miercuri, 29 iunie 2011

Cu sufletu' la gură

Aşa am urmărit, luni seară, pentru prima oară în viaţa mea, lectura unei piese de teatru.
Mărturisesc, credeam că va fi plicticos. Credeam că voi avea nevoie de mult eroism  ca să ajung cu ascultatul până la final.  
Mă întrebam ce poate fi lectura unei piese, la o masă  de prezidiu, cu enorme ferestre pe fundal, prin care intră lumina zilei în mod nepotrivit şi strică atmosfera, şi-aşa inexistentă? Şi ce poate face o actriţă, una singură, cu nişte foi în faţă, înţepenită pe scaun, citind  la microfon?
Ei, acuma ştiu ce poate face: minuni!
O actiţă excepţională, cu un text excepţional în faţă,  poate face minuni.
De pildă, “stinge” lumina de-afară până  nu te mai deranjează şi “topeşte” conturul mesei  la care stă, până elimină bariera dintre ea şi auditoriu.
Cum face treaba asta? Habar n-am, că n-avea la ea decât vocea, textul şi talentul. Poate că ar trebui să încep cu “talentul” în enumerare, dar eu în ordinea de mai sus am luat contact cu povestea Luciei Verona. 
Povestea unei femei pe nume…
Da’ nu pot să dezvălui nici măcar atât, fiindcă deja vă induc în eroare.
Mai bine aşteptăm până la toamnă, când piesa urcă pe scenă.

2 comentarii:

  1. Renata, mulţumesc! Mă bucur că ai fost la spectacolul-lectură şi că ţi-a plăcut. Mihaela Teleoacă este, într-adevăr, o actriţă excelentă. De text nu zic nimic, am un acces de modestie :)
    Recunosc doar că îmi place şi mie.
    Dacă vei mai veni la Clubul Dramaturgilor, şi eu sper că vei veni, vei înţelege că scopul nu este de a oferi un spectacol, ci un text. Care apoi e discutat, analizat, forfecat...
    O observaţie: actriţa nu citea la microfon. Adică microfonul nu era pentru sală, ci pentru radio.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bineînţeles că voi mai veni, Lucia!

    RăspundețiȘtergere