duminică, 4 iulie 2010

Buni de zotcă

Pe vremea când încă vedea fără dificultate, bunică-mea era mare fană a meciurilor de box televizate. Nu-i scăpa nicio transmisie, indiferent de oră.
Parc-o văd, în fotoliul ei înfipt la un metru de ecran, furioasă, gata să se repeadă în ring, pregătită să pună şi ea umărul la datul cu pumnul.
N-am înţeles multă vreme de unde apucăturile astea belicoase pe capul ei şi, prima oară când am auzit-o strigând “Aşa! Dă-i la zotcă!”, am fost foarte surprinsă, în primul rând fiindcă nu ştiam ce e aia “zotcă” şi apoi, după ce am aflat, am fost şi mai uimită, pentru că ea nu folosea golăneli lexicale, maxima înjurătură fiind “Ia mai dă-l în pălăria lui Anatol !”.
Bine, nici pe Anatol ăsta, cu pălărie mare nu-l cunoşteam, dar în zeci de ani de convieţuire cu ea, mă învăţasem să-l suport, ca pe un rău de strictă necesitate.
- Da’ ce-ai, dragă, cu ăla, ce ţi-a căşunat pe el? am întrebat-o odată, când depăşise cu mult limita admisă de enervare, la vârsta ei.
- E un rusnac împuţit, mi-a şuierat Babiclonţ, fără să-şi rupă ochii de pe ecran.
Bun. Am înţeles-o şi-am lăsat-o să se desfăşoare. Având în vedere antecedentele, mi se părea normal să aibă boală pe ruşi. Dar a doua oară când am prins-o agitându-se ridicol, tocmai citisem şi eu numele boxerilor pe ecran şi niciunul nu era rus. Şi iar am întrebat-o: “Băi, dar ăsta cu ce ţi-a greşit?”
Ea, ce credeţi că-mi răspunde?
- Are moacă de rus.

Ei bine, sunt pe cale s-o iau pe urmele lui Babiclonţ: cum îi văd pe Băsescu şi pe Boc la televizor, vizitând sinistraţi, am senzaţia că au “moacă de rus”.
Şi-mi pare rău că nu se găseşte nimeni să le dea la zotcă.

6 comentarii:

  1. Singurul om din România care le dă la zotcă în văzul tuturor, fără frică (deocamdată) e Mircea Badea. Al cărui dat la zotcă are o logică greu de demontat de simpatizanţii portocalezi.

    Şi-apoi, scuză-mă, Renata, dar ce te-a apucat să-i jigneşti pe ruşi? Patriotismul sanguin ce derivă din rădăcinile arborelui genealogic?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, Florin.
    Bunică-mea a avut de-a face cu ruşii când ne-au devenit aliaţi. Probabil că va trebui să-i postez aici, pe blog, amintirile, ca să ştim despre ce vorbim.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper că ai observat nuanţa: ,,jignirea'' ruşilor era compararea lor cu Băsescu şi Boc...

    Altfel, (şi) bunicul meu dinspre mamă a fost prizoner la ruşi...

    RăspundețiȘtergere
  4. ...Totuşi o să transcriu pe blog interviurile cu Babiclonţ! :))
    p.s. M-am prins, da uneori îmi place să fac pe proasta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne fereşte-ne de mai rău.
    Asta că veni vorba de ruşi.

    Cel mai neplăcut lucru pentru noi nu a fost că ei erau ruşi, ci că ne erau vecini.

    Un alt rău era că au avut nişte conducători, despre care nu prea se spun multe lucruri.

    În fine, poae că noi îi urâm pentru că ei "ne-au fost repartizaţi" pentru a ne beli. Puteau fi alţii şi era la fel de rău?

    RăspundețiȘtergere
  6. Acum cîţiva ani, ElZap, aş fi fost sigură că nimic nu putea fi mai rău. Acum nu ştiu ce să zic.

    RăspundețiȘtergere