joi, 25 februarie 2010

Fără titlu

Aţi avut vreodată un prieten artist plastic?
Unul dintr’ăla care înfige beţigaşe şi pietricele de râu, într-o bucată de chestie topită şi solidificată în nu ştiu ce condiţii şi intitulează lucrarea „Insomnie”? Pe urmă ia alte pietricele şi alte beţigaşe şi le aranjează mai aleator ca-n prima creaţie, tot în topitura precedentă şi-i zice „Amintire”? În fine, când a produs vreo 30 de combinaţii de-astea de trei luate câte trei, adică beţigaşe, pietricele, maclavais solidificat, te invită la vernisaj.

Ca să nu se rătăcească vreo creaţie în timpul transportului, le dă nume tuturor, de la „Nostalgie”, la „În genunchi mă-ntorc la tine” şi e foarte posibil ca una dintre ele să se numească „Fără titlu”.
Taci şi înghite!
Ţi-ai pus ciorapi de 140 deni, maron, pantofi rumburak de culoarea măslinei crude, ai şalul ăla oranj, de caşmir, pe care-l porţi la ocazii şi la centura de piele lideoven... Aproape că arăţi ca Robin Hood. Nu te fă de băcănie, întrebând cum de n-are titlu, tocmai „aia”!

Trebuie doar să surâzi, pierită de atâta frumuseţe, să ceri autograf pe prospectul expoziţional, să-l feliciţi şi să-i mulţumeşti că există, apoi să-ţi ţii pliscul.

În felul acesta rămâi în lumea bună. Dacă nu înfiptă, măcar atârni de ea. Un apendice, acolo, umflat de exclamaţii care frizează extazul, un simulacru de rafinat cunoscător, o doamnă, în cele din urmă...

Ce dracu’ voiam să zic cu perambulul ăsta?
A, da!
Că mi s-a acrit de sclifoselile non-discriminatorii.
Că nu vreau să mai văd sintagma „de etnie romă”.
Vreau să le zicem ţigani.
Pe urmă, n-avem decât să stăm de vorbă despre ei.
Puteţi începe voi!



17 comentarii:

  1. Faina "imaginea" expozitiei. Pe fo trei creatii de-alea ("Amurg de toamna", "Vintul la Vama Veche" si "Transparenta") e pus cite un biletel galben: "vindut". Ca sa vada prostimea ca arta respectivului se vinde chiar si in vremuri de criza.
    Bun, cu tiganii. Dintre tiganii pe care i-am avut colegi in scoala primara (intr-a cincea, fetele s-au maritat, iar baietii au inceput sa umble la furat cu tatii lor, asa ca nu au mai venit la scoala) mai tin legatura cu una din fete. Isi zice tiganca, le zice alor ei tigani si e mindra de chestia asta. Regreta si acum ca nu a terminat scoala; imi spune cu mindrie ca juniorul ei are note bune, desi nici ea, nici sotul ei nu il pot ajuta la lectii.
    Sint multe de zis pe tema asta, oricum. Mai las si pe altii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vezi, Ina?
    De obicei sfârşitul e în coadă de peşte.
    La tine e încă de la început!

    RăspundețiȘtergere
  3. pai, vrei o pozitie clara a mea fata de problema? Pur si simplu, cred ca vorbim prea mult despre tigani, in general. Oamenii ar trebui rasplatiti/pedepsiti dupa fapte, indiferent de culoarea pielii.
    Evident ca tiganii sint o populatie problema in toata Europa- din motive istorice, blabla. Corectitudinea politica, insa, nu ne va ajuta nici pe noi, nici pe ei.
    As vrea sa vad, pur si simplu, ca orice cetatean roman are EXACT aceleasi drepturi si EXACT aceleasi obligatii cu altul. Adica: daca eu am obligatia sa platesc impozite, sa ai si tu aceeasi obligatie. DAca nu iti trimiti copiii la scoala, te amendez, in loc sa iti pling de mila si sa te ingrop in ajutoare sociale. Etc.
    Drepturi si obligatii, nu doar drepturi; aceleasi drepturi si aceleasi obligatii pentru fiecare cetatean - si gata cu povestile, cu discriminarea, cu "problemele specifice etniei" etc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Renata, de ce n-ai venit la gală? Ai luat un premiu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, măi, Ina...
    Exact aşa mă gândeam şi eu.
    Că maică-mea îmi spune că un ţigan cumsecade din trupa care i-a pus contor la gaze, zicea, făcea, o întreba dacă nu vrea să-i cumpere ceva, că e polei, să nu iasă ea...
    Că eu cunosc cîţiva ţigani pe care nu i-aş schimba cu ai nostri, Ghicitoarea inclusă...
    Dar există nişte mii de ţigani, pe care nu-i ştiu după nume, da aş pune instrucţia pe ei...

    RăspundețiȘtergere
  6. Acu am văzut, Lucia!
    Mereu mă surprind premiile mele.
    Se mai poate repara ceva?

    RăspundețiȘtergere
  7. Ireparabila gresala Luciei V...
    Oricum felicitarile, masa si dansul trebuiesc anuntate ca sa ne bem paharul de sampanie!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cica:
    Un tigan este chemat la o sindrofie data de noii îmbogatiti ai Revolutiei.(Nu e vorba de premierele Luciei...)
    În timpul chefului, unul îl întreaba:
    - Bai tigane, la utecisti ai cîntat?
    - Am cîntat, coane.
    - Rau, fiule, rau...
    - La securisti ai cîntat?
    - Am cîntat, coane, ce era sa fac?
    - Dar la nomenclatura ai cîntat?
    - Am cîntat, coane, ca era pericol.
    Cînd ajunge acasa suparat si cu originea mototolita, îi povesteste pirandei ce a patit, la care asta îi zice:
    - Bine, ma boule, nu puteai sa spui si tu ca nu ai cîntat?
    - Cum sa spun, fa, cînd erau toti acolo?

    RăspundețiȘtergere
  9. Re,

    GS are dreptate, meriti felicitari.
    Nu doar pentru c-ai avea un forum "simpatic" ci pentru ca estu tu, fara fasoane si fara masti.
    Nu-s sigur cum ar arata un blog ...antipatic cu toate ca-n minte vin al Coxanei Ciordache si al Ciutacului megaloman. Sa fie pacatul meu daca gresesc.
    Cred ca pe viitor ar trebui alcatuit un clasament care sa includa si blogurile ... blegi. Concurenta ar fi mai mare pentru locurile de "frunte", nu crezi?

    RăspundețiȘtergere
  10. Mulţumesc mult, GS!
    Ne vedem la festivitate?

    RăspundețiȘtergere
  11. Hai- Hui,
    Nu mă provoca, te rog, la un eseu despre blogul drei. R.I.! Cu Ciutache e altceva. Muuuult mai comestibil blogul lui. Totu' e să nu te bagi în vorbă, să nu-i zici ceva că, pe cât e de genial, pe atât e de şifonabil. Dar chiar şi aşa, merge! Te blochează, te banează, te ameninţă că dispari, dar nu te salută cu "hai sictir!", ca duduia pomenită.

    RăspundețiȘtergere
  12. Re,

    QED
    despre ambele locuri. Daca nu-i pupi in cur pe "maiestri" n-ai ce cauta la ei pe bloaga pentru ca iti dau in cap:)


    ....Pai daca nu ma contrazici ce treaba am facut????

    RăspundețiȘtergere
  13. O veni ea, şi contrazicerea!
    Şi va fi - ghici? - despre R.I. !!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mi s-ar parea enorm de just sa palavragim mai intai despre cumsecadenia din fiecare individ, apelativele lasandu-le de fiecare data undeva pe ultimul loc...

    RăspundețiȘtergere