Azi, în piaţă, la marginea şirului de tarabe galbene, din plastic, cerşea o străbunică. Cerşea cu un glas atât de pierit, încât, prin murmurul pieţei, abia se desluşea un crâmpei de rugă. Zicea ceva cu “…de-o pâine”.
I-am dat un leu, din mers, dar mergeam încet, în silă, de căldură şi de sacoşe.
N-am făcut decât un pas şi-am auzit-o strigând, cu voce plină, bogată: “Nicule, ia şi mie o cafea!”
Am întors capul.
Nicul era al doilea tarabagiu din rând, fiindcă ăla s-a mişcat spre ea.
Ceilalţi doi, trei vânzători de fructe au râs, ca de-o glumă bună.
M-am oprit şi-am vrut să zic ceva, nu ştiu ce, dar mi-am amintit că atunci când dai, dai fără condiţionări. Poate că şi-o babă care cerşeşte în piaţă are dreptul la o cafea pe zi. Poate la trei. Sau la treizeci. Dacă doarme într-un subsol de bloc, nici trei sute de cafele pe zi nu-i fac bătrâneţea fericită.
Da’ râsul ăla, care mi-era adresat, m-a umplut de ruşine…
Nu trebuia să povestesc asta, nu?
E o prostie!
Nereprezentativ.
E mai jalnic decât un reportaj în satul natal al micului premier. (Până şi satul are un nume diminutivat!)
Eu n-am cum să dau erată!
Nu există niciun Gâdea care să-mi permită, a doua zi, să vin în altă emisiune, să explic că, de fapt, am făcut un live imbecil, la cort, foarte departe de casă, unde n-am găsit decât pe nişte unii care pupincureau molcom şi ardeleneşte la ciocaţii de neam prost ai consăteanului lor, ajuns mare om la guvern.
Dar, grosul satului, purtătorii de gumari, ăia care nu se lasă intervievaţi, aşa îşi târau picioarele în doru’ lelii, aşa erau de abătuţi de situaţie, încât, dacă ar fi aflat că “No!” e totuna cu “NU!”, s-ar fi afiliat la opoziţie, de “numa’-numa’!” …
Şi, dacă tot am făcut-o de oaie, să merg până la capăt.
În caricatura noastră de ţară la care suntem condamnaţi, unii găsesc cu cale să se facă auziţi, astfel:
“Anonim spunea...
chiar daca am votat cu basescu si voi vota de fiecare data cand va mai fi nevoie, nu pot fi de acord cu reducerea pensiilor de varsta si a salariilor mici.”
O, înţelegeţi?
Noi nu trebuie să ne luptăm nici cu hoţia, nici cu clientela politică, nici cu măsurile de austeritate, nici cu mârşăvia guvernului…
Noi ar trebui să ne luptăm doar cu incoerenţa semenilor noştri, nişte tipi aparent cumsecade, care ne opresc pe stradă, ne cer un foc, zic “mulţumesc!”…
I-am dat un leu, din mers, dar mergeam încet, în silă, de căldură şi de sacoşe.
N-am făcut decât un pas şi-am auzit-o strigând, cu voce plină, bogată: “Nicule, ia şi mie o cafea!”
Am întors capul.
Nicul era al doilea tarabagiu din rând, fiindcă ăla s-a mişcat spre ea.
Ceilalţi doi, trei vânzători de fructe au râs, ca de-o glumă bună.
M-am oprit şi-am vrut să zic ceva, nu ştiu ce, dar mi-am amintit că atunci când dai, dai fără condiţionări. Poate că şi-o babă care cerşeşte în piaţă are dreptul la o cafea pe zi. Poate la trei. Sau la treizeci. Dacă doarme într-un subsol de bloc, nici trei sute de cafele pe zi nu-i fac bătrâneţea fericită.
Da’ râsul ăla, care mi-era adresat, m-a umplut de ruşine…
Nu trebuia să povestesc asta, nu?
E o prostie!
Nereprezentativ.
E mai jalnic decât un reportaj în satul natal al micului premier. (Până şi satul are un nume diminutivat!)
Eu n-am cum să dau erată!
Nu există niciun Gâdea care să-mi permită, a doua zi, să vin în altă emisiune, să explic că, de fapt, am făcut un live imbecil, la cort, foarte departe de casă, unde n-am găsit decât pe nişte unii care pupincureau molcom şi ardeleneşte la ciocaţii de neam prost ai consăteanului lor, ajuns mare om la guvern.
Dar, grosul satului, purtătorii de gumari, ăia care nu se lasă intervievaţi, aşa îşi târau picioarele în doru’ lelii, aşa erau de abătuţi de situaţie, încât, dacă ar fi aflat că “No!” e totuna cu “NU!”, s-ar fi afiliat la opoziţie, de “numa’-numa’!” …
Şi, dacă tot am făcut-o de oaie, să merg până la capăt.
În caricatura noastră de ţară la care suntem condamnaţi, unii găsesc cu cale să se facă auziţi, astfel:
“Anonim spunea...
chiar daca am votat cu basescu si voi vota de fiecare data cand va mai fi nevoie, nu pot fi de acord cu reducerea pensiilor de varsta si a salariilor mici.”
O, înţelegeţi?
Noi nu trebuie să ne luptăm nici cu hoţia, nici cu clientela politică, nici cu măsurile de austeritate, nici cu mârşăvia guvernului…
Noi ar trebui să ne luptăm doar cu incoerenţa semenilor noştri, nişte tipi aparent cumsecade, care ne opresc pe stradă, ne cer un foc, zic “mulţumesc!”…
Nişte inşi din mulţime. Nişte nimeni.
Numai că, dacă tot la două zile se termină gazul din brichetă, înseamnă că ceva nu e în regulă.
Numai că, dacă tot la două zile se termină gazul din brichetă, înseamnă că ceva nu e în regulă.
M-ai pus pe gînduri acum, spre noapte. Trăim într-o lume tristă...Of, Doamne !
RăspundețiȘtergereStimata Renata,
RăspundețiȘtergerePrimul paragraf l-am trait si eu. Atunci am jurat ca nu mai dau un banut niciunui cersetor. Si cand jur, jur! Ba mint! Acum vreo trei saptamani, am dat un pumn de maruntis unui tiganus! Mi-am primit pedeapsa imediat! Dupa cinci minute a venit din nou la mine! Nu ai voie sa calci juramintele!
Si "chestia" cu incoerenta imi este cunoscuta. Am prostul obicei sa citesc comentariile la articolele din presa electronica. E o problema patologica, nu avem cu cine sa ne luptam! Toti astia trebuie sa si-o ia amarnic de la idolul lor pentru ca sa apara unele sperante. Sunt atat de "plecati cu pluta" incat cred ca atitudinea lor este o manifestare politica a masochismului ...
ALM
P.S. Nu am reusit pana acum sa aflu ce inseamna salariu si/sau pensie mic(a). Ca sa putem sa dimensionam ceva, ne trebuie un nivel de referinta si o unitate de masura. Moneda nu spune nimic, ne-a invatat Mark Twain in romanul "Un yankeu la Curtea Regelui Arthur". Trebuie sa masuram cu obiecte si servicii care alcatuiesc cosul minim lunar. Curios, dar pentru ca un venit sa fie decent, acesta ar deveni "nesimtit" in viziunea guvernului Bocasescu ...
Şi cerşetorii s-au luat după politicieni.
RăspundețiȘtergereCe vrei de la o sărmană băbuţă? Şi eu am una în parcarea de acasă. Cât timp parchez maşina, ea ia 5 RONi. Sunt oameni miloşi? E vad mare. Trec oamenii ca un râu.
Fură ea? Nu. Ea cel mult păcăleşte. Bechtel ţi-a cerut ceva? Nu cred. Ţi-a mulţumit? Nici asta nu cred. Bechtel ia cât sute de mii de băbuţe de astea. Zice cineva ceva?
Odată mergeam cu trenul. O cerşetoare oarbă umbla cu mâna întinsă. Eram pe hol. Am vrut să demonstrez ceva. I-am întins o sumă frumuşică. Nu deasupra mâinii ci cumva lateral.
M-am bucurat când am văzut că oarba... vedea. A înhăţat bancnota. QED.
Rebreanu avea o nuvelă cu un medic pe care l-a înjurat un orb, numai pentru că l-a vindecat. Orbul nu mai putea cerşi.
Renato, in tara in care prim-ministrul are o singura convingere, dar nici cu aia nu-i de acord (!), mimetismul produce astfel de exemple pe banda rulanta! Cum ar zice slabiciunea mea grasa, titanul din Gagesti, eternul viitor mare scriitor, asta nu-i o stire! Gaseste si tu vreo baba gravida (doar ce mai e suta in ziua de azi!), vreun mos cu priapism sau vreo femeie cu barba, ceva ...
RăspundețiȘtergereCa in ultimii 6ase ani s-a umplut tara de inghititori de sabii si de-astia de scot kilometri de panglici din toate orificiile!
Eu zic că inşii ăştia din mulţime ar trebui să se lase de fumat...
RăspundețiȘtergerede cersetorii din piata ne mai putem feri cumva.
RăspundețiȘtergeremai rau e cu cei scoliti ,cei cu mba-uri, sau asimilatele lor, cumparate la colt de strada, care te transforma urgent in client captiv, pe cativa ani buni, cu zambetul pe buze si tomuri de legi sub brat.
votantul acela anonim e un un exemplu ca partidul tradatorilor ,daca nu exista,cu acte in regula, trebuia urgent infiintat. va fi un udmr aflat permanent la guvernare si va fi exponentul distinsilor alegatori ,majoritari, care se mandresc cu statutul de cersetori..
liviu
Io ma trag inspre "academie" dar daca gasesc inchis po' sa adast o clipa si-n "gara" ca nu-s mofturoasa de felu' meu.
RăspundețiȘtergereIn ziua de azi nu stiu sa mai fie vreunul sa mai cerseasca pentru "o paine".
Tu nu-i auzi: "Nu ne ajung banii pentru medicamente"?
Pai dac'ar fi asa- si toti si-ar cheltui pensia pe medicamente ar trebui , si tu si eu, sa ne lafaim numa' pe Coasta de azur...
Asa...tragem mata de coada!
Sa-ti las si un banc ca sa ne mai si radem:
RăspundețiȘtergereUn scoţian însurat se duce la spovedanie şi-i spune preotului:
- Părinte, aproape ca am avut o aventură cu o altă femeie!
- Cum adică, "aproape"? întreabă preotul.
- Păi, ne-am dezbrăcat, ne-am frecat bine unul de altul, dar apoi ne-am oprit.
Preotul este revoltat:
- A te freca unul de altul este ca şi cum ai fi băgat-o înăuntru! Nu trebuie să te mai vezi cu femeia aceea. Ca penitenţă, trebuie să spui 5 rugăciuni şi să pui 50 de lire sterline în cutia milei.
Scoţianul iese, spune rugăciunile şi se duce la cutia milei.
Stă puţin lângă ea şi dă să plece. Preotul, care-l urmărea cu privirea, fuge după el şi-l avertizează:
- Te-am văzut! N-ai pus banii în cutie!
Scoţianul, uimit:
- Da, părinte, dar am frecat banii de cutia milei şi - aşa cum mi-ai spus, este ca şi cum i-aş fi băgat!
1 - http://www.youtube.com/watch?v=HZRBnDpEhVI
RăspundețiȘtergere2 - Cuiusvis est errare: nullius nisi insipientis, in errore perseverare.
Matilda,
RăspundețiȘtergereîn cazul descris, nu trăim într-o lume tristă, ci într-o lume cinică şi absurdă.
Oricum, episodul o să-mi ţină de cald o vreme, n-o să-mi mai fac atâtea griji pentru unii năpăstuiţi de soartă. Fimul "Filantropica" ar fi trebuit să-mi fie suficient ca bibliografie.
Îmi şi dă, un amic (semnează mai jos *u/d*) un scurt fragment din film, spre aducere aminte.
ALM,
RăspundețiȘtergeree bună inovaţia asta: bocăsescu.
Un venit decent era, într-o primă variantă bocănească, 1700. Între timp a devenit sumă minimă necesară ca să mori în chinuri şi a scăzut la 350.
Ceea ce mă sperie este că, nu peste multă vreme, în familii sărace unde există bunici, tinerii adulţi vor începe să-i considere o gură în plus, care rupe de la gura copilului. Copiii vor memora privirea cu care tinerii îi vor măsura pe bătrâni şi le va deveni familiară. Apoi familială.
Cu asta, după mine, începe începutul sfârţitului. Nu e nevoie să se deranjeze pământul cu vreun cutremur apocaliptic.
ElZap,
RăspundețiȘtergeream avut şi eu parte de un experiment asemănător. Un paralitic se târa pe coridorul trenului, pe brânci. Era un tren aglomerat, de navetişti, a fost o teroare să ne înghesuim peste cei care aveau locuri în compartimente, călcături pe picioare, scuze... Omul arăta jalnic. Cumplit. De nesuportat. Aproape fiecare şi-a cumpărat dreptul la liniştirea conştiinţei lui de ins valid, care se mişcă normal, cu o bancnotă frumuşică.
Invalidul a coborât pe brânci în Ploieşti Sud. Tot acolo am coborât şi eu. Am rupt-o la fugă după autobuzul care mergea spre centru. M-a depăşit invalidul. El l-a prins, că alerga mai cu spor. Eu. nu.
Augustin,
RăspundețiȘtergereiată o ştire: în plină criză, moşu care patronează o firmă de pompe funebre pe trotuarul de vizavi, a cumpărat şi imobilul vecin, ca să se extindă.
Ştiu! Asta nu e o ştire. E un fapt normal de viaţă. La iarnă cred că o să cumpere tot trotuarul, cu clădiri cu tot.
O ştire ar fi ca, până în primăvară, să dea faliment!
Sunt cu ochii pe el.
Dacă se întâmplă, voi avea exclusivitate.
Excelentă replică, Florin.
RăspundețiȘtergereChiar m-ai înseninat. Cică umorul moare ultimul, nu speranţa.
liv,
RăspundețiȘtergerefiindcă ai pomenit de udmr... Ăştia vor schimba conturul hărţii noastre, "fără-a prinde chiar de veste".
Zâzanie,
RăspundețiȘtergerebancul e excelent.
La comentariul anterior lui, sunt nişte fisuri. Lumea cheltuieşte întâi pe mâncare, pe urmă pe medicamente.
under,
RăspundețiȘtergerem-am uitat la fărâma de film cu plăcere amară, aşa cum m-am uitat întotdeauna la tot filmul.
La punctul 2, latina nu îndulceşte concluzia. Da, suntem fraieri.