“Pentru 30.000 de oameni care sunt clientela voastră, sacrificaţi nouă milioane de alegători."
Habar n-am dacă Băsescu a rostit aceste cuvinte, la cea de-a doua întâlnire de la Snagov sau le-au potrivit cumva jurnaliştii, între ghilimele, ca să pară a fi ale lui, ca să se spele de ridicolul de-a fi pretins că transmit de la întâlnirea de la Snagov şi-au transmis doar pădure şi maşini, timp de câteva ceasuri, în seara aceea.
Habar n-am dacă Teo Trandafir e deosebit de proastă, dar a avut un grăunte de noroc să intre pe sticlă şi-o cisternă de nesimţire să rămână acolo, implementând manelişti, sădind, răsădind, prăşind, butăşind, clonând prost gust cât cuprinde şi încasând, discret şi lunar, bani despre care ea însăşi zicea că “n-au fost puţini”.
Habar n-am dacă speţa Dan Diaconescu seamănă cu speţa Becali, dacă nu cumva sinucigaşii de ruşine n-ar trebui să-i preceadă pe sinucigaşii de foame, în România.
Habar n-am dacă orice, din nimicul cotidian pe care-l producem sub pretextul că noi tocmai trăim, ne absolvă sau ne inculpă.
Dar, sunt absolut convinsă că, dacă ghilimelele orânduite împrejurul spuselor lui Băsescu ar fi reale, s-ar naşte din pământ, din iarbă verde, o instanţă care să-l bage în pijamale cu gratii, fiindcă ştia!
Şi, precum se vede, a tăcut…
ren, si eu la fel: habar n-am :)
RăspundețiȘtergerece mi se pare insa mai grav, daca aceste cuvinte chiar au fost rostite, e cinismul care transpare din ele. adicatelea, pentru dumnealui, doar cele 9 milioane care si-au virit ... votul in urna conteaza? si ceilalti, pina la 20?
Pe mine altceva mă sperie, under...
RăspundețiȘtergereÎnţepeneala, lipsa de reacţie a oricui, la o asemenea afirmaţie... Vasăzică are tupeul să recunoască: ştie că ai lui îşi alăptează clientela politică. Doar îi mustră, aşa, părinteşte.
Ar trebui să mă scârbească, dacă nu m-ar îngheţa cinismul ăsta.
Ce norocos eşti, under!
Buna ren,
RăspundețiȘtergeream gresit! Si am comentat sub Lelia! Dar nu macaiesc :-)
TT nu e proasta, ba chiar defel. E doar fooooarte alunecoasa, in ciuda aparentelor.
noapte buna,
anca mica
anca mică, tu nu măcăieşti niciodată. Spui lucrurilor pe nume.
RăspundețiȘtergereO să mă uit şi eu la Lelia, să văd ce-ai zis. La ora asta nu-mi dau seama ce înseamnă TT.
Dar trag nădejde să aflu.
O zi frumoasă!
sametimes TT unseamna tzatza....
RăspundețiȘtergerehh
zic si io, nu dau cu paru
:)))