sâmbătă, 8 august 2009

Încetuc şi alb de var

Nu ştiu ce e Sighetul pentru voi.
Poate că pentru unii nici nu există.
Pentru alţii e locul natal.

Pentru mine e oraşul în care aş putea să trăiesc până şi eu, care mă rătăcesc şi pe strada pe care locuiesc de zece ani.
Sighetul e un oraş clar şi frumos.

Debilul meu simţ de orientare în spaţiu mă împiedică să vi-l descriu, dar vi-l recomand - e oraşul în care ai mai fost o dată în altă viaţă. Şi te întorci fiindcă uitaseşi că există pe lume cuvântul “încetuc”, ce se deosebeşte grav şi dulce de orice diminutiv cunoscut pentru “încet”.
E oraşul în care copiilor li se spune “coconi” şi asta îmi dă oarece speranţă în viitorul nostru.

Şi, ca orice oraş care există în realitatea curentă, are o bubă.

O pot localiza fără niciun efort: în spatele Primăriei.
E “Memorialul Durerii”.

Nu ştiu ce nemernici au dat cu var peste mirosul morţii şi-acum miroase proaspăt şi confuz a bine, a curat, a schit de maici.

Îţi vine a crede, dimpotrivă, că celula lui Iuliu Maniu e o rătăcire dizarmonică într-un stabiliment binecuvântat, unde zumzăie albinele la gratii, dimineaţa, când toată casa scărilor protejată cu plasă metalică împotriva aruncării în gol se umple de aroma pâinii proaspete, muiate-n lapte cald şi-un fagure băleşte auriu pe-o farfuriuţă de porţelan alb.

Îţi vine a crede că se poate surâde nostalgic şi prietenos comunismului, dacă-l reduci la o adunătură de relicve: vitrina cu mileuri şi peştele de sticlă, colecţia Almanahului “Scânteia”, trandafirii de plastic în vaza de cristal roşu, autosifonul, sacoşa croită şi cusută în casă din material uşor şi rezistent, gata pregătită să înhaţe cine ştie ce “adidaşi” de porc şi “tacâmuri” de pui, pe din dos, la Leonida.

Mai sunt acolo hectare de text în plexiglas pe care cei care au vreo idee despre ce-a fost nu le citesc, că prea miros a “şedinţă de învăţământ politic”, iar cei mai tineri care le citesc, nu pricep în ce-a constat “Durerea”, poate doar în grupul sanitar pentru turişti, unde nu s-a mai făcut curat din anii ’50.

Când ieşi afară, soarele de august te izbeşte cinstit în moalele capului, îţi vine să-l dai dracului, dar te gândeşti că măcar el e mereu acelaşi, nevăruit, nealbit, nemânărit.

5 comentarii:

  1. Dacă pereţii aceia ar avea gură ca să povestească tot ce au auzit de la cei ce şi-au răzimat fruntea de varul lor alb, obrazul multor democraţii ar crăpa de ruşine.

    Sigur însă n-ar crăpa de ruşine obrazul gros al unor demagogi, care atunci ca şi acum, scuipă din gâtlejul lor sputa puturoasă a unei perpetui propagande.

    Din nefericire, istoria este acum, cum a fost dintotdeauna şi cum probabil va fi în veci, un amestec inform de noroi, sânge, minciună şi puţin, prea puţin adevăr.

    Pe mormântul celor ce au murit acolo, dacă un astfel de mormânt ar putea fi găsit, plâng cu lacrimi de crocodil tocmai călăii ce le-au făcut vânt în groapa comună cu un dispreţiutor şut aplicat cu cizma bolşevică.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă pe vinaromul tuturor pereţilor între care se adăpostesc, pe salarii decente dar pe sporuri de 300%, toţi cei care trag sforile azi, aceiaşi ca şi ieri, punându-ne blânde sau drastice diagnostice (că avem conducătorii pe care-i merităm ori, pur şi simplu, că suntem o turmă de muribunzi)s-ar găsi o mână curajoasă să scrie ultimul tău paragraf, ElZap, poate că memorialul morţii şi-al umilirii nu ar deveni iar lizibil, dar măcar speranţa de viaţă decentă ar căpăta o şansă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Când au şters de pe zidul Facultăţii de Arhitectură amprenta Golaniei, îmi venea să arunc clădirea în aer. Imi aruncaseră la gunoi una dintre cele mai de preţ pagini din viaţa mea.
    Cred că infinit mai intensă ar fi fost revolta deţinuţilor Sighetului, dacă ar mai fi trăit să vadă sulemenirea istoriei lor, mânjirea cu un alb obscen a cenuşiului pur al suferinţelor îndurate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Un fagure auriu...baleste?
    Da-o drac', cucoana, suna ca naiba!

    RăspundețiȘtergere
  5. am ajuns si eu. ce sa comentez? mai degraba as pastra tacerea din respect pentru cei care sau dus umiliti de semenii lor pana dincolo de imaginabil. Darwin spunea ca ne tragem din maimute,gresit, maimutele nu fac asa ceva semenelor lor. Biblia spune ca D-zeu ne-a facut dupa chipul si asemanrea Sa, cred ca si-a cam bagat si Dracul coada in creatie nu numai in caderea omului in pacat.Sa ai o duminica faina Renata si nu baga in seama oameni care chiar daca au ce critica in loc sa o faca civilizat folosesc cuvinte jignitoare

    RăspundețiȘtergere