sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Instantaneu

S-a strâns lumea ca la moaşte.
Bechtel a mai lăsat să picure din biuretă un strop de asfalt, anul ăsta. Urmează agitarea.  Adică urmează să vină Boc, de la Bucureşti, cu forfecuţa de unghii, să mai taie niţică panglicuţă.
Televiziunea mogulului felin dă evenimentul în direct. Urmează dezbatere. Reduc sonorul.
Din când în când, îmi mai arunc totuşi câte-un ochi către domnul nervos din stânga şi către doamna bucuroasă din mijlocul ecranului, cu pletele în vânt  şi-un pix roz în mână, asortat cu eşarfa legată neglijent peste umeri.
Ce-or fi vorbind? Dacă e bine că se consumă atâta metraj de panglică la fiecare inaugurare?  Eu cred că e bine.  Dacă metrajul e de producţie indigenă, e chiar indicat să se crească ritmul sărbătoririlor, la una pe lună. În felul ăsta, ar apărea încă  vreo douăzeci de locuri de muncă pentru femeile românce. Dacă, dimpotrivă, banda de mătase e import China, inaugurările, mai frecvente sau mai rare, nu schimbă cu nimic situaţia industriei textile româneşti. După cum nici 10 km de autostradă nu schimbă direcţia noastră de mers.
Apare Boc. Taie. Taie magistral, cum numai el ştie s-o facă. Se vede că e plin de voinţă politică şi forfecuţa-i nouă. S-a abţinut s-o folosească înainte, în scopul pentru care a fost creată.
Asta se vede limpede, în imaginea surprinsă de un fotoreporter inspirat.

12 comentarii:

  1. Cel mai "dragut" comentariu mi-a parut cel facut de Mircea Badea: "s-ar putea ca panglica sa fie mai lunga decat autostrada ..."

    RăspundețiȘtergere
  2. ALM,
    panglica e cât latul autostrăzii, indiferent de metrii liniari omagiaţi.
    Cred că sunteţi cu mult mai tare la mate decât mine... Aşa că uite o întrebare:
    Din câţi în câţi metri ar trebui inaugurat bunul mers al lucrărilor pentru ca, în final, Mircea Badea să aibă dreptate?

    RăspundețiȘtergere
  3. Încă un prilej pentru Badea să-i arate dosul marelui ziditor de drumuri. Merită.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Renata,
    N-ar fi o problema daca as cunoaste lungimea "autostrazii". Sunt complet derutat, cand are 10km, cand 12km. Sau, e ca pe vremuri: realizat si raportat?

    RăspundețiȘtergere
  5. fluturele n-a fost si el ,cu oile, prin imprejurimi? paine cu sare n-a servit nimeni?
    testu' cu paharu' cu apa pe bord a fost ok?
    cam subtire sarbatoarea...

    liviu

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamnelor si domnilor,
    Pe mine ma enerveaza ca panglica e mai lunga decit premierul. Sau, ma rog, premierul ... Cit despre drumeag, el are vara 12 si iarna 10km. De ce? Fiindca iarna nu-i ca vara, de-aia...

    RăspundețiȘtergere
  7. Păcat, ElZap, că n-a mai făcut Badea pariu!
    Tocmai ce văd la tv că noi suntem de 10 ori mai tari ca bulgarii: la ei, 1km de autostradă costă 1,8 milioane de euro, la noi costă cam la fel, numai că nu mai punem virgula.
    Ce lumea rea! De parcă o biată virgulă poate face diferenţa!

    RăspundețiȘtergere
  8. ALM,
    toată autostrada, când o fi ea gata, peste 50 de ani, o să măsoare 415 km. De câte inaugurări e nevoie pentru ca lungimea panglicii folosite de-a latul ei, să egaleze lungimea autostrăzii?
    Sinceră să fiu, până şi eu aş reuşi să dau un răspuns, dar nu ştiu ce lăţime are, fir-ar ea să fie de autostradă!
    Diferenţa se trage de la temperaturile neobişnuit de ridicate de zilele astea. Peste vreo două săptămâni cei 12 km vor fi 10. De geru' Boboteziei, nu-i exclus să se contracte la 8 şi la primul dezgheţ să fie închisă în totalitate, pentru reparaţii. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Liviu,
    testul ăsta cu paharul de apă e tot aşa de acreditat ca şi testul pisicii, pentru verificarea etanşeităţii habitaclului la maşini?
    În caz că nu-l ştii...
    Testul pisicii e, cică, inventat de japonezi. :) Se ia o pisică, se încuie peste noapte într-un autoturism, având grijă ca toate geamurile să fie perfect închise.
    A doua zi constructorii japonezi trebuie s-o găsească moartă.
    Se povesteşte că şi Uzinele Dacia au efectuat acelaşi test, al etanşeităţii... A doua zi dimineaţă pisica dispăruse.

    RăspundețiȘtergere
  10. Vezi, Augustin?
    Gând la gând cu bucurie! La început, lungimea autostrăzii e o problemă de contract.
    Apoi, de contractură...

    RăspundețiȘtergere
  11. Panglica era portocalie, peticul de autostradă neumblat fiind era intact, iar Boc bănuiesc că a avut un mic orgasm de mîndrie..

    RăspundețiȘtergere
  12. Matilda,
    cred că n-ai urmărit cu atenţie transmisia în direct!
    Panglica nu era portocalie, era roşie. Peticul de autostradă nu era "Intact", era "Bechtel".
    Iar Boc... Boc nu poate să aibă orgasm nici din mândrie, nici din motive naturale. Io zic să te mai uiţi odată la el! :))

    RăspundețiȘtergere