miercuri, 29 septembrie 2010

Miliţianu'

Săptămâna asta m-am  întâlnit cu Miliţianu’.
Îi zic cu majusculă în semn de apreciere. Mie, personal,  nu mi-ar fi plăcut niciodată. E genul burticos, jovial până la obositor, sigur pe el, tipul  care spune bancuri şi la parastas , până  se alege praful de atmosfera pioasă şi are o explicaţie la orice.
E vecinul maică-mii.
Când sună la uşă, se recomandă „miliţia!”
Ce poţi să-i reproşezi?! Doar faptul că a fost miliţian şi recunoaşte.
L-aş fi eliminat cu dragă inimă din anturajul babelor mele, dacă Babiclonţ, bunică-mea, nu l-ar fi acceptat constant, ca vizitator,  pentru un număr de minute, din când în când şi dacă Noro, câinele lor, nu s-ar fi comportat cu el ca şi când ar fi fost Cătălin, poştaşul, în tolba căruia se culcuşea de fiecare dată când aducea pensia.
Noro şi cu bunică-mea aveau un  afectometru bine calibrat: dacă lor le plăcea de cineva, însemna că omul ăla e  OM. Ei doi ar fi putut deschide o agenţie de „resurse umane” şi s-ar fi îmbogăţit, cu siguranţă.
Eliminau de la primul contact ipocriţii, mincinoşii, interesaţii, plicticoşii, imbecilii, fetele bătrâne şi popii şi luau în seamă persoane despre care noi, ăştialalţi, ne îndoim că ar fi întregi la cap , ori că ar fi măcar  ceva de capul lor.  
Până la urmă, viaţa dovedea că ei doi avuseseră dreptate.

Acum, că nu mai e nici Noro, nici Babiclonţ, ambii plecând  de-aici la vârste matusalemice pentru speciile pe care le reprezintă, am preluat banca lor de date  şi împart lumea după criteriile:  „ăia care îi plăceau bunică-mii şi lui Noro” şi ăia care „nu”.

Aşa că zilele trecute, stând de vorbă cu Miliţianu’, ce credeţi că-mi spune?
Zice: „Duduia Renata, dumneavoastră ştiţi ce mesaj a dat Băsescu, atunci când s-a lipsit de Poliţie?
Zic, politicoasă, nu.
Zice: „A dat liber la toţi interlopii lui să căsăpească la miliţieni, fără milă.”
Eu n-am mai zis nimic.

Voi ce ziceţi?

16 comentarii:

  1. io spun ca...militia e cu voi.

    lucu care de data asta este extrem de important.
    frica mi-e de vreo nomenclatura meletara(!).
    ca s-o gasi careva care sa zica: asta-i anarhie, domle, trebuie sa restabelim ordinia si distziplina!
    nu ca sunt io fo datatoare-n bob (sic) da' nu m-as mira sa sa faca o alianta sri cu alte actiuni uniformizate din rromanica.

    asta numa-n cazu-n care basinescu sa scutura.
    cu frunza cu tot.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da. De data asta miliţia e cu noi.
    Să sperăm că rămâne.

    RăspundețiȘtergere
  3. Distinsă doamnă, în enumerarea pe care ați facut-o există foarte puțin spațiu, sau poate deloc, pentru altceva (alt fel de oameni). Toți mai spunem o minciună nevinovată, câteodată.:-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu spun că mi(au)liţia trebuie, odată şi odată, să devină poliţia. Cea pe care o admirăm în unele filme străine.
    Mulţumesc pentru vizita făcută lui Baghi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca Militianu' are dreptate :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Săceanu, ideea era că, pentru oameni despre care nu mi-am făcut nicio impresie fiindcă n-am apucat să-i cunosc, (dar se aflau printre cei cu care bunică-mea accepta să socializeze) mă raportez iniţial la sentimentele sau resentimentele ei. Şi la instinctul pro sau contra al căţelului ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ifim, o să-l vizitez pe Baghi ori de câte ori miaună o postare nouă.

    RăspundețiȘtergere
  8. Theo,
    exact asta era ideea. Că miliţianu' ăsta cam are drptate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Destinsa doamna,
    Pai bine, ma, doamno, tocmai tu, bruto, sa tai ciinele lup? Hai, ca de-astea avocatesti, pro domo, inteleg, ca toti ne pricepem s-o tragem in Academiei, la nevoie; da’ taiai si tu porcu’, vaca, gaina, ceva … Mai ales ca asa bagai dublu mesaj, ziceai doua vorbe cu un cuvint!
    Sau, de cind ti-ai tras strada euro5, da’ ce zic eu, autostrada …

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Augustin,
    citesc mesajul de 5 minute. Ori m-am prostit eu ireversibil, ori e codat.
    N-am tăiat în viaţa mea un pui, darămite un câine lup.
    Pot spera la nişte lămuriri suplimentare?

    RăspundețiȘtergere
  11. cre' ca domnu AR se refereaza la vorba cu paru de schimba bda' naravu ba. la melitieni, desigur. scuze pentru bagarea in sama, ca s-o fac pa dasteptu.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu ştiu, Hai hui, la ce lup se referă!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cea mai destinsa duamna Renato, jur ca l-am vazut cu ochii mei, transat fix in doua, cind treceam pe autostrada 666, Bucuresti Nadrag, a cu farmacie!

    RăspundețiȘtergere
  14. Augustine,
    sunt fericită să-ţi recunosc: nu l-am tranşat io!

    RăspundețiȘtergere
  15. Degeaba recunosti, Renato, care esti tu Renata!
    Ie sub patronajul tau personel? Ie!
    Raspunzi? Pac, pac, raspunzi! Ia gaseste si tu o vaca, gata taiata, ca stiu ca esti miloasa, si pune-o-n geam, sa vezi ce efecte benefice vei avea! Aud? Ca unii l-au pus pa bunicu, si le merge pensia, ca unsa.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mai sus ai răspunsul, Augustine.
    Doamne, ce intransigent ieşti!!!

    RăspundețiȘtergere