Corina Dragotescu pe piciorul lui Boc

renata

N-am nimic cu doamna Corina Dragotescu!

Ştiu că e genul de afirmaţie cu care „m-am scos”, de-acum si până mai la vale pot să dau în ea liniştită, că „nu se pune”…
În fond, o utilizez doar ca punct de plecare într-o discuţie, pe care, dacă n-o deschid, simt că plesnesc.
În celebrul, deja, dialog Dragotescu – Boc, pe care dumneaei l-a început cu stângul, chestionându-şi distinsul interlocutor dacă ”există vreo asemănare dintre criza de acum şi criza pe care am traversat-o în '96 – 2000”, fiindcă nu se zice „dintre” în cazul nostru, ci „între”, doamna jurnalist a vrut să fie cool, să compenseze probabil ridicolul bluzei cu croială de ie şi imprimeu de dalmaţian cu un limbaj viu, pe gustul telespectatorilor de orice categorie şi l-a muştruluit la un moment dat pe Premier, astfel: „aţi mai luat o măsură de-asta pe picior - că mie mi se pare măsură luată pe picior”…

Invitatul emisiunii, care de orice poate fi acuzat, mai puţin însă de umor şi cool-isme de-astea, a preluat expresia cu seninătate şi i-a răspuns, cât se poate de în ton: „Ca să vedem care a treaba cu piciorul”… şi-a dat o explicaţie, nu contează care.

In fine, ne aflam la punctul critic în care nici iubitorii de limbă literară nu se simţeau chiar în largul lor, dar nici utilizatorii de argou nu exultau că, iată, până şi purisanii ăştia doi bagă jargoane pe sticlă, noi de ce să nu?
Bănuiala mea este că doamna Dragotescu, fiind o persoană serioasă, cel puţin la fel de serioasă ca şi doamna Mandas Vergu care şi ea se-ncumetă să experimenteze faza cu piciorul şi scrie frumos în articol - „În schimb, deciziile acestea pe picior, negândite, vor afecta profund sistemul.”, n-a stat să-şi piardă timpul cu prostii, să analizeze de unde până unde i-a venit pe limbă construcţia aceasta cel puţin ciudată, o fi metonimie, o fi sinecdocă… indiferent ce-o fi, n-are sens.

Şi atunci mă gândesc să ardem niţel gazul şi să lămurim care-i treaba cu piciorul, fiindcă nici „123urban” nu dă vreo explicaţie şi e posibil ca doamne jurnaliste care vor să-şi ţină şi rangul, dar să fie şi în trend, s-o mai folosească şi altă dată, în mod la fel de nefericit.

În argoul unei categorii de fiţoşi, al celei care se îmbracă, trăiesc, utilizează numai „de firmă”, există expresia „făcut pe vapor” , cu referire la un bun de consum, de la lenjerie de corp şi până la componente de calculator, care este o imitaţie aproape perfectă a produsului autentic, o contrafacere, n-are origine, n-are un producător autorizat pe care să-l poţi trage la răspundere pentru calitatea proastă a obiectului. Varianta mai dramatică a „făcăturii” e atunci când falsul nici măcar nu seamănă suficient cu originalul, e marfă de foc, e „pantofi de mort”, e gunoi, fiindcă a fost realizat în condiţii şi mai precare decât „făcutul pe vapor”. Despre acesta din urmă zici, ca să-l deosebeşti de primul, că e „făcut pe genunchi”. Adică făuritorul, măcar o masă de lucru n-a avut la îndemână şi-a lucrat pe genunchi.
Cum vor fi ajuns doamnele jurnaliste la concluzia că ceva poate fi făcut pe picior, habar n-am. Cert e că nu-i poţi lua bietului cârpaci falsificator inclusiv genunchiul din dotare, nu-l poţi obliga să lucreze „pe picior”, că fizic nu se poate. Se poate „din picioare”, asta are sens, înseamnă „de mântuială”, în grabă, „pe picior de plecare”.
Să fie, oare, această substituire a genunchiului cu piciorul un fel de compromis stilistic, ca în cazul lui „du-te naibii”, pe post de „du-te dracului”?

Să fie, doamnelor! Să fie, dar să lipsească cu desăvârşire.

Dacă tot lucraţi cu limba română, măcar iubiţi-o şi folosiţi-o pe toată, în cunoştinţă de cauză, aşa cum e ea, mai cultă-n cap şi mai literară sau mai cultă-n picioare şi mai argotică, iubiţi-o atent şi imparţial, staţi cu burta pe „DEX” şi cu „Urban Pedia” pe genunchi, altminteri toată lucrarea dumneavoastră devine o simplă „uneltire”.


3 martie, 2009