Evenimentul începe banal. Seara. Ieri seară. Bufnituri în uşă. Întreb “cine e?” O voce necunoscută răspunde:
- Fram, Ursul Polar.
Zâmbesc. Vreun prieten pus pe farse. Mă dau şi eu spirituală:
- Cartea?
- Nu, Ursul, mi se răspunde foarte serios.
Descui. Se umple holul de la intrare şi juma de sufragerie cu blană albă. Prin urmare, nu e nicio farsă.
- Unde putem sta niţel de vorbă? întreabă.
- Păi, aici, în hol plus sufragerie, da’ mai faceţi, vă rog, un pas, să pot închide uşa. N-aş vrea să se strângă tot blocul, ca la urs.
Se execută. Mă strecor şi eu cum pot, pe lângă perete, până ajung în faţa lui. Că aşa e politicos, să stai faţă în faţă cu musafirii, fie ei şi nepoftiţi.
- Cu ce vă pot fi de folos? mă interesez eu.
- Mă simt nebăgat în seamă.
Ridic din umeri, neputincioasă:
- Eu v-am băgat în trei sferturi din apartament. Altceva, nu ştiu ce-aş mai putea face.
- Îţi spun eu, mormăie Fram, încercând să se aşeze mai comod. Vreau să-mi dai voie să scriu un articol pe blogul tău, în care să mă plâng că m-ai plagiat.
- Imposibil, domnule Fram! Ştiţi bine că nu-i adevărat!
- Nu-i adevărat, dar e sănătos. S-ar crea niţică agitaţie. Aş avea din nou cititori. Azi, copiii citesc despre Ţestoasele Mingea... Pe mine m-au uitat.
- Ninja, îl corectez în treacăt, reflectând la propunere.
Cum vede că stau pe gânduri, insistă:
- Cartea ta nu conţine un urs?
- Conţine, dar…
- Nici un dar! Dăm “urs” numitor comun. Hai, dacă nu merge “plagiat”, măcăr să mă plâng că te-am inspirat. Ia adu-l niţel pe Nono al tău, să vedem dacă semănăm suficient.
I-l aduc, fără prea mare tragere de inimă. Dacă nu-i convine? Ştiţi cum arată un urs polar nervos?
Îl analizează ca un cunoscător ce e, mai puţin de două secunde, apoi mă întreabă:
- De când poartă fular?
- De când îl ştiu.
- He, he!… râde Fram, peste măsură de bucuros. Şi Pinguinul Apolodor purta fular. ‘Ai, că v-am pupat! Mâine seară vin cu Pinguinul. Tot pe la ora asta…