Emulaţie si empatie

renata

Uneori, îl las pe Google să-mi dea în cărţi. E destul de simplu. Îmi imaginez ca-l aud spunându-mi „trage o carte!” şi mă conformez: îi scriu un cuvânt. Azi i-am scris „emulaţie”. Nu chiar întâmplător. Mai întâi, fiindcă pe mine definiţia din DEX nu mă mulţumeşte: „sentiment, dorinţă, strădanie de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere”.

Dacă vrei să egalezi pe cineva, înseamnă că ţi l-ai luat de idol, de maestru. Dacă vrei să intri în competiţie cu el, trebuie să-l tratezi ca pe un duşman. Să-i găseşti punctele nevralgice si să-l baţi.

„Cineva”-ul din prima situaţie poate fi iubit, admirat, venerat, citat, e un „până la”. „Cineva”-ul din a doua situaţie trebuie cântărit la rece, analizat, dezintegrat pe fragmente, puţin urât, fiindcă asta creşte adrenalina şi adrenalina îţi creşte performanţa, cineva-ul de-al doilea e un „peste el”.
Concluzie: „sau” n-are ce căuta în definiţie.

După mine, emulaţia este o competiţie empatică. Transpiri şi te emoţionezi pe lângă rivalul tău si-ţi dai în cap, ridicându-i mingea la fileu. Ăsta o preia şi-ţi face loc să sclipeşti o secundă, orbitor, deasupra lui. Oftează, îţi face cu ochiul, cu ochiul acela pe care publicul nu i-l vede, stând el în trei sferturi-profil şi se dă un pas înapoi, şoptindu-ţi, numai pentru tine: „E rândul tău, Maestre!” Îi arăţi ce poţi, mai bine ca el, doar atât cât să laşi loc de concurs, în continuare. Publicul vibrează. După un ceas, vuiala spectatorilor bucuraţi încă se ascultă, dar cu surdină.
Ceea ce tu auzi cu precădere, e pulsul acestui adversar de geniu, care te secondează şi te înfrânge, spre a te arunca, în postură de victorios, mai în lumina reflectoarelor.

“În treacăt fie spus” – zici tu - “nu cred că există cineva care să mă poată uimi până la stupefacţie cu vreun text scris.”
O, ba da! – zic eu…
Întotdeauna trebuie să existe cineva care, uimindu-te, încărcându-te cu scrisul lui, te propulseză spre scrisul tău viitor, şi vei folosi scrisul lui drept rampă de lansare către memoria cititorului, sperând că, graţie elementului cu care eşti comparat măcar, rămâi pe raftul lui de amintiri.

2 martie. 2009