sâmbătă, 5 decembrie 2009

Mâncarea Îngerilor

MAI MULT CA TRECUTUL

Anul 1909

Cică s-ar fi născut de Crăciun, într-un sat de pe lângă Bucureşti. Asta a fost varianta valabilă până de Crăciunul trecut, când ne-a declarat solemn că e cu doi ani mai în vârstă, adică, de fapt, împlineşte o sută de ani. “Păi cum aşa?”, o întreb eu. “Uite-aşa! ...”
Apoi, Bunică-mea Babiclonţ a tăcut şi imediat şi-a luat un aer misterios, preocupat de alte-câte-cele, semn că ardea de nerăbdare să fie descusută şi să se lase greu...
“Hai, zic, povesteşte, dacă tot ai început!”.
“Bunica mea – zice - era o femeie foarte a dracului şi n-a fost de acord ca mama să se mărite cu unu’, nu mai ştiu cum îl chema...”
Iar tace şi dumică enervant la prăjitura din farfurie, parcă ar vrea s-o dea de mâncare la vrăbii.
“Continuă, zic, te-ascult!” “Asta a fost! S-a măritat cu altul când eu aveam doi ani şi abia atunci s-au dus să mă declare, dupa ce a găsit pe cineva s-o ia de nevastă.”
Parcă s-a îmbujorat niţel la faţă şi înclin s-o cred.
O întreb pe maică-mea foarte încet, să nu mă audă: “A luat-o razna?” Mama zice “Nu cred, a mai încercat ea odată să-mi spună povestea asta, mai demult...”
“Zi, dom’le, mai departe, nu te mai sclifosi şi nu mai terciui prăjitura aia, că mă scoţi din fire!”
Dacă o cerţi, imediat îşi revine, e ascultătoare şi pe fază.
“N-am nimic de zis, nu e treaba voastră! Asta a fost acum o sută de ani.”
“Vrei să spui că eşti copil din flori? Bastard?”
“Da, sunt copil din flori...”
M-am ridicat de la masă şi m-am dus s-o pup pe frunte, să-i treacă stânjeneala: “De-aia miroşi tu aşa frumos?!” , o-ntreb şi-ndată zâmbeşte uşurată: ”Da, da... cred ca de-aia...”

De Anul Nou însă, nega totul cu înverşunare, susţinând că a vrut să facă un experiment, să vadă cum aş reacţiona eu dacă ar fi aşa. Că trebuie să ne luăm după ce scrie în buletin. Că ce mi-e nouă’ş’opt, ce mi-e o sută...
Aşa că rămâne 1909.
----------------------------------------

Acum doi ani, de Crăciun, adică de ziua ei , purtam acest dialog.
Azi, când a venit băiatul de la firma de pompe funebre cu toate actele înapoi, m-am uitat pe certificatul ei de naştere şi-am văzut că, întradevăr, la rubrica “tatăl”, spaţiul e necompletat.
Poate că n-a minţit acum doi ani, poate că ăsta e adevărul, ar fi putut să împlinească 102 ani pe 25 decembrie 2009.
Dar n-a mai vrut.
Cu câteva zile în urmă mi-a spus “Nu mă mai mângâia, nu mă mai atinge, mâinile mele, picioarele mele sunt acum ale Lui şi mă aşteptă să-mi dea altele bune. Fac şi eu cum pot. Încet-încet!”
Apoi mi-a transmis că-şi ia rămas bun de la o mulţime de oameni foarte apropiaţi ei, dar şi de la unii pe care abia îi ştia, din povestirile mele.
Pe urmă, vineri spre sâmbătă, când încă nu se luminase de ziuă, a plecat tiptil, “încet-încet”, cum zicea, părăsind acolo, între perne, un trup neverosimil de mic, cam cât al unei păpuşi foarte mari.
Ce mi-a rămas de la ea?
O sumedenie de poveşti pe care mi le spunea, răscolind împreună fotografii vechi de dinainte de război şi plăcerea noastră comună de–a mânca îngheţată, despre care mi-a mărturisit, spre final, că e Mâncarea Îngerilor.

11 comentarii:

  1. Asta e, renata.
    Pana la urma tre' sa si mai murim, dupa ce am facut umbra pamantului.
    Se cheama ca Babiclontz n-a facut umbra pamantului degeaba, de vreme ce te afli acilea sa ne povestesti despre ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Zazania are dreptate : pleacă bătrînii noştri, iar noi rămînem ca să le povestim povestirile, poveştile noastre le vor povesti copiii noştri, într-o minunată poveste fără sfîrşit...

    RăspundețiȘtergere
  3. din flori sau nu, era copil cu siguranţă. de aceea îi plăceau îngheţata şi poveştile. sper că-i e bine sufletului ei printre îngeri şi că trupu-i nu se simte prea apăsat de ţărână.
    eu aşa îi doresc.

    RăspundețiȘtergere
  4. condoleante, Renata! D-zeu sa o odihneasca si sa ii dea miini si picioare de inger!

    RăspundețiȘtergere
  5. Renata nu fi trista, eu zic ca Babiclont traieste in tine, prin ceea ce ti-a insuflat de-a lungul vietii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu stiu ce să spun în astfel de momente, Renata. Orice cuvinte mi se par convenţii goale, artificiale. Aş vrea să te mângâi, să-ţi şterg o lacrimă din colţul ochiului şi să aprind o lumânare la căpătâiul bunicii tale. Dumnezeu s-o odihnească.

    RăspundețiȘtergere
  7. E una dintre cele mai frumoase povestiri pe care le-ai scris. Cred că ea ar fi încântată să o citească. Poate chiar a citit-o.

    Oricum ar sta lucrurile, amintirile sunt cele ce prelungesc existenţa efemeră a celor pe care îi iubim.

    Oare dacă un neştiutor, venind de pe altă planetă, ce-ar crede despre copaci toamna? Ar crede că au murit?

    RăspundețiȘtergere
  8. Desi se spune ca nimeni nu e de neinlocuit eu ma incapatinez sa cred ca nimeni nu poate inlocui pe nimeni. In sufletele noastre.
    In rest...doar conveniente.
    O calda imbratisare !

    RăspundețiȘtergere
  9. Bey, ce frumos scrieti toti de-mi dau lacrimile...
    Dumenzeu s-o odihneasca, ingerii s-o poarte pe aripile lor iar tu, Renata s-o pastrezi in suflet ca pe-o mangaiere si sa-ti fie paznic pe veci, de-acolo din Ceruri.

    RăspundețiȘtergere
  10. Vă mulţumesc din suflet, tuturor, pentru că aţi fost cu gândul alături de mine!
    Un sprijin de neînlocuit.

    RăspundețiȘtergere
  11. Da, chiar este "una dintre cele mai frumoase povestiri pe care le-ai scris". Am plâns, citind, de parcă s-ar fi adunat în minte și în ochi toate emotiile si toate bunicile lumii...ale noastre scumpe bunici.

    RăspundețiȘtergere