Bella Italia

renata

Aparent, români de tot felul îşi iau lumea în cap şi inima în dinţi, să-şi caute rostul, unul mai bun, prin alte ţări.

Şi totuşi în Spania li se zice, generic, „căpşunari”, nu „adormitori”, fiindcă grosul celor care îşi oferă forţa de muncă peste graniţă sunt mână de lucru necalificată, culegători de fructe, nu anestezişti cu examenul de specialitate luat. Deşi se vorbeşte despre un exod al medicilor, al profesioniştilor şcoliţi, al celor cu mapa, totuşi majoritatea covârşitoare a plecaţilor e formată din cei cu sapa.

Raportul e un doctor la un avion de culegători, aşa încât cei din urmă fac imaginea României.
Dacă ai ceva minte în cap şi o grămadă de diplome de studii,când ţi-a ajuns exasperarea la os, înainte de-a te interesa unde şi pentru câţi bani are cineva, vreo altă ţară, nevoie de creierul şi de mâinile tale, te întrebi mai întâi dacă vei face faţă sufleteşte necunoscutului, altei culturi, altei limbi, altor cerinţe, altui mediu de viaţă şi despărţirii de atâţia oameni apropiaţi. Dacă răspunsul e da, abia atunci începi să-ţi pregăteşti plecarea. Dar de foarte multe ori răspunsul e nu, fiindcă n-ai curaj suficient, în schimb ai îndoieli cu ghiotura, aşa că stângi din dinţi, stângi cureaua şi rămâi acasă, sperând ca, măcar la bătrâneţe, să ajungi şef de secţie.

Dacă eşti deja şef, nu de secţie ci de şatră, n-ai mare lucru de gândit, nu trebuie să-ţi legalizezi „spoiesc-tingirile”, pui salteaua, ligheanul, ceaunul de mămăligă şi maieul de schimb în portbagaj la merţanu’ „bot de cal”, îl burduşeşti la habitaclu cu toată familia ta, trăi-ţi-ar, şi zvrrrr! – la Milano. Acolo nu se bucură nimeni când te vede, dar nici prea multe bătăi de cap nu dai, fiind învăţat să dormi sub cerul liber. Dacă nu eşti chiar loază, se găseşte vreun domn Maroni să-ţi dea de pus gresie în beci, pentru o farfurie de paste.
Pe urmă, de alegeri, domni ca Maroni trebuie să facă ceva de ochiul electoratului, cheamă doi carabinieri şi-un ziarist şi te dau afară din ţara lor de nu te vezi, numai că tu te întorci săptămâna viitoare, că nu ţi-ai terminat treaba, mai aveai de pus plinta la gresie.

Cred că asta e, de fapt, povestea, imparţial vorbind.

Italienii ne sunt atât de asemănători!...

În fond, nu-i decât o lună de când iar a dat Berlusconi cu gafa în fasole, îngroşând rândurile mitocanilor care caută inconştient circumstanţe atenuante violatorilor. N-a zis el că aceştia n-au cum să dispară, câtă vreme pute Italia de femei frumoase?

Nu vă sună cunoscut? Aproape româneşte?

24 februarie, 2009