Ziua de azi

Iar am fost supusă vizionării unor poze de la nuntă! De către însăşi mireasa. 

E o fată normală, drăguţă, care mişcă destul de firesc în front. În poze arată ca peste douăzeci de ani. Ceaunul de bucle răsturnat în vârful capului. Extensii. Cineva şi-a dat doctoratul în coafezologie, pe ţeasta ei şi pe cheltuiala ei. Prezintă păr buclat la vârf , cât Făgăraşul, dar mai jos se scurg toţi afluenţii Danubiului, pe extensii.

Poza dovedeşte că, dacă nu se mărita acum, nu se mai mărita niciodată. Cine s-ar încurca, matrimonial, cu o persoană atât de păroasă?!

Rochia e blândă. Comestibilă. 

Naşii par eutanasiaţi în plin orgasm.

Socrii au probleme din care nici pozarul nu-i scoate. Credite la bănci?

Lumea merge înainte. Undeva, cândva...

Nu reuşesc să ţin pasul cu entuziasmul colectiv. Nu smulg suficient de "cu lăcomie" fotografia următoare.

Mireasa se mâhneşte....

N-am fost capabilă să-i explic atunci, pe loc, că n-am nimic cu ea, şi  de-aia o fac acum.

Fan "NONO" pune întrebări. Noi răspundem.

1. Am înţeles că aţi terminat liceul de muzică şi Facultatea de Farmacie. Aţi oscilat mereu între planul artistic şi cel practic în viaţă? Sau în cazul dumneavoastră se completează şi le-aţi menţinut prezente în mod constant?

R:  Facultatea de farmacie a fost un compromis cu “epoca de aur”, nu mi-am dorit-o.  “Planul practic” îţi asigură existenţa. “Planul artistic” te asigură că exişti.

2. La ce vârstă aţi început să scrieţi?(nu neapărat lucrări publicate)

R: Dacă e să glumesc despre mine, pe la şapte ani. Făceam rezumatul poveştii pe sub poze, în cărţile ilustrate pentru copii. 

3. Ce fel de copil aţi fost?

R: În general, cuminte. Şi serios. Ca toţi copiii care studiază un instrument la un liceu de muzică.

4. Cum a apărut Nono? Aveaţi clar ideea cărţii în cap, sau Nono şi-a creat într-un fel singur destinul?

R:  Nono (povestea) a apărut fiindcă mă intriga moaca lui (a jucăriei). Frământat, încurcat, uimit. Zero zâmbet. Am bănuit că păţise el ceva, înainte de-a poposi la mine în casă.

5. Cum v-aţi simţit când aţi aflat că Nono va fi publicat?

R: Fericită, nerăbdătoare, emoţionată. Fiindcă era vorba de cartea „NONO”, toate astea la dublu.

6. O să-şi continue Nono aventurile într-o nouă carte? Sau aveţi in plan alt gen de cărţi?

R: N-am nici cea mai mică idee. Deocamdată Nono îşi ţine un jurnal pe net. Există alte cărţi în plan. Dacă dumneavoastră o să-mi spuneţi cărui gen aparţine „NONO”, o să vă spun şi eu ce consider a fi „alt gen”. Oricum, viitoarea carte n-are nicio legătură cu NONO.

7. Ce sfat le-ar da Nono adulţilor care au uitat să se bucure de lucrurile mărunte?

R: Nono nu dă sfaturi. Crede în puterea exemplului. El nu s-a bucurat niciodată de lucruri mărunte, fiindcă habar n-are unde sfârşeşte „măruntul” şi începe „importantul”. Ah, dar dacă tot am ajuns aici!... Nono i-ar sfătui pe adulţi să nu mai facă scale etalon cu care să aprecieze „majorul” şi „minorul”. Uite că am dat-o pe la muzică! Şi, ca s-o dăm şi pe la farmacie, dacă Nono s-ar pricepe, ar spune că „orice ACID se manifestă ca o BAZĂ, în prezenţa unui acid mai tare decât el.” Un grăunte de filosofie pentru care merită să studiezi chimia.

În gară, se aşterne praful...

Un praf amărui. Noroc că e tăcut.
Prafurile amărui au numai două sensuri: vindecă sau ucid.
Vă spun asta din teorie.
Da, şi dacă n-o să existe comentarii, n-o să mă mir.
Nemiratul vine cu vârsta.

Opinie de cititor

Când tocmai începusem să cred şi eu că NONO e o carte pentru cititori între 10 şi 90 de ani, am primit un mesaj care m-a umplut de bucurie:

"Am citit romanul. M-a fascinat creativitatea ta imagistică. Felicitări! Foarte subtilă proiectare a complexelor. O mică bijuterie psihanalitică." (psiholog Ioan Zottu)

Ieri, ziua Copilului de Câlţi

Ziua lui NONO a trecut.

Acum doarme fericit, cu scăfârlia pe o căpiţă de eşarfe pe care n-o să le port niciodată, fiindcă nu-mi place să mă strângă ceva de gât, dar le-am luat, că erau frumoase. Trandafiri roz pe fond bleumarin,  roşii pe fond alb, albaştri pe fond gri. Toţi trandafirii ăştia şi fondurile aferente se fac talmeş-balmeş în visele lui Nono, se fac nori, câmpie, râu, pietricele, Jeanette, Amélie, Wilson, tufa de lumânărică, pix argintiu, peştişori, Wilson, Înger, baloane, cravate, Lunetist, cutii de bere, de lapte, lună de staniol şi câte şi mai câte…

Dacă e plăcut să priveşti o jucărie dormind?

Da, mai ale când îi datorezi ziua de ieri.

Noi doi, cu Mario Demezzo şi Editorul nostru 

Autografe, vedere de sus

Autografe, detaliu

Numai noi doi

Florile noastre

Ne-am tâmpit de tot?!

Nu era Eurovisionul festival-concurs de muzică pop?

Ce caută astea pe locul doi? Da, ştiu, poartă costume autentice, vechi de 200 de ani, dar asta nu diminuează ridicolul situaţiei şi cântatul fals.

Ca să nu mai întreb ce caută circăria numită Mandinga în finală…

Ana are mere...

Nono are blog!