vineri, 5 februarie 2010

Canonirea lui Eminescu

Da. Ce, nu sună bine? Ce-am greşit?

În primul rând că, în cazul ridicolei, absurdei, imbecilei propuneri adresate de Liga scriitorilor, Patriarhiei, canonizarea lui Eminescu ar fi echivalentul lui „avansează-l şi trece-l pe linie moartă”, metodă frecvent practicată de comuniştii ceauşişti, care nu prea se sfinţeau să dea afară din partid câte-un politruc de vârf, care era vreun ofilit încuiat cu ştate vechi în ilegalitate şi-atunci îl numeau într-un post aparent mai important, undeva la o judeţeană, să nu se mai împiedice de el pe la mun’cipiu .

Pe cine încurcă Eminescu în aşa hal, încât ar trebui scos din librării şi vândut cu lumânări, iconiţe şi brăţări cu iconiţe, la uşa bisericilor?

De ce să fie canonit în felul ăsta, mizerabil, umilitor?
Nu-i destul de oropsit, că nu-l citeşte nimeni, doar îl citează?

Nu-i suficient că se zdreleşte câte-o fetică să facă paralele între „Luceafărul” şi „Poema chiuvetei”, pe spinarea lui Eugen Simion? Că însuşi autorul „chiuvetei” ne îndeamnă să-l citim de drag pe Eminescu, nu doar de gura profesorilor din gimnaziu, da’ pe urmă să-l dăm dracului, că am înnebunit lumea cu 15 ianuarie, cum se face ziua, cum hop şi noi cu Eminescu...

Adevărul e că prea stă lacul codrilor albastru de-atâta amar de vreme, degeaba! Frumos şi inutil. Prea face pe deşteptul câte-un prof de română, de-ăla de modă veche şi bate câmpii cu aliteraţia la Eminescu şi alte rahaturi de-astea...
La urma urmei, o cacofonie sinceră, bine simţită, face cât o sută de rime eminesciene.

N-ar fi mai bine să-l desecăm noi pe lac şi să redăm terenul agriculturii?
Ce-o tot zgâţâie domnu Eminescu în cinci strofe, când la „bac” un elev a rezumat atât de bine subiectul: „Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca”!

Aflu de la o duduie ziaristă, care a aflat pe surse, dar nu le divulgă (deşi noi le cam bănuim ca fiind o altă duduie), că : “Am înţeles că omul Eminescu nu era o privelişte prea plăcută, că era scund, că avea un cap prea mare pentru statura lui şi dinţii prea mari şi prea galbeni, că umbla nebărbierit şi că hainele murdare îi stăteau ca vai de ele.”
Dar ca sfânt – aş completa eu - e chiar o privelişte potrivită, nu?
Duduia îşi exprimă constructiv pe această cale, a articolului din ziar, speranţa că Eminescu va fi studiat la ora de religie (care, probabil, urmează a fi eliminată din programa şcolară), mai degrabă decât la ora de română.

Mie, îmi pare rău că Eminescu a fost un prost!

Trebuia el să-şi ia frumos tălpăşiţa, ca Enescu ori ca Brâncuşi, să-l revendice şi să-l gestioneze alţii, care n-ar fi pregetat să-l lase aşa cum e, poet mare şi mare muritor.

Nu-l mai propunea nimeni la sfinţire, nu mai aflam eu că există o Ligă, ca la fotbal, a scriitorilor, nu se ma bălăcea încă o dată BOR-ul în preaomeneasca-i făţărnicie, explicând mirenilor ce e canonizarea: "un proces laborios, îndelungat, care nu se face pe grabă, […], în care contează evlavia, nu doar reputaţia culturală şi patriotică, ori entuziasmul şi dorinţa publică."

Păi dacă-i pe-aşa, dacă ceea ce contează e evlavia, sunt liniştită:
am văzut atâţia politicieni evlavioşi la făcutul crucii şi pupatul icoanelor, încât sigur Eminescu scapă de îngroparea a doua, în ridicol, de care uite că bietul Ştefan cel Mare n-a scăpat.

9 comentarii:

  1. Aud şi eu acum de Liga scriitorilor. Mare-i grădina...

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt şi eu liniştit.

    Nu pentru că Eminescu va fi sau nu va fi canonizat.

    Asta oricum e treaba celor care merg la biserică, ori jurnaliştii care atacă problema asta nu vor fi deranjaţi de prezenţa sau absenţa lui Eminescu din rugăciunile ortodoxe. Nu vor fi deranjaţi prin lipsă. Lipsa lor, a jurnaliştilor.

    Oricum, aici sunt multe de spus, în legătură cu cei pomeniţi între sfinţi, şi mă refer aici la alţi sfinţi decât Ştefan.

    Sunt liniştit pentru că jurnalista a găsit călcâiul vulnerabil al lui Eminescu.

    Zice că era mic de statură. Corect. Poate, Depinde cu cine se compară. Ce nu înţeleg eu, de ce nu îl citeşte 'mneai pe Tolea Ciumac. Ar fi mai potrivit pentru gusturile ei.

    Că avea un cap prea mare pentru statura lui...
    Mda. Aici pot să pricep ceva. Mă uit la poza jurnalistei.

    A avut un cap prea mare pentru statura multora. Şi statura lui morală a depăşit-o pe cea a contempornilor săi, ca să nu mai vorbesc de cei ce i-au urmat. Poate ar trebui să gâlgâie ceva despre creierul lui Eminescu. Ar fi multe de spus.

    Igiena lui dentară... Îmi vine să cred că madama este medic stomatolog. Păi atunci... Las şi eu fraza neterminată.

    Încep să regret vremurile când cei fără har, erau trimşi să facă un stagiu de câţiva ani prin cătunele ţării.

    Ar fi avut ce învăţa acolo.

    Din nefericire au ajuns jurnalişti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi se paruse ca d-ra aceea a incercat sa fie ironica. Asta a fost impresia pe care mi-a lasat-o mie articolul ala.
    Oricum, cred ca predarea lui Eminescu la scoala ar trebui "reformata". Asa cum se face acum (mult festivism, cuvinte umflate si prea putina substanta), tinerii vor deveni adulti scirbiti de festivitatile din 15 ianuarie. Evident, vor face orice sa evite a deschide un volum de Eminescu, vreodata, oricind.
    A spune ca nu iti place/ nu intelegi/ nu cunosti Eminescu e echivalent, in prezent, cu tradarea nationala. Chiar si aceasta prostie incredibila, impardonabila, cu canonizarea face parte din "political corectness". O asemenea atitudine nu poate incuraja pe nimeni sa citeasca Eminescu cu placere.
    Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ina
    A vrut, dar nu a putut sireaca de ea. Asta este. Mulţi vor, dar puţini pot.

    Nu cred că e vorba de 15 ianuarie, băgând de seamă însă că pe 15 ianuarie, tot unele giurnaliste, se grăbeau doar să bâiguie nişte scremete indescifrabile.

    Primul pas spre reformarea ar trebui să înceapă cu revenirea la obligativitatea de a citi o operă. Nu e vorba doaar de Eminescu.
    Se fac în şcoală tot felul de analize aiurea, fără ca elevii să aibă habar de opera analizată. Referate pompoase luate de pe net.

    Legat de obligativitate, este de înţeles că unii tineri nu ar trebui obligaţi să citească literatură, cum nu ar trebui obligaţi să citească nimic, dar nici nu ar trebui să existe obligativitatea prin lege de a primi hârtiile alea numite diplome.

    Pe de altă parte, abordarea formală a operei unui scriitor nu ajută la nimic. Aşa se întâmpla pe vremea mea.

    Din fericire, am avut destule motive naturale, care m-au împins spre a deschide o carte.

    Grav e că la foarte mulţi tineri locul unei cărţi este luat de manele, plante etno, etc.

    Eu cred că e mai mult decât o trădare naţională. E o sinucidere lentă.

    Valabil şi pentru literatura universală.

    RăspundețiȘtergere
  5. ElZap,
    io-s batrina, mi-am facut scoala pe stil vechi.
    Iti dau cuvintul meu ca singura data cind mi-a placut Eminescu, la scoala, s-a intimplat la ora de...fizica!!! Intr-a sasea. Atunci cind profu' ne-a aratat ca "La Steaua" are o legatura mai mult stiintifica decit literara cu lumina. Incercind sa ne apropie de fizica, omul a reusit sa ma apropie pe mine de Eminescu. Abia dupa aia am devenit atenta la tipu' ala sifilitic -la propriu- Eminescu. Am vazut ca tipu' stia ceva mai mult decit Baiazid,lacul, nuferii, padurea, iubita cu care ne indopau la romana.
    Pina atunci, fusese o lectura plictisitoare si obligatorie, care ameninta sa imi otraveasca anii de scoala.
    Cred ca tinerii aia de azi, cu manele si etno ar incerca si altceva, daca acel altceva li s-ar oferi "ambalat" frumos, pe limba lor.
    Cred ca ambalajul e problema, nu continutul. Si vinzatorii. Nu mai sint vinzatorii de altadata.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ina

    Ai şi tu dreptate.

    De unde atâţia vânzători, când este ştiut că numărul de tineri însetaţi de poezie creşte înspăimântător.

    Păi, eu zic că ai noştri tineri, ar trebui să se strofoace să priceapă şi după capul lor, dacă tot sunt lăsaţi de izbelişte, taman de cei ce ar trebui să-i călăuzească spre poezie, că spre alte treburi îşi găsesc singuri drumul.

    Aici ai dreptate cu unii profesori ce-i freacă la cap cu tot felul de banalităţi, depre eternul nimic absolut.

    Poate că au şi ei trăiri mai profunde, pe care şi le-ar regăsi la unii poeţi (nu neapărat la Eminescu).

    Măcar la "Sărmana pijama cu flori bizare" tot ar trebui să se oprească, sau la fiorul ăla de "Trecu atunci, din constelatii,", sau să tragă cu ochiul cum "viperele-nvata geometria...".

    Că dacă o ţin hanga cu zdrăngăneala de pe la discoteci, o să constate că pe la vârsta noastră, când să-şi străngă viaţa-n palmă, nu au nici brumă de amintiri.

    Dreptu-i că sunt unii care ştiu mult mai mult decât profesorii lor, dar mi-e teamă că ăştia se împuţinează pe zi ce trece, şi o să vină o zi când o să-i căutăm pe la muzeu.

    Ca paznici.

    RăspundețiȘtergere
  7. Luciei
    Mă bucur să aud că nici scriitorii n-au auzit de liga lor!

    RăspundețiȘtergere
  8. ElZap,
    Eu cred că activitatea de jurnalist şi convingerile sale politice fac din Eminescu o personalitate incomodă.
    Am urmărit câteva dezbateri medicale şi medico-legale privind ipotetica lui boală. Tăcerea asupra modului în care a murit...
    "Propunerea" de a-l sfinţi pe Eminescu aruncă în derizoriu Biserica. Un fel de fabrică de sfinţi. Biserica oricum e o instituţie care s-a făcut de ocară şi se face în continuare. De la preoţi delatori până la binecuvântări la înscăunări prezidenţiale, trecând prin mercantilismul tagmei popeşti, BOR e un mic circ. O afacere.
    Dacă cererea scriitorilor acelora n-ar fi redactată atât de serios şi pueril, aş crede că e o glumă bună.
    O ironie la adresa BOR-ului.
    Cât despre sfinţi...
    Ce sunt sfinţii?

    RăspundețiȘtergere
  9. Ina,
    mie mi se pare că a citi poezie e o chestie destul de personală. Nu trebuie să te oblige cineva să-l citeşti pe Eminescu.
    Totuşi, există profesori şi profesori.
    Am avut norocul ca, atunci când i-a venit rândul lui Eminescu, profa mea de română, care era de o imbecilitate remarcabilă, să fie în concediu medical. Şi a venit la oră domnul profesor Stoica. Ne-a citit toată ora Eminescu, la întâmplare, din volumul de versuri, nu din manual. Citea frumos, ca un actor. N-a ţinut morţiş să analizeze nimic. Nici viteza luminii, nici teoria cosmogonică... Nu voia să se bage peste coana Viorica Carp, şefa lui de catedră şi profesoara noastră. Erau la cuţite. N-a făcut decât să "păstreze liniştea" într-o clasă unde lipsea profesorul. Cred că ăsta a fost marele nostru noroc.
    De cum s-a întors proasta, a început să bată câmpii cu dragostea de natură, de plopi, de stâlpi de telegraf, care răzbate din fiecare vers al poetului. :)
    Dar era prea târziu.
    Deja făcuserăm cunoştinţă cu poetul, în prezenţa unei gazde excepţionale.
    Fiecare cu amintirile lui, vezi bine!...

    RăspundețiȘtergere