Futurologul de proximitate

renata

Singurul lucru care-i lipseşte in momentu’ de faţă guvernului Boc e un futurolog. Nu vă râdeţi, că nu ştiţi ce-nseamnă. Nu, nu-i tot una cu domnu’ preşedinte. Futurologul e o persoană de ştiinţă care vă explică proiecţia voastră in viitor. Poa să fie de două feluri: de proximitate si de eternitate. De eternitate nu ne trebuie, întâi fiindcă e criză si pe urmă e posibil ca noi chiar să nu mai avem nevoie de aşa ceva, dar unul de proximitate ne-ar scoate din haosul care domneşte in creierii voştri.

Păi vine vara. Vă dă şefu’ tichete de vacanţă. Ultima zi la birou, o bere cu colegii, după program… Noroc, Vasile, hai, petrecere frumoasă si vreme bună să ai, mai luăm un rând, nu, că tre’ să-mi fac bagajele, că mâine plec.
Pleci pe dracu! O să te duci acasă, o să citeşti bonurile alea şi pe dungă si n-o să ştii cum procedezi.
Aici îmi intru în pâine eu, futurologu’ de serviciu. Parcă m-aud!

Prima zi de concediu, Vasile. Scoţi din debara cortul, sacul de dormit, bocancii, jambierele, rucsacul şi spirtiera, le faci balot şi te duci să le vinzi. Nu, nu insista, că nu mai ai nevoie de ele. Cum, n-ai cui? Găseşti. La o adică, le amanetezi. Bun. Îţi dă amanetistul jumătate din valoare. Nici nu-ţi trebuie mai mult. Cu banii obţinuţi, îţi iei bilet dus-întors la vagonetul de dormit. Da, nu te mai mira ca prostu’, nu-i mai zice vagon . E după buget. Cum să nu ştii exact când te întorci? Io la ce-s plătit, atunci?

Îţi iei dus-întors, cum zic, că trenul te aşteaptă.

A doua zi… Bă, nu mă-ntrerupe, că nu-ţi ştii tu viitorul mai bine ca mine. Nu, n-ai pierdut nimic. N-ai nevoie de toate zilele de concediu, o să vezi. Ce ziceam? Aşa. Te duci la Gara de Nord şi-ţi iei un bilet de criză loucost, Îţi rămân bani, normal! Te-ai lăcomit să dai şi sacul de dormit, deşi la iarnă o să plângi după el, da’ în fine, nu e treaba mea ce-o să-ţi fie la iarnă; dacă o mai fi cazu’, te preia un coleg de-al meu sinior-futurolog.
Te duci la peronu’ 19. Acum are opt! La vară o să aibă 19. Vine partea suspendată, care pleacă din autostrada cu acelaşi titlu, tehnologie nouă, biodegradabilă.
Te urci in… tren. Aici am un dubiu, nu pun mâna în foc , io cred că tot „tren” o să-i zică, da’ nu înţeleg scrisul, că tocmai se termina cartuşu’. Nu dom’le!... Ce te-ai albit aşa? De la imprimantă.
Buuun. Iată-te în Mamaia…Nu te-am întrebat dacă-ţi place sau nu Mamaia. Ţi-am zis unde trebuie să ajungi. Da…Nu, că nu mai e după cum vrei tu. Ai rămas cu puştismele astea, cu Vama Veche, cu harfe, cu figuri…

La Mamaia te duci direct la Rex. Aici merit un bouns, că nu te las să umbli din recepţie în recepţie, întrebând unde sunt valabile bonurile tale valorice. Câştigăm timp. Aţă la Rex! Fă-te că eşti în largul tău. Nu întreba dacă au camere, că te prăbuşeşti în ridicol. Pune tichetele pe tejghea şi cere un bergănbir la patru grade. Prietenii tăi habar n-au de ce, dar recepţionerul are liceul de alimentaţie publică şi-o să priceapă imediat că nu eşti vreun guşter. O să-ţi toarne berea fără guler . Tu o să zici „păstrează restul, amice!”. El o să te întrebe dacă vrei un taxi. Tu o să zici „da”, fiindcă n-are rost să pari un pui de maţe fripte in cel de-al doisprezecelea si ultimul minut de concediu si-o să te pomeneşti în vagonetul de dormit, cât ai zice peste.

Ştiu, ştiu ce vrei să mă întrebi: de ce durează călătoria de întoarcere aproape nouă ore. Fiindcă mai sunt şi alţi pasageri, nu ţi-a luat tac-tu drum de fier. Poate să fie unii care-şi petrec vacanţa la Lehliu-gară, alte douăşpe minute. Poate chiar douăzeci, că acolo nu va construi doamna Udrea decât o pensiune de patru stele, dă hotelieru’ o amandină din partea casei că ai optat pentru el.

13 februarie, 2009