sâmbătă, 24 aprilie 2010

Hipocrat, hipocrit, hipoclorit

Uite, aşa cred că sună declinarea în cazul de faţă şi cu ocazia asta l-am şi rezumat. Pe caz.
Ştiu, se vor trage două concluzii:
1. Spital împuţit.
2. Nu sunt bani pentru Sănătate.
Ni se vor administra tocşouri la şase ore, ca antibiotic, ştirea că directorul spitalului a fost demis ne va fi cel mai bun antiinflamator cu efect prelungit, mâine vom fi în remisie evidentă, poimâine e luni, altă săptămână, altă poveste, Czeke îşi va continua partida de vânătoare cu hăitaşi amuşinînd pe la uşile bolnavilor închipuiţi, cum îi prinde, cum îi dă cu capul de pereţi (nu, nu de pereţii spitalelor, fiindcă se pot infecta şi vor deveni brusc neînchipuit de bolnavi şi costisitori), o să le ridice dreptul de port-batistă în buzunar, o să-i oblige la douăzeci de ani de abţinere silnică de la tuse şi strănut, în felul ăsta se va economisi o grămăjoară de bani, Sănătatea se pune pe picioarele de dinapoi şi…

Adevărul e, însă, la distanţă de un click.
Click pe suma alocată spitalului, click pe lista de necesar, click pe ce s-a achiziţionat. Bun. Ne oprim după al treilea click şi citim ştocu’ cu atenţie. Pare făcut la 'şto: majoritatea doftoriilor spitaliceşti şi consumabilelor sunt “pe zero”, totuşi un medicament pare a fi în cantităţi rezonabile. Ne interesăm care e rulajul lui pe zi şi aflăm că se consumă cam două fiole pe an. Adică e cam supraştoc, chiar dacă ne gândim în perspectiva unui secol. De costat, a costat mult. Cam toţi banii pe care-i avea spitalul.
Păi bine, dom’ director de spital, pe care vă dau ăştia afară, că n-aţi dezinfectat cum se cuvine, la ce vă trebuia vagonul ăsta de medicament şi n-aţi oprit bani de cloramină?

Directorul o să-şi suflece mâneca stângă şi-o să ne facă semn cu arătătorul celeilalte mâini, pe antebraţul dumnealui.
Focalizăm: două fără un sfert. Ora mesei. Marcă scumpă.
Pentru un ceas, domnule director?
El, tot pe tăcute, tot cu arătătorul, o să se împungă iar în propria epidermă, doar-doar vom înţelege că nu numai ceasul e de vină. Mai e şi bronzul. Absolut remarcabil. Bronz frumos, rezistent, de om care stă la soare numai până-n ultravioletele rele, pe urmă iese la shopping.
Cât? Am putea noi să-l întrebăm.
O lună, ar binevoi să ne răspundă.
O lună la Mamaia, domn’ director?!
Nu, la Miami, o să zică el, după care n-o să mai zică nimic, fiindcă n-o să-l mai întrebe nimeni, că, oricum, nu mai e directorul spitalului.

4 comentarii:

  1. Pai, ce-ar mai fi de spus? Hip, hip, hip, uraaaaaa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact! Ura, cu semnul exclamării, tre' să fie vocativul. Simplă, fără semn, o fi disperare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand a inceput decaderea spitalelor? Ieri, alaltaieri? In anul 1992 am fost internat la sectia de alergologie a spitalului CF2. Erau numai doua astfel de clinici in Bucuresti, CF2 si Malaxa, cu aceiasi celebra doctorita (Radu ?), al carei prenume l-am uitat. Nu am uitat insa profesionalismul acesteia! Sectia de alergologie avea toti reactivii si vaccinurile necesare. Am fost tratat, din punct de vedere medical, fara repros. Am beneficiat de vaccinuri foarte bune, din Marea Britanie si pot spune ca m-am vindecat. Fara nicio spaga sau "atentie".

    In schimb, se declansase ofensiva impotriva banilor publici. Se fura din mancarea bolnavilor in draci! Seara, la iesirea bucatareselor din serviciu, aceste mamifere umflate la refuz, se tarau cu greu sub povara papornitelor rotunjite ca purceii. Sa nu va inchipuiti ca era ceva secret. Neee, stiau toti, de la director pana la portar sau caloriferist! Dar ce sa-i faci, bolnavii vin si pleaca iar bucataresele raman. Ca erau darnice cu cine trebuia. Cand ne uitam in farfuriile cu doi, trei cartofi fierti, impreuna cu o coada de stavrid si o feliuta anemica de paine, aveau o replica: "Ce, ati venit aici sa va ingrasati?". Numai ca au facut o gresala fatala: printre "alergici" era si un colonel de la "economic". Si au avut "placuta" surpriza ca, intr-o seara, sa fie asteptate nu de sotii cu masinile ci de o echipa de politisti. De a doua zi am inceput sa ne ingrasam ...

    Ce se intampla astazi este rodul anilor care au trecut: din rau in mai rau. Criza medicamentelor banale (sub Ciumara), criza insulinei (sub Nicolaescu-Mengele), criza generalizata inceputa din 2009, spaga pentru orice "efort" al infirmierelor ...

    Cate cazuri de imbolnaviri grave in spitale au fost dupa decembriada? Cine stie? A trebuit ca sa cada victima o personalitate culturala pentru ca buboiul sa supureze in public! Dar nu cred ca se va schimba ceva. In Romania orice minune dureaza trei zile ...

    Nu sunt pregatit sa judec medicii, fie ei numiti politic. Intalnirile mele cu aceasta categorie profesionala s-au soldat aproape mereu cu beneficii pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  4. ALM,
    dar nu despre medici era vorba, ci despre sistem, cum este el gestionat şi pe ce principii.
    Nicolăescu a fost Mengele până a venit Bazac. Când a venit ăsta, Nicolăescu a început să-mi pară, parţial, foarte parţial, coerent. Uite, acum îl avem pe Attila: ambii predecesori sclipesc de competenţă.
    Vă spun asta în calitate de furnizor de servicii medicale către casa de asigurări şi populaţie.
    Doctorii...
    Despre ei vom povesti altădată.

    RăspundețiȘtergere