Spre high life prin high five

renata

Ministru, mamă, bunică, doctor în ştiinţe multiplu specializat peste hotare, membru activ de partid, doamna despre care voi face astăzi vorbire este imprevizibila Cati Andronescu.
Cum „imprevizibilă”, veţi zice, când fizicul şi coafura sau mai degrabă necoafura domniei sale te poartă cu gândul spre tipologia de neconfundat a femeii secretar de partid care-şi dovedea originea sănătoasă prin cât de lins îi era părul?

Cum „imprevizibilă”, când spiritul său, materializat în scris, se pliază perfect pe principiul de bază al comunicării oricărui politician ce se respectă - „Vorbeşte, dar nu spune nimic!” ?

Pentru că doar atât ţine previzibilul doamnei ministru: de la pieptănătura austeră şi până la cugetarea de pe blogul personal: „În ziua de astăzi, când tot mai multe societăţi consideră liberalismul economic o condiţie sine qua non a dezvoltării, îmi permit să afirm că politica de stânga a devenit o necesitate. Liberalismul românesc generează prosperitate economică, e adevărat. Dar pentru cine? Pentru un grup restrâns de oameni care au acces la resurse. La resursele statului. Resurse generate de cei care muncesc prin valoarea adăugată a joburilor pe care le au, prin taxele şi impozitele pe care cu toţii le plătim.”

Dincolo de asta, Andronescu e numai surprize-surprize.

Prima, când ea, „doctor în Ştiinţa şi Ingineria Materialelor Oxidice”, s-a lăsat girată moral şi intelectual de autorul pluralului „almanahe”, pentru a fi votată uninominal, adică pentru a accede în văgăuna high life – ului politic românesc.

Apoi, de îndată ce i-a reuşit figura, surprizele pe care le promite învăţământului românesc au început să se ţină lanţ. Nu numai că salariile profesorilor nu pot fi mărite cu 50% („asta era înainte de alegeri” recunoaşte doamna ministru cu sinceritate), dar şi 33% pare nesustenabil pentru mediul universitar. Programa de învăţământ liceal va fi aerisită. Cum? Eliminând o oră de sport care, bănuim noi, se desfăşura cu ferestrele închise.

În fine, confundând „after school”-ul cu dejunul, îşi propune să taie meschina gustare, cornul şi laptele, de care beneficiau toţi copiii, pentru a le oferi elevilor o masă caldă, la prânz, dar numai în şcolile unde spaţiul permite amenajarea unei săli-cantină. Care vor fi fiind şcolile acelea, nici doamna Andronescu nu ştie. Cu certitudine, nu acelea care n-au nici măcar un grup sanitar salubru, cu apă curentă şi care fac parte din procentul de 90% localuri de învăţământ ce nu pot fi avizate sanitar. Aproape sigur, Liceul Jean Monnet ar corespunde unui after school cu „ciorbiţă de văcuţă”, dar copiii care învaţă acolo n-au nevoie de un prânz pe post de ajutor social.

Surpriza ce derivă logic din această cavalcadă de surprize anulate imediat ce au fost anunţate, ar fi să dispară gustarea sărăcăcioasă şi oarecum generalizată, instituită de Năstase. Fiindcă decât puţin, mai bine deloc. Nu poţi fi un ministru modern al învăţământului, dacă stai să te încurci în meschinării.

Problema modernismului, cred că a preocupat-o pe doamna ministru Cati din prima, pentru că, odată ajunsă la vârf, s-a updatat stilistic, această opţiune constituind adevărata surpriză pentru mine. Doamna ministru şi-a deschis un cont pe „hi5”, de unde am cules şi eu câteva date biografice.

Acolo are ea 1233 de prieteni, printre care „titishor” , „DEYA”, „gagica tutu”, „tyby b”, „nascutzu” şi mulţi, mulţi alţii, adunaţi pe pagina atât de frumos şi aproape corect intitulată: „Prietenii lui Ecaterina”.

8 martie, 2009