luni, 26 iulie 2010

Premierul lor, preşedintele nostru...





Bine, chiar nu contează că s-a umilit în faţa a douăjdouă de milioane.
În curând vom fi cu mult mai puţini.

În curând, vine iarna. Apare o nouă categorie, a semisinucigaşilor.
N-o să mai fie la modă biletele de adio cu terminaţia “Te iubesc, Puiucu!”, ci acelea cu “Nu mai am de lucru!” sau “E atât de frig… mi-am făcut sepuku!”

Dan Diaconescu n-o să-şi mai permită să invite în studio un psiholog la pensie şi o fostă procuroare, actualmente astrolog de renume local, să dezvăluiască cine e autorul moral al sinuciderii din culpă comună.
O să cheme cel puţin un portar de la RADET, să depună mărturie că moartea prin îngheţ e lentă şi plăcută, e ca aia cu ierburi de vise, de la magazine intezise.

O să ne împuţinăm pe capete, prin simpatie că ne bucurăm de acelaşi branşament, o să dispărem spânzuraţi de frigul din calorifere, înainte de-a primi răspuns la petiţii, înainte de-a face dovada că noi am fi putut plăti căldura, dar fiindcă stăm în acelaşi bloc cu nişte băbăciuni care au schimbat două autobuze şi-un tramvai ca să fie de faţă când i se dezgroapă căciula lui Ceauşescu, murim cu ele de gâtul palierului, că aşa a fost să ne fie. Frig!


Branşat la căşti ca un bolnav terminal conectat la aparate de supravieţuire, doar cât să priceapă ce se vorbeşte în jurul lui, fiindcă ce se întâmplă nu-l mai interesează demult, Băsescu semăna , la Tuşvanioş, cu un muribund care se bucură că are cui cere un pahar de apă.

Nu ştiu câţi dintre noi vor supravieţui iernii acesteia, dar ăia care rămânem, hai să facem ceva, să nu-l mai vedem pe Băsescu la Tuşnad şi vara viitoare!

6 comentarii:

  1. Afirmatia ta cum ca Base s-ar fi umilit in fata a 22 de milioane imi creaza o oarece apasare semantica. Tu crezi ca s-a umilit. Dac-ar crede si el, ar fi OK. Dar daca el nu crede ? Poate ca, dimpotriva, el s-a simtit in postura unui erou !
    Un calcul pripit ne-ar putea impinge la ideea ca ar trebui sa contam doar pe 11 milioane de umiliri, fiindca doar jumate l-au votat.
    Gresit !
    Jumate sint de aceeasi parere cu el, deci ies din discutie. Mai ramin(em) 11 milioane, datorita carora se poate conta pe jumatate din umilirea in discutie, echivalenti cu 5,5 milioane pentru o umilire intreaga.
    Din figura de mai sus se poate observa ca presedintele nostru ( ???) are parte de 25% umilire, restul insemnind un ciudat melange de sictir, traftir si coviltir.
    Cit despre DDT (Dan Diaconescu Television), nu cred sa apucam noi ziua cind n-o sa-si mai permita, asta se va stinge odata cu ultima suta de mii de manelisti. Adica niciodata !
    Macar ca, la o adica, o sa-si vinda unul dintre cele 4 elicoptere ...
    Nu te grabi, stiu ca n-are decit, sau are decit unul sau doua, DEOCAMDATA. Dar stai sa vezi !
    Mi-a placut insa aia de final : « Nu ştiu câţi dintre noi vor supravieţui iernii acesteia, dar ăia care rămânem ... » Adinc ! Miroase a conu’ Iancu (ori toti sa muriti, ori toti sa scapam !) Care va sa zica, de-astia-mi esti ?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Re,
    cu durere in suflet nu pot zice decat atata:
    la inceputul mileniului trei voi apartineti unei alte RPR.

    Republica Penibila Romania.

    d-asta's eu haihui. ca sa fiu penibil oriunde numa' nu acolo unde-i mama penibilului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, da, Augustin!
    Ai perfectă dreptate.
    Mai ales cu finalul. Am râs şi eu când mi l-am recitit.
    Dar mi-am propus să scap. Să-i supravieţuiesc. Cu toată înverşunarea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Haihuiule,
    trăim în miezul unui ev aprins de penibil.
    De fapt, nici nu e penibil. E ceva aşa... ca nişte bale de melc. Prin care ne târâm şi noi, într-un coşmar. Ne-ar ucide scârba dacă în vis, n-am visa, paralel, că e doar vis.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună, Renata, revin după o absenţă cauzată de pârdalnica tendinţă de supravieţuire şi de năbădăiosul instinct de conservare. Ştii, am luat în serios chestia aia - până nu demult nostimă - cu adunatul banilor albi pentru zile negre. Încă îmi amintesc că odată, cineva, ne spunea că iarna nu-i ca vara. Sunt sigur, absolut sigur, că iarna viitoare va fi totalmente opusă verii ăsteia.
    Mi se întreamă optimismul, însă, auzindu-te că ,,trăim în miezul unui ev aprins''. Oare evul ăla, aprins-vâlvătaie, va ţine de cald la iarnă? Dacă da, mă voi debranşa cât ai zice peşte congelat.
    Nu ştiu cu cine semăna insul din povestea ta, la Tuşvanioş, dar ştiu că mă enervează la culme con-ţăranii care îşi bagă tricoul în brăcinarii nădragilor. E o lipsă de simţ estetic absolutamente impardonabilă, zău aşa! Ceva în genul adidaşilor încălţaţi la pantaloni de stofă.
    Mă consolez cu ideea că şi insul va avea treabă la iarnă cu gheaţa: patru cuburi perfect egale la două degete de licoare scoţiană. Bineînţeles, în pahar fără picior, că măcar atâtea maniere mai există.

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut, Florin! Bine ai revenit!
    Era cu tricoul în nădragi? Aaaa! N-am observat.
    Din partea mea, ar fi putut veni şi-n pielea goală.
    N-ar fi fost cu nimic mai ridicol, mai cumplit, mai trist decât a fost.

    N-am prea văzut adidaşi la pantaloni de stofă, dar reversul e din belşug: pantofi clasici la pantaloni de trening.

    RăspundețiȘtergere