duminică, 17 iunie 2012

Maia are aur

Maia Morgenstern, eroina de la mina de aur, îşi smulge cerceii din urechi în photoshop, deşi ar fi fost cu mult mai mişto să-i scoată calm, aristocratic, dispreţuitor, fără pic de sânge.
Proteveul dă un clip publicitar CONTRA proiectului Roşia Montana.  Pe lângă alea multele, PRO.
Ăsta contra, trebuie că a costat cât alea multe pro, fiindcă Maia Morgenstern nu joacă în clipuri pe banii pe care nişte suptingineri minieri declară în faţa camerei că vor să muncească la ei acasă, în Roşia Montana.
Maia, actriţa asta de nivel mondial, colegă cu Mel Gibson, care îşi rupe cerceii de la urechi, bea Doncafé  într-un alt clip publicitar, cu aceeaşi naturaleţe. Numai cine n-a băut  Doncafé din greşeală, nu realizează cât de talentat trebuie să fii, ca să joci în clipul promoţional al unei lături colorate cu etichetă de cafea.
Văd că toată lumea bună de pe feisbuc şi din blogosferă dă clipul din mână în mână, în semn de solidaritate cu cauza aurului românesc.
Am muşcat şi eu momeala şi-am comentat, pradă emoţionalului,   dar am revăzut între timp filmul de vreo treizeci de ori, pe bloguri, pe feis, la teve, pe unde se dă, şi toţi zic că nu se dă suficient, şi-am constatat că, deşi e emoţionant, eludează tema principală. Dăm cu un pic de sos de roşii pe lobii urechilor, băgăm nişte boceală a capella pe fundal şi ne-am scos!
Nu e aşa, bre!
Noi ne propunem să fim împotriva exploatării de la Roşia Montana fiindcă se folosesc cianuri, nu fiindcă se dă aurul pe care-l avem noi şi nu-l vrem, unora care îl vor şi nu-l au.
Şi cianurile se evaporă la vreo 29 de grade Celsius.
Asta e problema!
Restul e advertising, Maia Morgenstern, "respect doamnă Maia!" şi alte reacţii.

În caz că nu e clar, detaliez: ce se evaporă, se inspiră.

12 comentarii:

  1. Am vazut si io clipu'. Mi-a fost rusine...

    RăspundețiȘtergere
  2. Postai şi eu clipul cu o singură întrebare. Dar pentru că nu m-am făcut înţeles, a trebuit să-l mai actualizez un pic, pentru a fi pe înţelesul tuturor: Valoarea unui om nu are nicio legătură cu aurul pe care-l poartă sau nu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postai şi eu, Ifime, ceva la tine, dar regulile nescrise şi necetite ale netului nu voiră să-mi facă vizibilă postarea.
      Ideea e că minunatul clip ne sugerează că am avea de dat vreun bir, în aur, cuiva, şi dacă e pe-aşa, las' că vine Maia cu cerceii şi porneşte biruinţa.

      Ștergere
  3. Sangele de pe bratara si inclusiv pe cercei are rolul lui, trezeste in privitor un sentiment ciudat...cei ce au avut ideea spotului au daramat dintr-o singura lovitura toate parerile, spoturile PRO si orice altceva...Cred ca e una dintre putinele spoturi ce s-au raspandit atat de repete pe blogosfera, facebook, in fine retelele de comunicare...toata lumea vrea sa vada Spotul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, ce sentiment ciudat? Că-ţi rupi aurul din urechi, de la gură, din suflet, din carne... Adică exact opusul mesajului pentru care a fost făcut clipul: vrei aur? ia d-acilea! Da lasă-mă-n...

      Sigur că erau nişte doo versuri la Coşbuc ce puteau fi adaptate, parafrazate, în clipul cu pricina. "N-ai tu bani, nici Împăratul, ca să-mi cumpere băiatul"

      Clipul a fost făcut la mare grabă, la mare lăcomie, a producătorilor, a Maiei Morgenstern...


      Când ceva se răspândeşte rapid, endemic, nu e o garanţie că e şi bun.

      Ștergere
  4. Re,
    Mesajul este exceptional de oriunde l-as privi si indiferent cine-l transmite cata vreme tradarea are mereu un pret iar cinstea catorva politicieni umflati e cumparabila(!) in orice circumstante, indiferent daca tu sau altii isi rup urechile sau se dau de ceasu' mortii.
    Cred ca trebuie sa acceptam eforturile atunci cand, clar e vorba de evaporare si inspiratie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne,
      mesajul este de telenovelă.
      Nu fi subtil cu mine, azi, că am avut o zi grea! :))

      Ștergere
  5. Nu am vazut clipul dar il caut maine
    Theodora

    RăspundețiȘtergere
  6. Uite-l aici:
    http://www.youtube.com/watch?v=22O9J8PRK-Y&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  7. suptingineri minieri locali ar da bani din pensia bosorogilor sa "apara pe sticla"! Si bosorogii ar da din banii stransi la CEC ca sa-si vada odrasla "relizata"... Iti dai seama?! Esti vedeta, ai sanse sa agati tarancuta stramba (ca alea 'bune' au fost luate de tigani la produs si oricum nu prezinta interes pentru taranoi, ca doar d-aia s-a ajuns la mufele astea in mediul rural) de la colt ca sa "te realizezi", sa torni plozi pe care sa-i dai pe strada ("le dai drumu' in viata") ca pe gaini...

    RăspundețiȘtergere
  8. O fi Maia actrita bine cotata dar eu o vad prea teatrala. Si a intrat prea mult parca in rolul de actrita si si a pierdut naturaletea. Cat despre cllipul cu cerceii...nici nu am putut sa ma uit la el. De a dreptul sadic. Nu stiu ce a reusit sa transmita pentru ca n am vazut decat pana unde isi ducea mana la ureche. Mi a ajuns! Respectele mele doamna dar eu nu va inteleg stilul!

    RăspundețiȘtergere