miercuri, 17 iunie 2009

Cât de mare o fi miza?

Citesc în Jurnalul Naţional partea a doua a articolului intitulat “De ce am votat-o pe Elena Băsescu”, scris de cel care a fost jurnalistul Ion Cristoiu şi exact asta mă întreb: cât de mare o fi miza?

Pe câţi bani sau pentru ce post şi-a vândut omul acesta sufletul diavolului, ca s-o facă la vedere, fără ruşine, fără perdea?

Cât de mare să fie câştigul ce i se promite, dacă nu-i pasă că şterge pe jos cu tot “ABC” –ul de principii care face introducerea în deontologie?

Cât de disperat să fie Cristoiu, ca să continue să strige, de-acolo, din groapa în care s-a prăbuşit, asemenea enormităţi?

Sunt perlele Elenei Băsescu “stângăcii de exprimare”?
Poate fi interpretată reîntoarcerea imediată a acesteia în PDL drept “dovadă de vanităţi tipic feminine”?

Cât de înfometat să fie cel în al cărui buletin de identitate scrie încă Ion Cristoiu, încât degetele lui să apese pe tastatură cu mare precizie şi cu mare coerenţă, în aşa fel încât să rezulte un fel de declaraţie personală, pe proprie răspundere: “ pot garanta că are o inteligenţă vie, care-şi găseşte expresia în capacitatea de a se autoironiza”, cu privire la performanţele intelectuale ale mezinei preşedintelui?

Cât te poţi dezice de tagma profesională din care ai făcut parte, în aşa fel încât să etichetezi reacţia colegelor ziariste la adresa ciudatului fenomen autointitulat EBA, drept “gelozie tipic feminină a unor jurnaliste care arată ca nişte bucătărese de SMT”?

La enorma mituire căreia Cristoiu îi cade victimă, să se fi ataşat un mic bonus, fiindcă văd că nu-şi încheie osanaua până n-o aminteşte şi pe cealaltă Elenă…?
“Azi, deşi Elena Udrea continuă să stârnească uri patologice, teza că e o personalitate nu mai e contestată de nimeni.”

Aproape că-mi vine să râd… Şi Terente a fost o personalitate, în felul lui.
Ba, un fragment din personalitatea-i se află pus la borcan, cu grijă ştiinţifică, în muzeul IML.
Ba, mai anul trecut, citeam printr-un ziar că s-a aşternut IML-ul pe restauratul bucăţicii de personalitate terenţiană, fiindcă Timpul, vrăjmaş al dovezilor de toate tipurile, a început să lucreze hoţeşte, până şi-n borcanul cu formol …

De unde se poate trage concluzia că personalităţile care dau doar din gură şi din fizic sunt perisabile.
Aşa şi cu Elenele astea…

Şi-mi mai vine să-l scutur pe noul cântăreţ de curte, să-i zic măi, Maestrule Cristoi…!
Nu mai semna, frate, toate temenelile astea, că mâine poimâine se suceşte ăla care ţi le-a comandat şi strigă odată, cu voce hăhăitoare – “Ia, scoateţi-l pe Omu’ de Tinichea din cărţi, că mi-am găsit un tinichigiu de încredere, care zice că s-a cam ruginit pe la aripi şi trebuie dat la REMAT!” şi ce te faci atunci?
Că femeile-s pricinoase, şi dacă le-ai făcut odată bucătărese de SMT, nu te uită-n veci şi te vedem invitat doar pe la Diaconescu în direct şi în reluare, căutând principial şi fără patimă jurnalistică, urmele trecerii Elodiei pe pământ.

25 de comentarii:

  1. Renata,
    e frumos ca-i gasesti scuze/indreptatiri lui cristoiu, ca i-ar fi facut campanie pe bani sau altceva de genu.
    Eu cred ca nu-i chiar asa, cred ca intr-adevar mastrul e depasit si nu intelege atitudinea femeilor din partidul lui base,el chiar a crezut-o pe mezina lui base in tot ce-a zis, ca si pe leana cocos.
    Se vede clar ca a fost fascinat de "adevarurile" si principiile fetei, care asa cum a zis el deocamdata este putin stangace, doar atat, iar noi femeile celelalte suntem ofticate.

    RăspundețiȘtergere
  2. @renata

    Al cu coarne l-a 'mpins pe usa cantinii SMT-ului pe Maestru si-acu' nu-l vad bine...
    O sa-l puna la ingrasat bucataresele, ba, teama mi-e ca-l vor pune si la fiert :)

    Maestre, eu nu ma bag, da' nu te vad bine, n-ai loc de intors!

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  3. De ce m-ar interesa ce face Maestrul în timpul lui liber?

    De ce m-ar intersa ce a făcut Maestrul cu votul lui?

    Putea-a să-l folosească la împachetat slană, la eliminarea de pa pantofi a resturilor lăsate de iubiţii noştri căţei comunitari, s-au pur şi simplu putea să-l folosească ca să se ştergă la nas.

    Altceva m-ar fi interesat, dacă Maestrul ar fi catadicsit să ne explice (în două rănduri chiar).

    De ce anume a manipulat opinia publică, prin emisiunea de tristă amintire, la care a invitat un număr de autoturism?

    Dacă pe EBA ar fi invitat-o un mucea oarecare îi puteam trece scăparea cu vederea, dar Maestrul e un gogeamite jurnalistul, om cu scaun la cap, în stare să cântărească intelighenţia unei fătuci, aşa cum îi place să spună despre unele domnişoare.

    Pe cine ai trimis la Bruxelles Maestre?

    Mă faci să-mi amintesc din nou de copilul acela de la ţară, pe care soarta l-au aruncat într-o şcoală profesională, chiar dacă era de o inteligenţă rară.

    Cu emisiunea matale, pe puştiul acela l-ai trimis la şaibă şi la strung pentru a doua oară.

    Eşti în mod conştient unul din exponenţii umflaţilor vremurilor noi. Unul din cei ce participă la avortul unor speranţe.

    Am ajuns să blestem neîntrerupt societatea care şi-a lepădat ca o curvă ordinară speranţele, dar şi-a adunat din rigolă avortonii şi i-a adus în amfiteatre.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daniela,
    Nu-i găsesc scuze, ci acuze!
    A te lîsa mituit, nu e o scuză!
    O vulpe bătrână cum e Cristoiu nu poate fi bănuit de naivitate. De neînţelegere. Un om care îşi petrece timpul prin biblioteci, adică citeşte profesional, cu creionul în mână, făcând fişe, n-are cum să confunde semianalfabetismul cu stângăcia...
    Să nu uităm că Cristoiu ştie ce e jurnalismul.
    El a pus bazele ziarului care se cumpără în Ro., lansând pe piaţă ştirea care îţi asigură vânzarea: găina care naşte pui vii.
    Cristoiu ştie manipulare cum stim noi tatăl nostru.
    Putea să ne manipuleze discret, dar o face birjăreşte, ca să fie sigur că cei care i-au ordonat comportamentul vor înţelege, până şi ei, în tâmpenia lor, că s-a făcut preşuleţ la picioarele PREŞedintelui.
    MIe mi se pare că e în criză de timp cu demnonstrarea supuşeniei si de-aia face gafe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Borde,
    Am căutat măcar o singură jurnalistă cu faţă de cantinieră la SMT. N-am găsit.
    Poate sunt câteva pe la realitatea, dar nu corespund ponderal. Poate că unele au trecut prin şcoală ca gâsca prin apă. Poate că există câteva fătuci imposibile în jurnalism, dar nu sunt compatibile cu SMT-ul.
    Poate că-şi pune Dragoteasca bluze de voal negru peste sutiene roşii, dar continuă să pună cratima corect în "futu-i", vorba Leliei, măcar în gând, dacă mici ipocrizii personale o împiedică de la tastare...

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, ElZap!
    Cristoiu, iar nu Băsescu, este adevăratul ucigaş al destinului unui copil superdotat.
    Băsescu are drept la cuvânt datorită funcţiei.
    Cristoiu, datorită profesiei.
    Că-i zicem ţării acesteia Mayonezia, Roxania, Ciutania, Românica, Puţinezia sau Absurdistania, locuitorii ei, ăia care mai sunt, pleacă urechea la zisele unui specialist în manipulare cum e Cristoiu - prin fişa postului, şi nu la zisele unui deocamdată preşedinte - ales prin vot mai mult sau mai puţin manipulat.
    Cei care nu pleacă urechea, pleacă pur şi simplu în alte ţări, unde iluzia de democraţie e mai bine pusă la punct.

    RăspundețiȘtergere
  7. @renata

    Nu sari la bataie pe tema asta, eu lasasem altceva pentru care sa ma iei in primire, paratraznetul "cantinii".

    Tu ai intrat intr-o cantina de SMT? Eu am. Maestrul a dat-o rau in bara, tu ai impresia ca putea fi bucatareasa acolo orisicine?
    Bucatareasa era numai pila cuiva cu putere, fiica, nepoata unui stab din comuna sau de la raion, nevasta militianului, erau giugiuc, ti-o spune un barbat, nu o gluga de coceni.
    Erau si unele mai durdulii, da' buuune, se imbracau doar in halat alb... halatul era aproape transparent, imi vine rau cand mi-aduc aminte!, pe dedesubt nu aveau decat chilotii, nu erau ei tanga... da'... orisicat :)
    Dichisite, rujate... mmm... nici vorba de sutiene rosii, nu purtau deloc.
    Si, daca vrei sa stii, nici zdranganele la gat nu aveau, ca Cretulesa... sau cum ii zice, mereu ma incurc, Craciuleasca, o stii de la Realitatea, le amenda Sanepidu', ba mai mult, erau si controlate ginecologic la nu stiu cate luni.
    Asa ca, Maestru, Maiestru... dar dadu cu mucii'n fasole!

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  8. @renata

    Iata ce-am gasit, ce-am gasit!

    "Bre cristoi, mic si peltic
    Tie nu ti-e jena’un pic,
    Cand de la o zi la alta
    Minti cum ti se pune pata?

    Lasa-ne mai nene-n pace
    Stai ascuns sub carapace,
    Sterge-ti spumele la gura
    Si ‘apoi iesi in batatura!

    Nu esti Guru, nici Omida
    Spre a-ti descarca marmita
    Plina ieri ochi cu fecale
    Azi schimbate’n osanale.

    Esti doar un cristoi peltic
    Cu renume de limbric
    Intr-o zi flegmand pe jos,
    Ce apoi inghiti din gros."

    http://marcus64.wordpress.com/2009/06/

    Pa, paaaa! :))

    Scufitza Roshie, o tampita

    RăspundețiȘtergere
  9. Atunci cand vrei cu tot dinadinsul si o matura o poti vedea racheta. depinde cat de dispus esti sa te compromiti.
    refuz cu incapatanare sa-mi ucid spiritul
    refuz cu incapatanare sa fiu doar un nume
    refuz cu incapatanare sa-mi pierd speranta
    ca lumea asta poate ajunge mai aproape de cuvantul ideal
    putin afara de subiect dar mi-au venit cuvintele astea gandidu-ma cat de "aplecati" am ajuns

    RăspundețiȘtergere
  10. @Borde

    Ce-am gasit, ce-am gasit !!!

    Bucatarese cu poale-n brau!!!
    http://bucatareselevesele.blogspot.com/2009/06/branzoaice.html

    Scuze...
    Scufitza Roshie

    RăspundețiȘtergere
  11. @cdeus

    Fără suparare, nepoate!
    Eram în trecere, vazui poarta deschisă, ciocănii la uşă, nimeni!... intrai. Cu şapca în mână, c-aşa m-a învăţat muica, să nu intru undeva cu capu’ acoperit, mă ştersei de praf la intrare, păşii pragul, căscai gura la ce-ai scris, mă zgâii pe pereţi, imi plăcu, sincer, îmi plăcu, ce să zic...
    Dar tot muica mă învăţă că dacă intru în casa cuiva... musai să dau bineţe stăpânului casei, ceea ce şi făcui...
    N-oi mai trece, de ce să mai trec, nici nu am trecere în drumul meu pe acolo, nu mai alerg după femei, mă mişc mai încet, trecut-au anii când mă uitam după femei, de unde astă ofuscare, că doară nu mergeam amândoi la aceeaşi muiere... nu, nepoate, nu-mi mai arde mie de muieri.
    Îţi lăsai răvaşul ăsta, doar n’ei crede că-i vreo dovadă de ofensare, nici pomeneală, dar tot muica mă boscorodea, pe când eram şi eu micuţ, aşa... cam cât tine:
    - Bordel, maică, nu uita când pleci de undeva să zici la revedere! – c-aşa mă alinta muica, Dumnezeu să-i dea toate cele bune, Bordel în sus, Bordel în jos, aşa o şi ţinui pe urmă, din bordel în bordel, dar nu măsei p’acolo.
    La revedere, nepoate, n’oi mai trece pe la tine, dar poate ne-om mai vedea pe undeva... p'acilişa, pe peron, iar eu vreau să-mi las loc de buna ziua, d’aia ţi-o zâsei!
    Fără supărare!

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  12. Borde mic!
    Nu fii supărat!
    Am fost la Codeus să-i spun că unde semnează Borde "anonim" e ca atunci când pupă vodă unde a scuipat boierul.
    Dar nu-mi intră comentariul.
    Nu te ştie Codeus, nu te inflama!
    E mai tânăr şi are reguli mai stricte la blog! :)
    Să nu vină o zi, Borde, când ne-om face liste cu toţi cei pe care vreodată i-am salutat pe net, să ne salutăm iar, să ne înţelegem, când, la ce oră. în Piaţa Universităţii ne-om întâlni cu toţii. Că după cum arată ziarele şi televizoarele, într-acolo ne îndreptăm.

    RăspundețiȘtergere
  13. veniti voi amandoi pe la mine ca am dat mare sentinta ))). Si bordelezule vezi ca ast' mai tanar adica subsemnatul mai are un blog tata e in blogroll la blogul unde ai fost tot sub numele de Codeus, asa ca acum ai primit si invitatie sa-mi vizitezi casa, ma rog una dintre ele ca am mai multe doar sunt Mogul si tampit ))))

    RăspundețiȘtergere
  14. Borde, pune o hăinuţă pe tine şi hai pân' la Codeus! Dacă dă sentinţe, dă şi de băut! :))

    RăspundețiȘtergere
  15. @renata

    Principessa, fusei la el, dar dincolo - accentul e pe ultimul o, dar nu stau sa-l pun - ii povestii cum e cu fricile, Doamne fereste, e mare dandanaie...

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  16. @renata

    Uitai să-ţi mulţumesc pentru prezentări, pentru că l-ai adus în Academie, mi se părea că-i nialcoş, da' nu e, e de treabă, nu-i din ceia cu băţ în fund.

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  17. Adica ma si povestiti pe la spate. numa ce intoarce omul capul si voi barfiti ))). nu am bete prin fund Bordelezule de nici un fel ))). care e treaba cu o, ca nu am inteles aluzia

    RăspundețiȘtergere
  18. @Codeus

    La noi, la olteni, in "acolo", "dincolo" accentul se pune pe ultimul o.

    @renata

    Catalin Tolontan ti-a dat deja o cifra, chiar mai multe, dar nu toate, miza e mare... mare...
    http://www.tolo.ro/2009/06/18/ati-cumparat-stiri-din-bani-publici/

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  19. Mersi, Borde!
    M-am uitat şi aseară la emisiune. Mare om, Tolo! Cu accent pe primul "o".
    Crăciuleasca e de doi lei. Aproape că l-a ajutat să rateze momentele "tari", cu gura ei mare. Femeie, de! Ce pretenţii poţi avea? Se sculase brusc sângele de moderatoare în ea, exact când omul spunea lucruri mai interesante. ...că cică mai are doi invitaţi, şi trebuie să vorbească şi ăia. Tocmai atunci când explica Tolontan şi pe înţelesul curcilor cum e cu ştirile care ascund publicitate mascată...
    Păunescu a fost ok. N-am nimic de obiectat.
    Dar bătrânul Ţopescu...
    Doamne fereste să îmbătrâneşti aşa urât, să te lase toate cele, doar pupincurismul adecvat să ţi se ţină băţos. Ruşine pentru Ţopescu!

    RăspundețiȘtergere
  20. Cu cifrele, Borde, e puţin altfel. În realitate firmele alea sau firma aia, că erau 3 în 1, n-a primit atât de mult.
    Aici e mica şmecherie, ca la sponsorizări. Te sponsorizez cu 2 lei, dar în contract semnezi că ai primit 20. În felul ăsta eu, sponsorul, scot pe uşiţa din dos dar cu acte în regulă 18 lei pe care mi-i bag în buzunar pentru alte chestii...
    O să zici păi şi ăla care a semnat pentru 20 şi rămâne numai cu 2, cum se descurcă?
    Bine şi la vară cald, că de-aia sunt şi contabili buni pe lume.
    Dacă ai auzit de sacou încheiat la două rânduri, sigur ai auzit şi de contabilitate aidoma!
    Şi asta e doar cea mai grosolană dintre soluţii. Mai sunt altele, perfect legale...

    RăspundețiȘtergere
  21. chiar ma miram ca se abtine prea mult asa-zisul maestru sa-si dea arama pe fata...oare ati uitat de unde si cum a inceput drumul jurnalistic????

    RăspundețiȘtergere
  22. Anonimule,
    cred că de la găina care naşte pui vii...
    Sau vorbim de scânteia tineretului?

    RăspundețiȘtergere
  23. Interesant ca jurnalistele (colegele lui de altfel) ii aduc aminte de bucatarese, iar semianalfabeta cu "stangacii in exprimare" nu! :) .
    Astept cu nerabdare un articol scris de "Maestru" despre cum priratul ii aduce aminte de Reagan!

    RăspundețiȘtergere
  24. vrusei ca linkul nowhere sa fie simbolic, dar aparent chiar exista :D

    RăspundețiȘtergere
  25. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere