Eschivă sau deontologie?

Azi l-am citit pentru prima oară pe Tolontan.

Am executat un traseu scurt, uşor, pentru neiniţiaţi, urmând marcajul pus la dispoziţie de amicul Google. În prima oră de urcuş mi-a plăcut tipul. Tolontan.
Am făcut un popas mai serios la cantonul ”În presă, libertatea nu se dă. Se ia.” Interviu realizat de Eugen Istodor, în aprilie anul trecut.
La întrebarea “Te preocupă salariul Andreei Esca?”, Tolontan răspunde cu un citat din Sarkozy : “Banii sunt răsplata legitimă a unui risc asumat sau a unui excedent de muncă.” Corect! Excepţie fac salvamontiştii, dar mi se pare că aici e vorba de hobby, nu de meserie, ăştia îşi asumă riscul în timpul liber.

Pe urmă, tot umblând eu printre articolele jurnalistului, oarecum ostenită, mai fac o pauză prin 15 martie 2009, când glăsuia aşa: “Ultima ieşire a preşedintelui este oribilă prin lipsa de precizie şi prin amestecul planurilor. Tatăl furios l-a orbit pe preşedinte. Şi l-a făcut să vorbească, caraghios, despre “tonomatele de euro”care i-ar ataca fiica, tocmai cea care se învârte de ani de zile prin maşina de tocat euro turată de beizadelele nocturne ale oraşului spre disperarea tuturor celor care au insomnii . Zgomotul sălbatic de pe carosabilul nopţii e ceea ce aud toţi bucureştenii, nu mai e realitate mediată de trusturile mogulilor. Nici măcar termopanele nu o pot media.”

Bravo, Tolontane! Drept grăieşti. Mai iau o gură de ceai din termos, mai fac vreun kilometru şi iată-mă sus, pe platou, unde cresc jnepeni şi alte plante de-astea mici, care se ţin zdravăn de sol, să nu le smulgă vântul.

Acolo citesc articolul din 30 martie 2009, intitulat “Ioana Băsescu la Realitatea tv” care începe aşa:
“Nu o cunosc. Dacă nu visez, ne-am intersectat o singură dată, pe o potecă din Carpaţii Meridionali. Ne-am dat “bună ziua”, ceea ce pe munte iese de la trafic de influenţă şi se încadrează la obişnuinţă.”

Nu mai pot să zic “bravo”. Zic de-a dreptul, aproape cu invidie - mare vulpoi hoţoman eşti tu, Tolontane!
Cu două duzini de cuvinte ne-ai cosmetizat-o pe “fata cea mare” a Preşedintelui, cum tone de CV-uri şi prezentări romanţate n-ar fi reuşit s-o facă.
Vasăzică ce spui tu, acolo, Tolontane? Că n-o cunoşti, n-ai nimic cu ea, prin urmare dacă mai jos, în articol, o să-i iei apărarea, o faci dezinteresat, ca salvamontistul, de dragul de-a recupera o viaţă. Şi ce mai zici, tot aşa, căzut în reverie, parcă vorbind numai pentru tine? Că femeia asta, cât se poate de banală, care din ceva avocatură şi notariat într-o comună vrânceană a făcut rost de nişte bani să-şi cumpere nişte casă într-un oareşce cartier e, în fond, o fată bună, cu preocupări simple, de om de rând, iată dovada, poţi s-o întâlneşti pe poteci de munte, dându-ţi bineţe, în buna cutumă a montaniardului împătimit?

Frumoasă mişcare şi absolut necesară. Altfel cum să fi zis mai încolo: “aşa cum au sunat lucrurile şi aşa cum a curs întreaga discuţie de la RTV, pe motivul că se numeşte Băsescu, Ioana a rămas datoare să se disculpe, şi încă repede!, conform retoricii lui Sorin Roşca Stănescu, suspiciunii gentile a lui Adrian Ursu şi…”, delimitându-te oarecum de breasla “tonomatelor de euro” cu care făceai glas comun mai acum un an.

Astea să fie legile urcuşului, oare?