Cam de criză grătarul pe care ni-l propui, Renata. Ca să încep de jos, nici vegetarian nu sunt, nici cu dulciurile nu mă împac, dar cu carnea macră aș fi mai îngăduitor - deși e fadă, rău nu are cum să-mi facă - și trebuie să menționez că nu sunt sufletist și nici cred în Rai. DanM
Mai bine „mort”... decât bugetar, renata (nu mi-a plăcut niciodată să cer ceva, indiferent ce), pe de altă parte plăcinta pentru mine este dulce (nu scriu nici Plăcintă, nici O dulce, nici DE dulce) , indiferent cu ce ar fi făcută, chiar și cu varză. DanM
1. Băsescu, atunci când Udrea îl resuscitează din beţie prin tehnici Kama Sutra(explicaţie: intră el cu…, dar sufletul îi e curat, că nu-i din vina lui).
2. Un pensionar care-şi mănâncă porţia de cartofi fierţi, în timp ce urmăreşte reportajul de la banchetul pedeliştilor de după europarlamentare.
3. Acelaşi pensionar, după ce i-a venit pensia şi îşi permite o mâncărică de mazăre.
Mă pui pe gânduri, Florian! Chiar nu mi-am închipuit că testul e atât de complex. Admite mai multe răspunsuri corecte (ale tale, de pildă) deşi, auxiliar, un singur răspuns corect e sugerat. ...Şi totuşi după îndelungi căutări, am dedus că scuipatul la furcă e omolul lui a-ţi veni apa la moară. Greşesc, oare?
Renata, habar n-am ce înseamnă să ai scuipat la furcă. Bănuind că ai adus expresia de prin Oaş, m-am gândit că furculiţei i se zice pe acolo furcă, deducţie făcută în contextul farfuriei cu de-ale gurii de alături. Mergând cu raţionamentul mai departe, cea mai plauzibilă interpretare a expresiei ar fi să-ţi curgă bale de poftă după bunătătile de pe masă (în răspunsul meu la test, masa e cea de la televizor). Aş avea însă o observaţie. In rândurile pe care mi le adresezi îmi spui că, deşi răspunsurile mele pot fi acceptate ca fiind corecte, de fapt „un singur răspuns corect e sugerat”. Inţeleg că întrebarea ta poate primi trei răspunsuri diferite, ca cele pe care le-am dat eu, dar tu aveai unul singur pentru toate cele trei puncte. Pe de altă parte însă, întrebarea pe care o pui tu, înainte de a scrie cele trei citate, este „Cine sunt autorii celebrelor citate de mai jos?” Dacă întrebai de un singur autor, încercam să caut un răspuns comun, pe care mai târziu ai afirmat că îl aşteptai. Acum, dacă mi-am stors creierii, poate merit şi recompensa răspunsului corect la cimilitură.
Vai, Florian! Totul e atât de limpede! Fiecare citat are câte un autor. Celebru, cum ziceam... Ăla cu sufletul aparţine Robertei Anastase N-o recunoşti în costum de miss, în fotografia intitulată "Ce miss mi-am fost, da' ce miss mi-s!"? Ştii bine că fetele astea sunt numai cu gândul la suflet. Ăla cu furca îi aparţine ministrei Plăcintă. Bănuiesc că afinităţile pentru furcă au făcut-o eligibilă pentru Boc, el fiind îndrăgostit de coasă. Sensul expresiei este, conform unor bănuieli îndelung elaborate, "să-ţi vină apa la moară". În discuţia pe care a avut-o cu Cristoiu, distinsa doamnă a rostit memorabilele cuvinte - "s-avem scuipat la furcă" ducând paharul cu apă la gură. Adică pe de-o parte scăpa de uscăciunea buzelor, pe de alta ii venea cheful de discuţie. Ultimul citat îi aparţine primarului Mazăre. Omul, de o sinceritate dezarmantă. Ai văzut ce simplu era? :)
Post scriptum Vina este a ta, Renata, că nu m-am prins cine sunt personajele (că doar n-o să-mi recunosc lipsa de imaginaţie). Nu ştiu cum apare la tine pe monitor poza Anastasei, dar la mine este complet neclară. Drept să-ţi spun, am crezut că e vorba de Sarah Palin, de aici am încercat să fac o legătură între cea de-a doua imagine şi filmul Plăcintă Americană, dar la mazăre m-am blocat şi am abandonat pista subiectelor de peste Ocean. Dacă o recunoşteam pe autohtona Robertă, n-ar fi fost greu să fac legătura între celelalte două imagini şi numele ilustrelor personaje la care acestea fac trimitere.
Poules ivres et musique irlandaise
-
Quelle est la relation entre des poules ivres et la musique irlandaise ?
Découvrez dans le livre au grand engagement humoristique, Un cochon et
quatre brav...
Nea Stere și diversitatea
-
Dacă trebuie să vă descriu fesul, pantalonii de treiling sau vesta lui nea
Stere, atunci voi căutați pagina lui Caramitru junior și n-aveți treabă
aici. Ni...
Un an de la coborârea mea
-
*Exact în urmă cu un an, pe 6 iunie 2018,*
*eu, Baghi, mă înălțam la cer.*
*Sau, mai precis, mă coborau sub pământ, lângă această piatră.*
*Iată că, după ...
Rezerva
-
Câţiva ani, am evoluat ca rezervă la Laminorul Nădrag. Frecam banca şi-i
mai distram pe băieţi. Suporterii m-au întrebat la birt: – Tu nu joci
niciodată? –...
Blogului meu
-
Te rog să mă ierţi.
Te-am abandonat,
dar nu te-am uitat.
Ştiu că mă aştepţi cuminte, răbdător, senin
fiindcă ştii c-am să revin.
Da, da, am să revin !
Din DIALOGUL DE CARTE
-
“Atitudinile macho prevalează încă asupra corectitudinii politice” Jan
12th, 2015 | By admin | Category: Dialogul de carte
*Pentru agențiadecarte.ro, scr...
Blog aproape abandonat
-
Am primit un comentariu anonim la postarea precedentă. Autorul/autoarea mă
întreabă ce mai fac și dacă m-am săturat de blog.
În mod obișnuit, comentariile a...
Plâns, pe fugă
-
Voi știți că ieri am vrut să fug de-acasă? Dar proasta asta, Dacti , nu mă
lasă! Nu c-ar avea vreo yală complicată Pe care n-aș deschide-o niciodată,
Eu, b...
Fotbal la timpul trecut…
-
Hunedoara (I) Sunt născut în Munţii Apuseni, la o azvârlitură de băţ de
minele de aur ale Bradului. În vremurile tinereţii mele, Aurul Brad era o
asociaţie...
Coşmar apocaliptic
-
*ElZap*
Uneori situaţiile limită nu sunt chiar atât de îngrozitoare pe cât par
înainte de a se produce. Am putea spune că ele sunt o adevărată
binecuvân...
Cam de criză grătarul pe care ni-l propui, Renata. Ca să încep de jos, nici vegetarian nu sunt, nici cu dulciurile nu mă împac, dar cu carnea macră aș fi mai îngăduitor - deși e fadă, rău nu are cum să-mi facă - și trebuie să menționez că nu sunt sufletist și nici cred în Rai.
RăspundețiȘtergereDanM
...şi nici bugetar nu-mi pari a fi, Dane!
RăspundețiȘtergereAi greşit răspunsul la întrebarea nr. 2. Nu-i nimic "dulce"! :)
Mai bine „mort”... decât bugetar, renata (nu mi-a plăcut niciodată să cer ceva, indiferent ce), pe de altă parte plăcinta pentru mine este dulce (nu scriu nici Plăcintă, nici O dulce, nici DE dulce) , indiferent cu ce ar fi făcută, chiar și cu varză.
RăspundețiȘtergereDanM
Spanac,Dane! :)))
RăspundețiȘtergerePlăcinta cu spanac, macedonească, e bună foc!
1. Băsescu, atunci când Udrea îl resuscitează din beţie prin tehnici Kama Sutra(explicaţie: intră el cu…, dar sufletul îi e curat, că nu-i din vina lui).
RăspundețiȘtergere2. Un pensionar care-şi mănâncă porţia de cartofi fierţi, în timp ce urmăreşte reportajul de la banchetul pedeliştilor de după europarlamentare.
3. Acelaşi pensionar, după ce i-a venit pensia şi îşi permite o mâncărică de mazăre.
Mă pui pe gânduri, Florian!
RăspundețiȘtergereChiar nu mi-am închipuit că testul e atât de complex. Admite mai multe răspunsuri corecte (ale tale, de pildă) deşi, auxiliar, un singur răspuns corect e sugerat.
...Şi totuşi după îndelungi căutări, am dedus că scuipatul la furcă e omolul lui a-ţi veni apa la moară. Greşesc, oare?
Renata, habar n-am ce înseamnă să ai scuipat la furcă. Bănuind că ai adus expresia de prin Oaş, m-am gândit că furculiţei i se zice pe acolo furcă, deducţie făcută în contextul farfuriei cu de-ale gurii de alături. Mergând cu raţionamentul mai departe, cea mai plauzibilă interpretare a expresiei ar fi să-ţi curgă bale de poftă după bunătătile de pe masă (în răspunsul meu la test, masa e cea de la televizor).
RăspundețiȘtergereAş avea însă o observaţie. In rândurile pe care mi le adresezi îmi spui că, deşi răspunsurile mele pot fi acceptate ca fiind corecte, de fapt „un singur răspuns corect e sugerat”. Inţeleg că întrebarea ta poate primi trei răspunsuri diferite, ca cele pe care le-am dat eu, dar tu aveai unul singur pentru toate cele trei puncte. Pe de altă parte însă, întrebarea pe care o pui tu, înainte de a scrie cele trei citate, este „Cine sunt autorii celebrelor citate de mai jos?” Dacă întrebai de un singur autor, încercam să caut un răspuns comun, pe care mai târziu ai afirmat că îl aşteptai.
Acum, dacă mi-am stors creierii, poate merit şi recompensa răspunsului corect la cimilitură.
Vai, Florian! Totul e atât de limpede! Fiecare citat are câte un autor. Celebru, cum ziceam...
RăspundețiȘtergereĂla cu sufletul aparţine Robertei Anastase N-o recunoşti în costum de miss, în fotografia intitulată "Ce miss mi-am fost, da' ce miss mi-s!"? Ştii bine că fetele astea sunt numai cu gândul la suflet.
Ăla cu furca îi aparţine ministrei Plăcintă. Bănuiesc că afinităţile pentru furcă au făcut-o eligibilă pentru Boc, el fiind îndrăgostit de coasă. Sensul expresiei este, conform unor bănuieli îndelung elaborate, "să-ţi vină apa la moară". În discuţia pe care a avut-o cu Cristoiu, distinsa doamnă a rostit memorabilele cuvinte - "s-avem scuipat la furcă" ducând paharul cu apă la gură. Adică pe de-o parte scăpa de uscăciunea buzelor, pe de alta ii venea cheful de discuţie.
Ultimul citat îi aparţine primarului Mazăre. Omul, de o sinceritate dezarmantă.
Ai văzut ce simplu era? :)
Mulţam fain, Renata, amu mi-s o ţâră mai cult.
RăspundețiȘtergereFlorian,
RăspundețiȘtergerecă te am pe tine o ţâră mai cult, e minunat. Da'-ţi dai seama ce era să fi avut o ţară mai cultă?
Eram ca şi scăpaţi!
Păi suntem ca şi scăpaţi, Renata. Scăpaţi pe noi.
RăspundețiȘtergerePost scriptum
RăspundețiȘtergereVina este a ta, Renata, că nu m-am prins cine sunt personajele (că doar n-o să-mi recunosc lipsa de imaginaţie). Nu ştiu cum apare la tine pe monitor poza Anastasei, dar la mine este complet neclară. Drept să-ţi spun, am crezut că e vorba de Sarah Palin, de aici am încercat să fac o legătură între cea de-a doua imagine şi filmul Plăcintă Americană, dar la mazăre m-am blocat şi am abandonat pista subiectelor de peste Ocean.
Dacă o recunoşteam pe autohtona Robertă, n-ar fi fost greu să fac legătura între celelalte două imagini şi numele ilustrelor personaje la care acestea fac trimitere.