dar produsul e ieftin, se vinde bine.

Aţi auzit de talidomidă? A fost un mare scandal. S-talidomida induce somnul. R-talidomida, geamănul enantioemric produce malformaţii embrionului uman. Din mamele care şi-au administrat racemicul talidomidei, existent în comerţul farmaceutic, obţinut prin sinteză, au apărut copiii malformaţi, cu labe de focă.

Şi acum ajungem la Ibuprofen.

Numai izomerul (S) este responabil de acţiunea antialgică şi antiinflamatoare.  Ibuprofenul de sinteză , adică racemicul, conţine doar 50% substanţă cu acţiune farmacoterapeutică, restul e balast.

Adică, dacă o analiză clasică a unui gram de ibuprofen zice că avem substanţă activă 98%, de fapt proba conţine doar 49% ibuporfen farmacodinamic util.

Întrebarea de om prost pe care mi-o pun este:

Cum va scădea costul de producţie pentru medicamente cu ibuprofen această invenţie medaliată cu aur, dacă, în urma aplicării ei, producătorul va fi nevoit să admită că doar jumătate din doza declarată e farmaolcogic activă?

Eu n-am înţeles. Poate îmi explicaţi voi, trecători prin gară.

Meseria, cătuşă de aur...

Boc, aşa cum e el, niţel mai viu şi mai ‘năltuţ decât extratereştrii deconspiraţi de F.B.I.,  ne-a luminat iar calea spre adevăr :

1. Spitalele mai rău ne-ncurcă: alea care nu pun stent PE  inimă  să dispară!  

(Abia a reuşit Ciutacu să aşeze oul pe bec. Nu văd care spital din lume s-ar lua la întrecere cu Nichita: a venit primăvara, acoperă-mi inima cu ceva, pune un stent pe ea…)

2. Frauda în sistemul sanitar se trage de la farmacii, care "au plătit reţete duble".

Dacă la punctul unu pot să tac, fiindcă vor fi existând destui doctori pe lume care să vă explice că stentul nu se pune pe inimă, nu e “urgenţă medicală”, ca nitroglicerina, la punctul doi mă simt obligată să vă bat la cap: reţetă dublă înseamnă aceeaşi reţetă de două ori.

Ştim cu toţii că reţeta compensată sau gratuită, pe numele ei ştiinţific “reţetă unică”, rămâne în farmacia în care a fost eliberată pe mai puţini bani decât valora ea, ca document contabil justificativ.  

Prin urmare: să-mi fie mamă Casa de Asigurări şi tată domnul Lucian Duţă, şeful ei, tot nu pot onora o reţetă decât o singură dată, când o văd, o pipăi şi o opresc în farmacie.

Deci, NU!

A treia oară, într-o săptămână,  primesc pe mail asta:

 Saif al-Islam, Gaddafi's son's house in France – confiscated by French Governement

Răspund tuturor celor care mi-au trimis-o,  precum şi celor care mai au de gând:

Doamnelor, Domnilor, NU!

Deci, NU!

O fi mişto pe dinafară, dar nu răspunde la porunca “home, sweet home”.

Decât să vezi colţul ăsta, când vii de la job şi-ţi arunci geaca pe pat, mai bine dai colţul!

Mere verzi în recipient alb sunt  şi la Ikea, pe blatul de lucru al bucătăriei. Décor. Amplasat acolo unde se ţin vasele murdare pe care le ai de spălat.

Daţi-mi un link spre o casă în care se trăieşte!

Ca să-mi revin.

Atenţie, se stinge lumina! Cavoul pe partea dreaptă.

De la portar, la director de spital desfiinţat, toată lumea trăieşte o dramă. Lasă asta, cu strămutatul bolnavilor! Se rezolvă. Ce nu te omoară, te face externabil.

Personalul spitalicesc pus pe liber iese cu targa la înaintare, cum ies mămicile dintre maşini parcate, pe trecere pietoni, cu bebeluşul în cărucior, să-i impresioneze pe conducătorii auto.

Ne-am lăsat furaţi de spectacolul evacuării orizontalului perfuzat  şi-am uitat să ne întrebăm ce se întâmplă cu aceste lăcaşuri mai mult sau mai puţin sanitare.

Le dinamitează pentru a se reda terenul agriculturii?

Le face mall-uri, pârtii de schi, traseu de telegondolă?

Le face cămin de nefamilişti?

Nu.  Le face cămin de bătrâni.

Ăştia, pe care-i alergă cu patul pe rotile  după autoutilitară sau după dric, e clar că n-o să mai beneficieze. N-apucă.

Dar noi apucăm.

De ce “se îngrijeşte” guvernul Boc să amenajeze locuri pentru găzduit pensionari?

a)  că n-o să mai existe noţiunea de pensie: cine nu munceşte, nu trăieşte;

b)  că n-o să mai existe noţiunea de casă: cine n-a plătit întreţinerea pe cinşpe ale lunii, bâşti, la azil;

c)   că cine se încăpăţânează să sară de 70, intră automat în studiul clinic multicentric  - “Efectul duşurilor reci pe nemâncate timp de trezeci de zile, metodă, concluzii, succesuri.”

Marie Curie de Adunaţii Copăceni

Incitată acut de Ifim .

Cronic exasperată de publicaţiile care te învaţă, prin intermediul cititorilor, cum să vindeci TBC-ul cu feliuţe de slănină de porc crescut în gospodărie, sub oblăduirea redactorilor şefi.

Oripilată de mail-urile care-mi recomandă clisme cu cafea.

Întristată de pacienţii care intră în farmacie să-i verifice medicului curant cunoştinţele, pentru ca apoi să le râdă în nas, şi doctorului, şi farmacistului, că n-au citit revista Felicia.

Acrită de frizerii care-l interpretează pe Figaro mai bine decât Nicolae Herlea.

Mă risc şi fac public următorul enunţ, cu valoare de articol ştiinţific:

PÂINEA PROSTEŞTE!

Argument ştiinţific: românii se află pe locul trei în Europa, după bulgari şi albanezi, la consumatori de pâine. 110kg/cap/an, faţă de 80 kg/cap/an, cât se consumă în UE.

Validarea argumentului ştiinţific: ne referim doar la consumul  fiscalizat de pâine.

Bibliografie: Tatăl Nostru – “pâinea noastră cea de toate zilele”.

Concluzii: Suntem varză!  Dar varza, consumată de trei ori pe săptămână în stare tocată şi crudă, ne fereşte de cancer. Consumată mai des,  în asociere cu coji de banane, ne vindecă de orice şi diminuează rata fracturilor  osoaselor lungi,  prin alunecare, în sezonul fără gheţuş. Dacă înlocuieşti scârbavnica fleică de porc cu peştele de apă dulce, fiindcă numai amatorii de sporturi extreme ar mai consuma peşte oceanic după Fukushima, te afli printre supravieţuitori.

Cei care trec pe roşu la oră de vârf, ca să nu inhaleze timp de două minute intersecţia.

Telespectator semi-normal

Aflu de pe blogul unei distinse ex-jurnaliste că cei care se uită la televizor sâmbătă seara au preocupări care frizează anormalul. Dacă se uită pe Antena 3, frizura devine patologie curată.

Adică trebuie să fii cu capul ca să-i urmăreşti, sâmbăta seara,  pe Oana Stancu şi Adi Ursu, cei doi jurnalişti care făceau investigaţie la Realitatea, iar acum, după ce au fost cumpăraţi şi neutralizaţi de Antena 3, fac şezătoare. Probabil, se presupune în text, că emisiunea a fost programată special astfel, ca să n-aibă audienţă.

Mărturisesc, îmi scapă logica autoarei. Cei mai incisivi moderatori ai postului discret antibăsist au fost mătrăşiţi acolo şi recuperaţi dincoace, de cel mai înverşunat canal antibăsist dar - stupoare -  spre a fi reduşi la tăcere mai temeinic.

Aceeaşi doamnă ex-jurnalist îşi începe însă următoarea postare pe blog cu cuvintele: ”Una din cele mai excepţionale emisiuni de televiziune.”, referindu-se la „Profesioniştii”, cu Preşedintele Emil Constantinescu şi Eugenia Vodă, difuzată de TVR 1, la ora 23, în aceeaşi seară.

Fiindcă autoarea nu mai zice nimic de rău despre cei care se uită sâmbăta la televizor, o iert pentru „cele mai excepţionale” şi am curajul să mărturisesc: şi mie mi-a plăcut maxim!

Emil Constantinescu mi-a plăcut cu fiecare cuvânt pe care l-a rostit, în ciuda emoţionărilor de copiliţă ale Eugeniei Vodă şi a montajului făcut cu flexul.

Dacă v-aţi numărat printre normali şi l-aţi ratat pe domnul Emil Constantinescu ieri noapte, căutaţi înregistrarea pe net. (Eu n-am găsit-o.) Sunt sigură că n-o să mă înjuraţi!