miercuri, 23 septembrie 2009

Curvele nu sunt întotdeauna ceea ce par



Eu şedeam la parter, Melania la unu şi Flori la doi.
Eu eram stagiară şi făceam naveta la Ploieşti, Melania şi Flori erau curvele blocului.
Eu habar n-aveam, blocul le ura surd şi mut.

Asta, până în decembrie ’89, când s-a organizat pichetul de locatari bărbaţi care controlau cine vine, cine pleacă, cine mişcă.

Prima descindere a avut loc la Flori, care era o curvă fără căpătâi, făcea taximetrie de-aia particulară, la “Favorit”, aşa am şi cunoscut-o, dimineaţa când eram pe cale să pierd trenul, o luam din intersecţie, treişcinci de lei, mă ducea la gară aproape la fel de repede ca 105-ul, numai că nu trăgea pe dreapta în staţiile lui. O întrebam mereu de ce dracu mergem aşa încet, ea zicea că să se încălzească motorul. Avea o Dacie 1300 “albastru de Prusia”. Pe drum îmi povestea viaţa ei.

Viaţa ei era formată din “aventuri” care durau de la o noapte, la câteva săptămâni. Protagoniştii erau studenţi arabi. Ceea ce mă făcea să nu fiu atât de convinsă că Flori e o profitoare, era preludiul. Dura zile, săptămâni, până ce era absolut convinsă că e îndrăgostită şi numai atunci accepta să împartă garsoniera cu arabul cu care s-ar fi măritat. Arabii mâncau fripturi de pulpă de miel făcute la cuptorul lui Flori, o scoteau la bar, seara şi plecau cu o duzină de cămăşi călcate profesional. Unde? La ei, la cămin.
Flori bocea o săptămână afecţionată şi cu greu ieşea din marasmul părăsirii. Cu greu şi cu un alt arab.

Când i-a bătut în poartă formaţiunea de apărare a blocului, în ultima săptămână din acel decembrie, voluntarii n-au fost foarte politicoşi, au cam folosit picioarele lor masculine la ciocănit în uşă şi cred că, dincolo de patriotismul excitat, mai era şi-o doză de curiozitate masivă, voiau să vadă cu ochii lor ce-avea ăla şi ei n-aveau.

S-a nimerit ca teroristul din seara descinderii să fie la stomatologie, anul trei. Nici n-aveai ce omorî la el! Era slab ca un ţâr, în galabie, mânca piure cu şniţel de pui.
I-au dat voie să doarmă all-inclusive în noaptea aceea, dar dimineaţa avea ordin verbal să părăsească blocul.

Până au negociat ei cu arabiţoiul, Flori le-a făcut un termos de ceai şi unul de cafea pentru rondul de noapte şi a coborât până la mine, să mă întrebe dacă n-aş fi de acord să le împrumut nişte scaune, că trage în scara blocului şi pe la patru dimineaţa e frig de-a binelea.

Bărbaţii blocului au mulţumit frumos şi-au descins la Melania, un etaj mai jos.
Aici trebuie să fac o paranteză...
Melania nu era Flori!
Melania era contabilă cu ASE, avea o fetiţă de patru ani, cu handicap mintal major pe care o ţineau bunicii.
Melania ştia engleză şi germană, scris-vorbit şi tocmai în seara aia era umflată de plâns, că iubitul ei, grecul care semăna ca două picături de apă cu Don Johnson (pe Dumnezeul meu, dacă nu era leit!), se afla în ţară de două ore şi n-o sunase încă…
Puţin îi păsa Melaniei de controalele lor, de terorişti, de revoluţie, de toate căcaturile astea!

Totuşi, cam într-o oră, a coborât la parter cu nişte pateuri de-alea de le zici “Vai, nu trebuia să vă deranjaţi!” şi când ai pus, printre îmbucături, semnul regretului, platoul e deja gol.

Melania, cu pateurile ei meseriaşe, a obţinut dreptul la catering pentru tot restul sezonului de pază, iar eu, privilegiată de poziţia parter, mă îndeletnicem doar cu o pătură şi-o cafea, la ore imposibile.

În fine! După ce-a trecut iureşul acut al revoluţiei şi-am început noi să pricepem meandrele concretului, nimeni, niciodată, n-a mai îndrăznit să le considere două curve pe Melania şi pe Flori.


Probabil că atunci când jucătorul nostru preşedinte ne-a suflat fumul ierbii cu miros de felinar roşu instituţionalizat fix în “amigdalitele” de sezon, n-a ştiut că mii de Melanii şi Florici îi suflă pe revers fumul de Kent superlong în nas şi-şi văd de treaba lor, ca persoane fizice, chimice şi psihice care sunt, în ilegala lor meserie.
Fermecătoare, de altfel!

22 de comentarii:

  1. mai traieste tipa? sau si-a deschis bordel pt politicienii de stanga? adica fac sex la fel si in mod egal cu toti psdistii...

    te astept la mine pe blog unde Comisia Marinelului propune masuri controversate pentru romanul conservator si cu frica de Dumnezeu....

    RăspundețiȘtergere
  2. @Nasica,
    Draguta povestea vecinelor.
    Fictiva or ba, verosimilitatea e dureroasa, cinismul, modern iar cititorul, mai insetat decat niciodata de cancanuri.
    Si daca-s fara sex, sunt serbede.
    Asta la vita:)
    Zici ca mai ai asa povesti?
    Cand le publici?

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru NDC...
    Da, ambele trăiesc, dar nu era ăsta subiectul în propoziţie! :)

    Finule, poate că e momentul să începi să semnezi Finu şi-atât. Mereu! Sau poţi semna cu vechiul tău nume. Nu mă supăr.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe măsură îţi citeam rândurile, Renata, creştea în mine curiozitatea să văd dacă sunt doar nişte amintiri depănate într-o zi de toamnă, sau povestea are şi un tâlc anume. Avea, desigur, nu ştiu de ce m-am îndoit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Florian, uneori scriu doar tâlcul, alteori doar povestea, dar cel mai împăcată mă simt când reuşesc să le pun împreună, povestea & tâlcul.Uneori tâlcurile noi îmi amintesc poveşti vechi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoasa e lumea cum o pictezi tu, Renata... Zau ca-mi place si politica, asa cum o povestesti tu!

    RăspundețiȘtergere
  7. Vezi?Cand nu te bagi in pdl,psd si ce o mai fi pe piata,esti tare.
    SorinM

    RăspundețiȘtergere
  8. Cineva dintre voi 3, vecinele, a scris povestea asta sub forma de comentariu la editorialul lui Florin Negrutiu, "Revolutia lui Adi de la doi." Decembrie 2007. A fost sters tot intre timp.

    RăspundețiȘtergere
  9. OK Nasico, faca-se voia Ta, fie Blogul Tau,
    Si pe mine sa ma strigi Neveu.

    ...
    Deci cand publici?

    PS
    Cel mai greu pentru mine este sa ma inscriu ca membru, am incercat in toate chipurile, set-up-ul tau e diferit??

    RăspundețiȘtergere
  10. Ina,
    scriu ce-mi mai amintesc! Şi pe măsură ce îmbătrânesc, îmi amintesc tot mai multe amănunte. :)

    Anonimule,
    semnează cum vrei!Sper, totuşi, că într-o zi vei reveni la numele sub care ne-am cunoscut.

    SorinM,
    înţeleg că ţi-a plăcut. Încântată!

    Anonim,
    da, am mai scris despre Melania pe un forum de ziar.
    Nu ştiu când public. Probabil niciodată, dar cică nu e bine să zici niciodată.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu, Melania scrisese si asa semnase. Ce-ar fi asa de mirare, in fond? E limpede ca ea nu se credea... Era un alt stil. Scrisese ea despre cealalta, despre ele doua si agitatia vecinilor. Destul de reusit, fusese un comentariu popular. Parea energica, dintr-o bucata, o buna prietena.

    Simt nevoia sa limpezesc eventuala confuzie: nu eu te rugasem sa publici. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Am semnat Melania?!
    Poate.
    Dă-mi copy la comentariu. Mi-l aminesc vag...
    Te rog!

    RăspundețiȘtergere
  13. Din pacate nu l-am gasit oricat l-am cautat. Nu mai poate fi gasit pe net. E foarte posibil sa-l aiba Negrutiu. El invitase lumea sa-si povesteasca Decembrie-le propriu si rezultasera cateva istorii interesante/emotionante. Te avanti sa-l publici nemodificat daca ti-l da? Asta-i intrebarea! :)) Eu il voi recunoaste pe cel real, in orice caz.

    RăspundețiȘtergere
  14. Anonimule, nu. E posibil ca după atâta vreme primul textuleţ cu Melania să nu-mi mai placă.
    Sau să-mi placă mai mult ca ăsta.
    Real e cel care dă senzaţia de real cititorului. Uneori într-un text, real e numai primul gând care a generat prima propoziţie, apoi nimic nu mai e real, e născocire.
    Nu ştiu de ce te frământă atât amănuntul ăsta.
    În definitiv, nu scriu reportaje.
    Rugăminte: inventează-ţi un nume şi semnează cu el. Altminteri îmi dai senzaţia aceea de iritare şi nesiguranţă pe care mi-o transmit purtătorii cronici de ochelari de soare.
    Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu-mi iau nici un nume, pentru ca n-am venit ca sa raman. Si pe mine ma irita cei cu ochelari intunecati. Dar oare nu asa se ofera in general, privirii, lumea in virtual?

    Aici am vrut sa te aduc: sa recunosti ca atunci cand ai aerul ca povestesti ceva real, realul tau nu e tocmai real. Numai ca pe mine nu ma intereseaza decat realul in virtual sau vreau delimitari nete. Pentru fictiune prefer cartile.

    Repet: desi a trecut atata vreme si numele nu mi le mai amintesc, senzatia mea e ca cea care corespunde Melaniei de aici a scris atunci. Posibil si amuzant, nu? Literaturizezi, te crezi singurul observator spiritual al anturajului, si te trezesti ca si unul din personajele tale face acelasi lucru. Ce-ar fi viata fara surprize!

    RăspundețiȘtergere
  16. Atunci, Anonimule, lectură plăcută!
    Real sau ficţiune, vis sau realitate, important e să reuşeşti să le împaci. Spre confortul cititorului.
    Adevăratul meu real, dacă permiteţi pleonasmul, e 100% ficţiune pentru alţii.
    Cât despre senzaţiile tale din final... cred că Melania trăieşte azi în Grecia, sper că fericită, cum o ştiu eu, n-ar deschide niciodată un ziar, necum să scrie pe un forum, are altfel de preocupări şi o generozitate, un fairplay şi-o capacitate de-a fi empatică, aşa cum rar am văzut la cineva.
    Un prieten adevărat, Melania asta!

    Dacă n-aş literaturiza, aş muri de plictiseală. Norocul meu e că pot!
    Îţi doresc drum bun! :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Asa, bine faci ca dregi smantana. Daca te citeste vecina? :)) Am plecat.

    RăspundețiȘtergere
  18. Sartamana, nasico:)
    Bucuros sa vad ca ai luat o pauza cu intransigentu anonim care zicea alea si alea despre scriitutra dumitale. Mie unu, imi place, e usoara, veridica, trimite mesagiu lu cititoriu care are urechea destupata si uite-asa colaboram si cohabitam webu asta plin de surprize ca pe pamant nu prea mai e loc de mertane si jipane, lamborghini si nici in vazduh de helicoptere becaliene or aeroflote prezidentiale.
    Eh, unde eram?
    Aha la amanuntu ala de-l scapasem io, ala cu inscrierea pe contul dumitale cu un nickusor, altu decat anonim ca sa stii cin'te suduie si cin'te 'ubeste, nu-asa?
    Hai ca glumez, dar in prinvinta lu cum sa fac sa ma inscriu sunt serios pentru ca n-am avut puterinta sa o fac. Poate ca n-am trainingu potrivit. Fiindca umblu'n blugi;)

    Sa ai un weekend fain si linistit!
    Cu raspecturi,
    Io, finu Neveu

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnu' nicku Neveu!
    Semnaţi şi la mine cum semnaţi şi la alţii... nu ştiu! Unde scrie "selectaţi profilul", alegeţi "google". Pe urmă sunt nişte câmpuri. Cont, parolă... Dacă n-ai, tot de-acolo poţi să-ţi faci.
    De ce să nu-i întrebăm pe Ina şi pe Florian, cum procedează?

    RăspundețiȘtergere
  20. Acolo la "selectati profilul" e o lista din care alegeti misteriosul "Nume/ adresa URL" si, dupa ce treceti de spaima pe care v-o provoaca expresia "adresa URL" (am semnat de vreo doua ori ca anonim si de doua ori la sfirsitul comentariului, pina am depasit spaima respectiva); daca treceti la nume "Neveu" sau cum doriti si la adresa URL- nimic, va mai pun aia sa dati o declaratie ca recunoasteti niste litere si ca nu sinteti "bot" si gata, va apare numele deasupra comentariului. Succes.
    Renata, tu ce mai scrii?
    Mi-a atras atentia Anonimul care te considera Melania. De ce te deranjeaza sa fii Melania, la urma urmei? Poate esti, ce importanta are? Poate fiecare femeie e o Melanie, in sufletul ei! Faptul ca dinsul a tinut minte acel comentariu ar trebui sa te onoreze, dupa parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  21. Ina,
    dacă n-aş fi ţinut la Melania, dacă incredibile lucruri ciudate şi bune nu mi s-ar fi întâmplat în viaţă fiindcă am cunoscut-o pe Melania, ba chiar am fost prietene bune până m-am mutat din blocul ăla, nu m-ar deranja să fiu luată drept Melania.
    Dar Melania era o personalitate atât de colorată, de deosebită...Sub masca unei superficialităţi zgomotoase (pentru cei care n-o cunoşteau îndeajuns), se ascundea un om atât de fidel cuvântului "onoare", încât n-aş da-o pe Melania pe un întreg ordin călugăresc.
    Când am ajuns să o cunosc suficient de bine, am început să-l detest pe grec, care se complăcea în duplicitatea de-a o păstra ca rezervă, în deplasări de afaceri.

    E nedrept pentru Melania să fiu confundată cu ea, nu pentru mine.

    În altă ordine de idei, Anonimul Gândirist îmi administrează nişte castane răscoapte, pentru nişte vechi tensiuni, dintr-un vechi tip de forum care azi nici nu mai există la Gândul.
    Iar eu m-am transformat în cititor pasiv al acestui ziar.
    Ciudat, unii oameni nu pot trece niciodată peste frustrările lor, chiar dacă sunt de domniul trecutului.
    Sfârţitul spovedaniei.

    RăspundețiȘtergere
  22. Doamna Ina, Sarut mana pentru invatatuyra.

    RăspundețiȘtergere