luni, 20 decembrie 2010

Despre Zâna, din nou…

A primit prin Western Union câteva sute de dolari americani. Cam trei pensii.
Nu ştiu ce sold are în contul de lei, fiindcă e singura în măsură să-l cerceteze. Îmi place să cred că nu e zero, ca la deschidere.
A primit sâmbătă, la farmacie, un pachet cu alimente din partea unui cuplu de tineri binevoitori.
Pachetul  e umilitor. M-am străduit să nu comentez nici măcar în gând, conţinutul, fiindcă nu se caută după dinţi calul de dar.
Dar! Alăturat coletului, avea o scrisoare. Scrisoarea sublinia faptul că ar putea urma o colaborare permanentă “babă – binevoitori” , alimente contra vizitat apartament….
După ce m-am enervat niţel, am râs. De naivitatea şi nerăbdarea binevoitorilor.
Deşi ştiu că acest tip de buni samariteni nu-mi citesc blogul, parcă m-aş simţi mai liniştită precizând următoarele:
1.      “Baba” mănâncă atât de puţin şi de sănătos, încât Farmacia pe care am onoarea s-o coordonez îi poate asigura o alimentaţie absolut mulţumitoare, fără efort financiar.
2.      Am stabilit, de comun acord cu ea, că, atunci când nu se va mai descurca singură, vom găsi o modalitate legală pentru ca să doneze apartamentul unui stabiliment privat pentru bătrâni singuri pe lume, care s-o întreţină la un standard decent şi plăcut.
3.      Bunii samariteni care consideră că un rest de zacuscă, plantat pe fundul unui fost borcan de dulceaţă,  le asigură un mic apartament în buricul Bucureştilor, îşi pot lua adio de la asemenea oportunitate.

Cam atât!

30 de comentarii:

  1. De unde ştii că acest tip de buni samariteni nu-ti citesc blogul? Poate ca exact astfel au aflat povestea (era sa zic "au prins pontul", ceea ce poate descria si mai fidel marea lor generozitate) Sigur, in acest caz, au primit o veste proasta: s-a ales praful de investitia lor. Dar, asa e-n viata: pierzi, cistigi, samaritean te numesti. Sau ceva!

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamna Renata,
    Samaritenii dumitale or fi nebotezati; da-i pe mana lu' taica sa le dee nume.
    Ca-i naseste taica pan' sa leapada tatzi de satana:)
    Le-o pune el de-o "bisericuta ma-sii" de-or sa-l pomeneasca si-n morminte.

    RăspundețiȘtergere
  3. de-ar avea toti batrani niste ingeri pazitori pe langa ei, care sa-i feresca de capcanele profitorilor, ce bine ar fi

    RăspundețiȘtergere
  4. Domana Minerva Tănăsescu la Antena 3 :)
    Felicitari Renata!

    RăspundețiȘtergere
  5. Augustine,
    au citit articolul din Gândul.Nu sunt genul care ar trece prin gări d-astea, fictive.
    Nuş' cum să-ţi explic... da' simt.
    M-ai omorât cu "Sau ceva!". Adică de râs.

    RăspundețiȘtergere
  6. Taică,
    poate e oameni nevinovaţi şi le construim bisericuţa degeaba. Da' mai bine să suflu eu în iaurt.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cody, e mult spus înger păzitor. Trebuie să recunosc - sunt mai vigilentă când e vorba de alţii decât atunci când e vorba despre mine.
    Mi-am luat, de-a lungul vieţii, nişte ţepe extraordinare. Pe unele nici n-aş avea curajul să le povestesc.

    RăspundețiȘtergere
  8. Theo, spune-mi la ce emisiune, că habar n-am!Poate o găsesc pe net.

    RăspundețiȘtergere
  9. Astazi , am vazut-o . La cinci-fara-ceva . Plina de viata , de vointa ,de personalitate .Putin R-i-R-i-ita . Nu mai era nevoie sa ma impresioneze , eram deja .
    ...nu mai era nevoie ( insa ) sa o aruncati pe sticla , intre sacali..." Dezamagire " , al cui nume il porti ?

    RăspundețiȘtergere
  10. @V.H.
    Pentru numele lui Dumnezeu!
    N-am făcut nimic să apară la Antena 3, credeţi-mă! Apoi spuneţi-mi şi mie la ce emisiune.

    RăspundețiȘtergere
  11. La emisunea "100 de minute" de la Antena 3
    http://www.antena3.ro/
    in Inregistrari
    Nu stiu la ce minut... asa ca trebuie sa te uiti la toata emisunea.
    http://inregistrari.antena3.ro/view-100_de_minute-32.html

    RăspundețiȘtergere
  12. ... iarna nu'i ca vara .
    ... antena nu'i ca si-en-enu'.
    ... Eugenia Voda nu'i ca ciutacu'.
    Ma bateam cu bulgari de zapada cu viitoarea mea sotie . O joaca . Ultimul bulgare era sa o lase fara vedere . Ultimul bulgare poarta si acum amprenta mea . Realizati ca dvs. ati dat drumul la vale unui bulgare ? Il puteti controla ?

    RăspundețiȘtergere
  13. Aoleu, ce facusi, renato?
    O dadusi pe baba pe mana mogulilor?!
    O sa-i urmareasca serviciile telefonul, conturile si retetele verzi!
    Vai de zilele care i-au mai ramas!

    RăspundețiȘtergere
  14. @V.H.
    Dacă ţîţîiam niţel plină de compătimire când mi-a povestit ce i s-a întâmplat şi-mi vedeam de viaţa mea, era mai bine?
    Putem opri bulgărele oricând. E suficient s-o rog să refuze orice contact cu presa.

    RăspundețiȘtergere
  15. Zâzanie,
    chiar n-am chef de glume pe subiectul ăsta!
    Câteva articole mai jos e contul ei de la bancă. Poţi să glumeşti acolo, cu fata din ghişeu, punându-i câţiva bănuţi. :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Daca imi permiti am un comentariu in legatura cu ce a spus Zana la televizor.
    Pentru ca stim cum sunt oamenii.... sa nu mai spuna ca are carti valoroase... a spus si de un tablou.... daca au vazut si vecinii sau cei care o cunsoc si stiu unde sta.... si care sunt in foamete sau certati cu legea ....

    RăspundețiȘtergere
  17. Bine că mi-ai spus, Theo! O s-o şcolesc. :))
    Nu mai are cărţi valoroase. Alea s-au dus pe mâncare. Mai are încă destul de multe cărţi, aşa cred.
    Ca toţi oamenii de vârsta ei, are o percepţie eronată asupra valorilor.

    RăspundețiȘtergere
  18. Asta nu este o "cucerire" a revoluției! Asa șnapani au fost mereu. Numai ca acum s-au înmulțit și lucrează fără perdea!
    http://popateapa.wordpress.com/2010/12/22/mi-aduc-aminte-de-aceasta-zi/
    Chiar dacă va invit sa citiți aceste rânduri ,nu o fac cu aceleași intenții ca aminitiți!

    RăspundețiȘtergere
  19. ...tz-tz-tz eu , acum ,dupa vole-ul din prima fraza :-( . Poate ar trebui sa reascultati " Lupule cu trei cojoace " - Anda Calugareanu si sa luati masuri in consecinta :-)).20:29 ar fi un punct de plecare... Sarbatorile cu bine !

    RăspundețiȘtergere
  20. Renata,
    Te rog frumos sa adaugi in blogrol si site-ul:
    http://haicasepoate.eu/
    O perioada o sa scriu si pe http://theodora0303.wordpress.com/ si pe http://haicasepoate.eu/
    Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  21. Daca apreciez ceva pe lumea asta, acela este un gest caritabil facut cu discretie.
    Detest in preajma sarbatorilor ziariste cu cohorte de cameramani in spate filmand copii necajiti sau batrani senili cu intrebari idioate: ce-ati vrea sa va aduca mosul??
    PS Insistenta cu care aduci in discutie subiectul ar putea sa ma faca sa cred ca nu esti chiar atat de dezinteresata. Asta daca nu te-as cunoaste:))

    RăspundețiȘtergere
  22. Zazo (cu "Z" de la zgaiba) admitand prin absurd ca ai dreptate (stiu ca nu se poate) vreau sa-ti aduc la cunostinta (nu, constiinta ca nu crez sa ai fo una) ca aici pe la mine e o vorba cum ca trebe sa existe o jigodie foarte mare care s-o poata descoperi pe alta de talie mai mica.....

    Cu scuze pentru gazda si pentru musafiri.

    Sarbatori Fericite, oricum!
    Si tie, Zazo!

    RăspundețiȘtergere
  23. Zâzanie,
    te-ai prins! Eşti ageră, coană mare!
    Sigur că am un interes! Vreau să-i cumpăr Zânei un frigider din zilele noastre, fiindcă Framul ei consumă curent cât un combinat siderurgic. Sau chimic. Sau orice combinat vrei tu.
    De ce nu făcuşi tu, soro, un gest caritabil, cu discreţie princiară? Vârai o sută de bulioane în contul ei, îi hăpăia casa de pensii, pe urmă, din mărunţiş, n-aveai decât să-i cumperi o croazieră până Urlaţi...
    Nu te ştia nici vântu', nici pâmântu'.
    Da' şi io, aştept de zece minute, să vină unu' cu cartuş pe ţeavă, să-mi zică că am fun interes. Că sunt înţeleasă cu Baba să strângem bani din donaţii, să cumpărăm Sarea, Poşta, Palatu Telefoanelor şi linia dă trolebuz 69, care o aduce pă ea la farmacie.
    Cu ce ne rămâne, cumpărăm bradu' cu diamante şi rubine dîn Burjalarab. Unşpe milioane dă euroi, egzact mărunţişu' care rămâne după ce plătim cu cash sau brânză dă veci - Sarea României. Poate renunţăm la rubine şi cumpărăm şenghenu', numa' pentru noi doo. Să ne plimbăm noi doo pă şenghen ca la Veneţia, să vâslească Marinelu' şef şi Boc să ne apere dă muşte. Sau să ne facă presopunctură pă tălpi, cu gura aia a lui mică, cât o cutie dă scrisori, şi noi să ne râdem, râdem, râdem...

    Madam, ştii care e diferenţa dintre matale şi un tramvai?
    Că tramvaiu când deraiază de pe şine, se opreşte.
    Tu, nu.

    RăspundețiȘtergere
  24. Am si eu o intrebare, acuma ca tot am inteles ca Zana are apartament in buricul Bucurestilor ; cate camere are ?

    RăspundețiȘtergere
  25. De ce, Ţipi? Vrei să te cazezi la ea, când vii la Bucale? :))
    Două, dintr-una-ntr-alta.

    RăspundețiȘtergere
  26. Nu, Renata. Nu ma mai intorc in Romania nici in vizita. Intrebam, din curiozitatea ( referitor la borcanul cu zacusca ). Nu-i nevoie sa raspunzi.

    RăspundețiȘtergere
  27. Ţi-am răspuns, Ţipi!
    Oare ce ţi s-a întâmplat în România, ca să spui că nu te mai întorci nici în vizită?
    Nici tu nu trebuie să răspunzi.

    RăspundețiȘtergere
  28. Buna. Mailul meu este adailea@hotmail.com
    Am niste intrebari in leg cu cazul acesta si as vrea sa discutam in particular. Multumesc

    RăspundețiȘtergere