duminică, 18 septembrie 2011

Tipu' cu gipu'

Se întâmplă câteodată să-mi intre în prăvălie tipu’ cu gipu’.
Ei, nu, n-o luaţi ad literam: pe gip îl lasă afară, cu cardanu’ între  două luntri,  jumatea stângă ocupând tot trotuarul şi jumatea dreaptă ocupând aproape tot carosabilul, în aşa fel încât circulaţia nu se mai desfăşoară fluent decât pentru băieţii pe motoretă care duc pizza. Dar pune avariile, în semn de infinită grijă pentru ceilalţi şoferi care fac coloană în urma lui, pe străduţa îngustă cu sens unic.
Nici tipu’ nu pătrunde total, cu corpul lui fizic şi psihic în incintă, adică nu ajunge niciodată până în dreptul tejeghelei. Strigă din sasul de la intrare: “Vreau şi eu decât un…”  Poate fi un algocalmin, un pachet de vată, un deodorant. 
Lumea -  puţină, multă, câtă e - nu protestează. În primul rând fiindcă ea vrea diverse, are liste întregi, se mai codeşte, se mai suceşte, ori el termină repede, vrea “decât un…” , întinde peste capetele lumii o bancnotă  de cincizeci şi ia înapoi doar restul hârtios, cu care mă înalţ şi eu la fileu, pe ăla feros îl ignoră, îl lasă să cadă ca o ploaie scurtă şi zgomotoasă de vară, pe gresie. În al doilea rând pentru că tipu’ cu gipu’ manifestă întotdeauna, accentuat, sindromul “femeie cu copil în braţe”. Nu poate sta la rând, ar vrea, dar n-are cum, e presat de o situaţie specială, exterioară voinţei lui, e victima situaţiei aceleia. La drept vorbind , şi el intră cumva cu gipu’ în braţe şi, chiar dacă nu e vizibil, chiar dacă nu orăcăie, chiar dacă nu-şi înfige mânuţele în cerceii pandantivi cei mai apropiaţi, lumea se culpabilizează sub  larma claxoanelor de afară, în fond ea e vinovată  că gipu’ lui a blocat circulaţia, ea, cu principiul ei meschin-comunist: “Stai la coadă, dacă vrei să cumperi ceva!”.
Şi-atunci, fiindcă lumea nu vrea scandal,  îl lasă pe tip să fie primul, să-şi rezolve problema şi să plece odată. Abia mai apoi  se apleacă şi culege mărunţişul de pe jos, îl depune în suportul special pentru bănuţi metalici şi suflă uşurată, un fel de adiere colectivă de primăvară. Iar monedele, la întâlnirea cu suportul ceramic,  cântă ca nişte clopoţei de vânt

12 comentarii:

  1. De ce nu-l inviti sa stea la rand? Sau de ce nu-l ignori, pana ii vine randul sa fie servit?

    RăspundețiȘtergere
  2. @dan
    Fiindcă mi-ar fi greu să-i transcriu replicile. Numa bipuri!

    RăspundețiȘtergere
  3. ...un pretext excelent sa refuzi sa-l mai servesti in vreun fel :) Sah si Mat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dan, nu ştiu ce crezi şi ştii tu, dar în Oraşul Vechi fauna e foarte diversă. Uneori, ca să pleci seara spre casă, trebuie să pui pe jar echipajele firmei de pază, care, conform contractului, te escortează până la propria maşină sau până la cea mai apropiată staţie RATB, dacă strada pe care se află obiectivul e uşor agitată sau ostilă la momentul plecării tale. Oricum, nu încetez niciodată să le mulţumesc pentru ppromptitudine şi seriozitate şi să le fac reclamă nemascată: CIVIS.

    RăspundețiȘtergere
  5. Inteleg. Il servesti peste rand, accepti nesimtirea aroganta [care te umileste pe tine si pe clentii care asteapta la coada, in aceeasi masura] DE FRICA. Pur si simplu, ti-e frica. Nu te judec, nu te condamn. Constat cu tristete...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dane, cred că e inutil, dacă nu cumva riscant, să faci educaţie unui tip cu multe rânduri de ceafă, ras în cap şi cu zgarda câinelui, din aur masiv, la gât.
    Nu, nu umileşte pe nimeni! Deranjează, atât.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu, nu faci educatie. Ii refuzi - cu raceala si dispretz maxim - dreptul de "a te lua la matineu" - si ripostezi inteligent la marlania lui. Pur si simplu, nu-i permiti sa te calce in picioare. Si te mai si amuzi... evident, daca ai curaj sa tii fruntea sus.
    Apropos: farmacia in care lucrezi are camere de luat vederi? Banuiesc ca multe din spatiile comerciale sau publice au asa ceva... Asta in eventualitatea "bip"-urilor si amenintarilor de orice fel.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ţi s-a întâmplat vreodată să reclami la poliţie un sferto-interlop din ăsta? Se uită tâmp la tine şi ridică din umeri. Apoi îţi dau un sfat de-ăla... "Vedeţi şi dumneavoastră!... Nu vă mai puneţi cu toţi idioţii!" După o lună două vine sectoristul. Oftează. Te mai pune să povesteşti o dată ce şi cum. Iar oftează. Scrie ceva şi pleacă, dărâmat că are de lucru. De fapt, n-are, fiindcă nu se mai întâmplă nimic. Sau... ba da! Uite, de pildă te trezeşti fără clanţă pe dinafară într-o dimineaţă sau cu o bucată din ornamentul de pe zid sfărâmată sau cu ceva nasol de tot pe treapta de la intrare...
    Zău, nu merită!
    Cu câţiva ani în urmă eram la fel de justiţiară ca şi tine. Mi-a trecut.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce sa-ti spun? Discutia asta s-a prelungit neplacut de mult intr-o directie absolut derizorie. Nu tin sa am ultimul cuvant. De fapt - ceea ce voiam sa-ti spun e ca postarile tale ma umplu de o caldura neasteptata, si le citesc aproape constant, desi rar intru sa comentez.
    ...Pe urma, ca sa inchid cumva acest subiect, - recunosc ipocrizia partiala cu care am tratat situatia; una e sa fii o femeie fragila [fizic] si alta un barbat de de 1,94 cm si 100 de kg [cum sunt eu]. Am privit cu atentie inauntrul meu si stiu acum ca dorinta de a riposta vine si dintr-o oarecare putinta de a riposta, fie si la nivel fizic. A fost incorect sa te judec cu masura mea. Mea culpa.

    RăspundețiȘtergere
  10. Te inteleg... mie mi-au dat foc la prvalie .. tata era inauntru :(
    Le multumesc si eu celor de la CIVIS ca au grija de tine.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dan,
    exact asta voiam să-ţi spun, că ducem discuţia în derizoriu în cel mai nevinovat mod, dar tot derizoriu se numeşte. Subiectul postării nu e "ce să-i faci unuia ca ăsta", ci "există şi ăsta - tipu' cu gipu'".
    Poate e un text prost scris, fiindcă eu tocmai voiam să subliniez contrariul, că mica lume amorfă şi umilă în care trăiesc eu a căpătat atâta înţelepciune în resemnarea ei cronică, încât nu se mai revoltă împotriva unuia ca tipu' cu gipu'. Reuşeşte să-l izoleze într-o insulă de non-reacţie şi, până la urmă, îl anihilează, făcându-l extraordinar de trecător.
    Dar, până la urmă, şi tu ai intuit asta...
    Îţi mulţumesc, în schimb, pentru cuvintele "căldură neaşteptată". Pentru mine e foarte important, fiindcă n-am un blog de informaţie, de bătălie politică, nu e nici literar, nici fiţos, nu e jurnal intim, nu e nicăieri, e doar un loc în care poţi face un popas mintal, la adăpostul unui peron acoperit.
    Nu număr comentariile, nu-mi radiografiez traficul, nu pândesc vizitatori noi şi sunt cu atât mai liniştită când aud că treci pe-aici, pur şi simplu.
    Prin urmare, pentru mine a fost un "derizoriu" plăcut. Sper că şi pentru tine! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Theo,
    e cel mai drăguţ şi prietenos mod în care puteai să-mi spui că-ţi pasă de mine!
    E rândul meu să recunosc că o spui într-un moment în care mi-e vital.

    RăspundețiȘtergere