luni, 24 ianuarie 2011

Mica vs. Marea Unire

Cred că, după acest 24 ianuarie 2011,  singurul loc unde ar mai putea face Băsescu o baie de mulţime - şi să-i iasă -  e… în baie. Numai că acolo până şi Împăratul merge singur.

Dacă de ziua Micii Uniri (brusc, toţi hronicarii portocalii se înghesuie să-i precizeze mărimea), în dulşili târg al Ieşîlor, Jucătorimea Sa, Întâiul Stătător în Stat – vorba Gunoierului Şef Unic acreditat pe sectorul 3, a sărit peste câteva coroane şi-a depus doar una, de frigul huiduielilor, mă-ntreb cum şi unde va sărbători el Marea Unire, peste unsprezece luni?
În garaj,la Cotroceni, cu doi şoferi şi-o cameristă?
Sau o să se scuze că n-a putut participa la marea sărbătoare naţională fiindcă citea, în paralel, Codul Penal (din instinct de autoconservare), Codul Civil (din curiozitate) şi Levantul (fiindcă nu-l terminase încă) ?

Doamne! Abia acum îmi dau seama ce-am scris. Am scris că peste UNSPREZECE LUNI, Băsescu va fi, încă, preşedinte.
Spuneţi-mi că e o prostie!

14 comentarii:

  1. "Jucătorimea Sa"-sublim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Renato, unspe luni? Tu ai trecut bruc la sado-maso? Dar pina la Marea Unire mai avem tz-spe evenimente care trebuie aniversate, comemorate si cum mai vrei tu. La festinul ce va urma, ma ofer sa contribui si eu cu o porto ... ptiu!! smochina. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dacă tu, Augustin, garantezi că la următoarele evenimente se va auzi foşnet de tunuri, eu nu visez până aşa de departe.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo, Renata!

    Base n-a fost niciodata "presedinte" ... e doar un chirias alcoolic la Cotroceni pe care niste imbecili se incapataneaza sa-l considere "seful statului".

    :) N-au loc soferii la serbari d-astea :) Cum o arata tanti Udrea ca sexxxy camerista? Ca sexxxy politicianca ne-am lamurit deja :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Este corect dar este si SUBLIM :)
    Peste 11 luni sper sa fie intr-un elicopter sau daca se grabeste un pic (Doamne Ajuta!) undeva la racoare.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Vlad,
    sinceră să fiu pe ea o aveam în faţa ochilor când am scris "cameristă".

    RăspundețiȘtergere
  7. Hahaha! Doar pentru ca a tinut sa demonstreze ce bine freaca ea cu mopu'?! Nu uita ca si EBa mica facea demonstratii de gospodarie in ipostaze seXXXy ... se pare ca e o boala a zdrentelor astora. Imi amintesc ce am vazut pe blogul lui Lilick: "Natura beata cu zdreanta" :D

    Ma tot intreb: cu cine va aparea Base alaturi la proces - cu nevasta-sa sau cu Udrea?! EBa oricum intra si ea in schema, n-am ce-i face!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Vlad
    Nu, chiar uitasem că făcea giumbuşlucuri cu mopul, cu andrelele, cu murăturile.
    Pentru că are timbrul vocii şi dicţie de fată-n casă, d-aia! :)
    Dacă vom avea vreodată plăcerea să urmărim procesul lui Băsescu (lucru de care mă îndoiesc până la rupere), prea puţin îmi pasă cine o să-l însoţească. Fiică-sa, nevastă-sa, ambele...
    Udrea nu poate fi umilită cu o smplă coparticipare la un proces. Ea merită unul special, aparte, în calitate de unic inculpat.

    RăspundețiȘtergere
  9. iti dai seama cate sarbatori campenesti a bifat in trecut, sa-l mai vad ii da mana si anul asta? )))o sa ajunga ca printesa din turn(turnul Cotroceniului) asteptand sa vina printul(elicopterul) sa-l salveze

    RăspundețiȘtergere
  10. pai optimist doar pentru a doua parte, ca prima sigur nu mai pupa Basea sarbatori campenesti de amu inainte fara huiduieli, ase ca nu o sa mai marga la ele ))))

    RăspundețiȘtergere