renata
Habar n-am avut cine e Alice Drăghici.
O urmăresc de două seri la televizor, cum dă ochii peste cap, nu a leşin, ci a exasperare. Stiţi, genul ăla de exasperare ultra-răbdătoare, pe care ţi-l educi când toată viaţa ai de-a face cu proşti.
Două case, două maşini, două conturi cu sold modest, cât să n-o omită banca de pe lista de clienţi, un venit anual fără sare şi piper, chiar că nici nu merita să se fi zorit cu declaraţia de avere. I-a apărat pe Cămătari, pe Hayssam, pe Boierică…In fond, ăsta-i blestemul vieţii de avocat: să-l apere pe Diavol, că Dumnezeu nu prea are treabă cu justiţia pamântească.
În prima seară m-a cam enervat. S-a enervat şi ea. Dar în a doua, adică aseară, a fost un regal.
Când se lăsa ea uşor in faţă, de astă dată cu ochii mijiţi, subliniindu-şi vorbele de la stânga la dreapta şi retur cu mandibula-i bine conturată, când făcea ea apel la ultimul strop de bun simt al vazutilor si nevazutilor interlocutori, si zicea “…să credeţi în Sistem, să credeţi în Sisstem!” [judiciar], zău, mă luase aşa, un fel de duioşeală pe la genunchi, parcă şi plină de speranţă, cum n-am mai avut de la “Pe aripile vântului” – scena finala.
Stam tuflită în canapea şi mă găndeam: băi, suntem praf! In frunte cu Ciutacu. Asta, ce are el faţa aia de neînţelegător de la natură, dar acum părea o fortăreaţă a nepriceperii!
Eu înţelesesem demult de ce un arestat prevenitv trebuie internat sub paza (fiindcă te poţi aştepta la orice din partea lui, încă nu-i un pericol clasificat), iar un puşcariaş sadea trebuie internat în stare de libertate (fiindcă ăstuia ştii ce-i poate pielea, a omorât, dovedit, cu probe, mai rău de-atât ce să mai facă) , Ciutacu nu intelegea.
Eu deja intuiam cum e cu eul criminalului raportat la armonia universală in prima lui noapte petrecută la Jilava, Ciutacu era bâtă.
Banuiam ce-nseamnă sa fii victima unui brutar care ţi-a trimis şişul in franzelă, şi tu, unde să-l pui la păstrare, în carotida gardianului… Ciutacu se făcea că plouă şi număra la pastilele alea de ecstasy, parcă ar fi scos ţara din criză cu ele. Poţi să relansezi economia naţionala cu zece mii de buline de-astea? Nu! Atunci e clar ca ăla care le-a adus era un un beginner, bine, dracului, că i-au dat trei ani cu suspendare, altfel trăia pe banii statului mult şi bine, poate işi făcea şi implant de păr, în regim de urgenţă medicală.
Doamne, cât mi-a plăcut femeia avocat Alice Drăghici si cât m-a enervat Ciutacu!
Si când zic asta, nu mă gândesc la câte m-a făcut ea să pricep pe metrul pătrat de tragere a spuzei pe turta sa, ci la senzaţia care mi-a persistat îndelung în interstiţiul celular, multă vreme după ce îi dădusem “off” televizorului: Ponta îmi devenise simpatic.
Asta înseamnă să fii meseriaşă!
4 februarie, 2009
O urmăresc de două seri la televizor, cum dă ochii peste cap, nu a leşin, ci a exasperare. Stiţi, genul ăla de exasperare ultra-răbdătoare, pe care ţi-l educi când toată viaţa ai de-a face cu proşti.
Două case, două maşini, două conturi cu sold modest, cât să n-o omită banca de pe lista de clienţi, un venit anual fără sare şi piper, chiar că nici nu merita să se fi zorit cu declaraţia de avere. I-a apărat pe Cămătari, pe Hayssam, pe Boierică…In fond, ăsta-i blestemul vieţii de avocat: să-l apere pe Diavol, că Dumnezeu nu prea are treabă cu justiţia pamântească.
În prima seară m-a cam enervat. S-a enervat şi ea. Dar în a doua, adică aseară, a fost un regal.
Când se lăsa ea uşor in faţă, de astă dată cu ochii mijiţi, subliniindu-şi vorbele de la stânga la dreapta şi retur cu mandibula-i bine conturată, când făcea ea apel la ultimul strop de bun simt al vazutilor si nevazutilor interlocutori, si zicea “…să credeţi în Sistem, să credeţi în Sisstem!” [judiciar], zău, mă luase aşa, un fel de duioşeală pe la genunchi, parcă şi plină de speranţă, cum n-am mai avut de la “Pe aripile vântului” – scena finala.
Stam tuflită în canapea şi mă găndeam: băi, suntem praf! In frunte cu Ciutacu. Asta, ce are el faţa aia de neînţelegător de la natură, dar acum părea o fortăreaţă a nepriceperii!
Eu înţelesesem demult de ce un arestat prevenitv trebuie internat sub paza (fiindcă te poţi aştepta la orice din partea lui, încă nu-i un pericol clasificat), iar un puşcariaş sadea trebuie internat în stare de libertate (fiindcă ăstuia ştii ce-i poate pielea, a omorât, dovedit, cu probe, mai rău de-atât ce să mai facă) , Ciutacu nu intelegea.
Eu deja intuiam cum e cu eul criminalului raportat la armonia universală in prima lui noapte petrecută la Jilava, Ciutacu era bâtă.
Banuiam ce-nseamnă sa fii victima unui brutar care ţi-a trimis şişul in franzelă, şi tu, unde să-l pui la păstrare, în carotida gardianului… Ciutacu se făcea că plouă şi număra la pastilele alea de ecstasy, parcă ar fi scos ţara din criză cu ele. Poţi să relansezi economia naţionala cu zece mii de buline de-astea? Nu! Atunci e clar ca ăla care le-a adus era un un beginner, bine, dracului, că i-au dat trei ani cu suspendare, altfel trăia pe banii statului mult şi bine, poate işi făcea şi implant de păr, în regim de urgenţă medicală.
Doamne, cât mi-a plăcut femeia avocat Alice Drăghici si cât m-a enervat Ciutacu!
Si când zic asta, nu mă gândesc la câte m-a făcut ea să pricep pe metrul pătrat de tragere a spuzei pe turta sa, ci la senzaţia care mi-a persistat îndelung în interstiţiul celular, multă vreme după ce îi dădusem “off” televizorului: Ponta îmi devenise simpatic.
Asta înseamnă să fii meseriaşă!
4 februarie, 2009
+(3).jpg "NONO")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu