miercuri, 17 februarie 2010

Decât că nu-s Porumboiu...



Mă uit a cinzecea oară la filmul “Pălmaşii”, ăla pe care l-au dat toate televiziunile non-stop, parcă mai înverşunat ca pe coproducţia “Copilul albastru”.

La început l-am sorbit cu emoţie şi cu mentalitate de gospodină care vede o dramă în orice telenovelă.
Adică eram în starea aia de “ioooi!...” care se aude din off, la un moment dat şi nu-mi prea ardea de râs.
Bă, ‘z dai seama?! Acţiunea se petrece la Saint Paul de Mureş. O mie jumate unguri, o mie jumate români, o mie de ţigani, doi nemţi şi-un ucrainean.
Ei, din mia aia de ţigani, o femeie de etnie romă şi-a depăşit condiţia şi s-a făcut profesoară. De română, normal! E destul şi aşa! Pe urmă s-a îngrăşat exact ca româncele, adică a pus multă slană pe abdomen, până a ajuns să corespundă normei, 60 – 90 – 60, da’ i-au rămas gleznele subţiri şi şi-a luat haină de piele. Catalogu’ îl avea de la şcoală.
În momentul ăsta intră în scenă, ieşind din direcţiune, miliţianul de tip nou, cu ochelari…

Pe la vizionarea douăzeci, parcă începuse ochiul să mi se profesionalizeze.
Nu mai urmăream ca diletanta, uşor lăcrimată, tragicul destin al personajelor, o biată profesoară de română, ţigancă, femeie, singură şi lipsită de apărare, în faţa unui plăvan de mascul cam dobitoc şi cam lipsit de iniţiativă, care, nefiind “de română”, ci doar “de poliţie”, ia ad literam replica ei plină de înţelesuri – “Tu de ce vrei să pui mâna pe mine?” şi-i răspunde, miliţieneşte - “Nu vreau, doamnă!”
Deja gustam detalii… Cum îl ameninţă ea - “Vezi că-ţi dau o palmă de nu te vezi!”, la vreo trei secunde după ce i-o trăsese, de i-au sărit agentului ochelarii.
Înseamnă că palma care precede replica era pentru altceva , petrecut anterior, ce nu se vede pe film…
A zis miliţianul ceva? A vorbit urât?
Astea sunt întrebări fireşti pe care şi preşedintele nostru şi le-a pus, în legătură cu o palmă. Fiindcă orice palmă are o poveste.
De pildă a miliţianului către profesoară, aia adevărată, virilă, netrucată, care-i cam dă femeii capul pe spate, e replica emoţională la primejdia prin care trecuseră ochelarii lui. Ce reflexe, dom’le! Ce repede i-a prins, pe piept!
Apoi, cum are gestul ăla, scurt, uman, parcă ar lua-o de braţ şi celălalt, mai scurt, mai uman, când se fereşte el, bărbatul, de-o posibilă nouă plesneală, da’ ea, nu! Nu mai dă.
Plânge încet, subţirel, feminin, neostoit. De durere şi de discriminare.

Aseară deja urmăream filmul ca un cunoscător, cu detaşare, mi-l pusese Gâdea în stânga-jos-ul ecranului, să-l mai studiez, cât sintetiza el ziua, îi dădea zor cu palma aia pe reply, la viteză mare şi atunci mi-am dat seama că ce rău îmi pare că nu-s eu Porumboiu.
Ce film scoteam eu din faptul ăsta de viaţă!
Deja ştiu pe cine puneam în rolurile principale: pe Marilena Chelaru şi pe dom’ Vizante. Parcă-l şi aud pe Marius Florea Vizante zicând : “Nu, doamnă!”

Despre ce să fi fost vorba în film?
Exact despre ce e în reportaj: despre pălmi. Despre cum o-ncasăm. Despre descreieraţi şi discriminaţi. Despre.
Îl făceam cu final deschis: în plan îndepărtat, peste pajiştea unui deal, profesoara de etnie romă fuge despletită şi agentul o urmează gâfâind, îndeaproape. O urmează sau o urmăreşte. Rămâne la latitudinea spectatorului. Şi în plan apropiat ucraineanul, ăla, unicul din Sao Paolo de Mureş, îşi lustruieşte cu mişcări lente, aproape lascive, arma cu lunetă…

15 comentarii:

  1. Coana prefesoara nu spune că polițistul ar fi pus mâna pe ea.

    Ea îl acuză că ar fi avut un gând ascuns, numai de ea știut, de a pune mâna pe ea ( “Tu de ce vrei să pui mâna pe mine?”). Asta se numește pregătirea de foc.

    După această replică dulce, îl ține de mână, ca nu cumva el să se poată dezvinovăți, mai ales că se vede intenția junelui de a se retrage din afacere(“Nu vreau, doamnă!”. Parcă ar fi vrut să adauge "Păcatele mele!").

    Nu vreau să insinuez nimic. Nici măcar nu cred că ea ar fi vrut. Cred însă că asta este etapa de intimidare.

    După această pregătire sumară a atacului ce urma a fi declanșat, proofesoara îi aplică o primă palmă. Asta era doar încălzirea. Așa, ca să știe cine are un cuvânt de spus în toată discuția asta.

    Desigur, încurajată de această primă victorie, ar fi urmat atacul propriu-zis. Un polițis pus la pământ i-ar fi asigurat o poziție de invidiat în conflictul ce se derula în școală ("Cine urmează? Cine mai vrea să discute cu mine?").

    N-a fost să fie așa. Polițistul i-a aplicat o corecție sonoră menită a descuraja avântul prefesoarei.

    Urmează desigur retragerea rușinoasă."Hi" (în traducere liberă "Uite că nu a ținut șmecheria."), după care urmează coda "Iu, hu, hu, hu, hu, hu!... Ioaai!". Asta pentru a da efect scenei.

    Totul însă e bine când se termină cu bine. După ce-l căpăcește, demonstrativ desigur, și pe un cameraman, urmează declarațiile. Profesoara radioasă, declară că... bla, bla, bla, că... "discriminare", că... "îmi pare foarte rău pentru incident"....și râde dulce-șmecher.

    Pe fața ei se citește victoria, iar din glas se poate deduce că...."Vedeți ce tare am fost? Cool!"

    RăspundețiȘtergere
  2. Renata nu stim toata tarasenia dinainte, dar crede-ma ca ce am vazut la "madama" aia ca d-na nu pot sa-i spun nu prea aduce a comportament de profesor, eu din fericire nu am avut asemenea cadre in scoala, probleme erau si pe vremea aia intre elevi si profesori dar nu era nimeni isteric. dincoace "plavanul" asa cum ii spui ar fi trebuit sa procedeze in litera legii, eu in secunda urmatoare lovirii ii puneam catusele "madamei". situatia cred ca a avut un istoric mult mai lung decat banuim noi, si dupa ce am vazut eu nu e chiar straina de tensiunile aparute in scoala, tocmai impricinata. asta e parerea mea

    RăspundețiȘtergere
  3. De fapt, ElZap, m-am jucat uitându-mă de zeci de ori la filmuleţ la tine pe blog.
    Acolo l-am învăţat în cele mai mici detalii, acolo am studiat textul, mi i-am imaginat pe actorii de care pomenesc jucând într-un film pursânge românesc...
    Şi-am admis şi eu că, de cele mai multe ori, filmul vieţii bate filmul film şi e nevoie de mult talent ca filmul-film să bată filmul vieţii.
    Nu e nicio glumă când zic că, un scenarist deştept şi-un regizor talentat pot face un film tare de tot, pornind de la reportajul ăsta.
    Sigur, mă gândeam şi la nişte fineţuri: cum s-o construieşti pe ea, pe ţiganca împuţită ca pe o bad girl, şi totuşi (după ce am văzut isteria "albelor" mi-a venit ideea asta), s-o faci, cumva, demnă de compasiune.
    Am mai cochetat cu gândul că, indiferent cât de idiot era omul ordinii, care nu s-a orientat să-i pună cătuşele, ca-n "State" , e ceva acolo, în palma pe care i-o decernează, o anume sete, dar şi ceva familiarism, (să nu uităm că palma lui nu vine ca ripostă reflexă, ci câteva secunde mai târziu!), care mie îmi spune că nu se vedeau pentru prima oară, îndeaproape...
    Glumesc, Elzap! Speculez şi glumesc, să iasă de-un scenariu cu aur la Palm d'Or. :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Codeus, pe vremea mea, am avut în liceu câţiva profesori ţigani. De excepţie! Mi-l amintesc pe cel de muzică de cameră. Un artist şi-un pedagog desăvârşit. Dar lucrurile s-au schimbat mult. Au apărut Mondialii. E totul foarte complicat. Şi trist.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu le gasesc scuze amindurora: cind sint camerele de luat vederi prin preajma, oamenii reactioneaza altfel decit in firescul lor zilnic.
    Evident, incerc sa spun ca reporterii au fost de vina.

    RăspundețiȘtergere
  6. renata
    Te rog sa ma linistesti: ce-i cu pustietatea asta din academiatacuta...Usa scartzaie a jale, maidanezii lasa urme varcolacee in prag, totu-i trist si fara de viatza :-(((
    Spune-mi ca am gresit intrarea, please!

    anca mica, sola-perduta-abandonata

    RăspundețiȘtergere
  7. Reporterii nu prea sunt de vină, Ina!
    Materialul lor e ... prelucrat înaintea de-a intra pe post. Există un stăpân cu foarfeca, ăla taie ce crede el că s-ar fluiera.
    Lasă ce crede el că duce la concluzii "sănătoase".
    Însă noi nu ştim încă, ce e sănătos şi ce ne face rău.

    RăspundețiȘtergere
  8. @reanata

    Îmi imaginez ce spectacol ieşea!
    Ce cătuşe?! Nu ştiu cum m-aş fi descurcat în locul bietului poliţist.
    Încerc să fac un exerciţiu de imaginaţie. Mă apucă râsul.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma simt ca o naluca...nimeni nu ma vede!? Hai, pa!

    anca mica

    RăspundețiȘtergere
  10. anca mică,
    "academia tăcută" e ca Ţărişoara. La România mă refer!
    Toţi zicem "să facem ceva!" Când ne întrebăm CE?, ridicăm automat din umeri.
    Dacă totuşi careva, undeva, cândva, face ceva, vin trupele anonime care dau cu barda şi te trimit pe o mizerie de chat unde, dacă n-ai nimic inteligent de tratat despre morţii mă-sii, mai bine nu intri.
    Dacă nu intră artileria grea cu morţii supraamintiţi, intră alde Z. şi ne reaminteşte că e bogată, patroană, are Împărăţie, Împărat, GPS, Vetă, chiuvetă, s-o dea pe Bobo afară şeful ei, ca să se facă dreptate!
    anca mică şi DRAGĂ MIE!...
    Dacă nu erau unii atât de neutri, împăciuitori şi principiali, poate azi "academia" era site cu multă accesare, venea lumea să se mire ca la circ, să se închine ca la biserică, să râdă ca la teatrul de comedie şi să se simţească bine ca la revelion.
    Pentru asta, ar fi trebuit să fie lăsaţi în pace câţiva inşi, să scrie şi-atât, tu inclusă.
    Dar, ca în orice societate format mare sau mic, prea multă neutralitate (dacă vrei, citeşte democraţie) strică!
    Aşa că nu ştiu ce să-ţi spun despre academie, decât că mă uit la ea cu dragul milos cu care te uiţi la o fostă iubită, pe care ai fi luat-o de nevastă, dacă nu te înşela pe faţă, din motive de transparenţă.
    Dacă academia ne mai vrea, apoi nu noi două suntem acelea care să aducem dovezi de apartenenţă!
    Concluzie: fiecare pasăre pe limba ei piere.

    RăspundețiȘtergere
  11. ElZap!
    Hai să ne jucăm...
    Presupunând că profesoara îl cunoaşte pre miliţian din alte secvenţe, laice şi i-ar cam plăti nişte poliţe...
    Întrezăresc un pufuşor negru pe maxilarul profesoarei. Testosteron în exces. Tendinţă spre violenţă dar, conform unor credinţe neatestate ştiinţific, libidou de excepţie...
    Hai, ElZap!
    Suntem oameni serioşi, ce dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc de raspunsuri, renata. Cand oare o sa-mi intre bine in cap ca naivitatea la varsta mea se cheama prostie, curat mestesug de prostie- vorba lui Creanga.
    Acum imi dau seama ca nici macar curiozitatea 'a mai banala nu m-a dus la chat-uit, acolo unde ne invita 'persoana'.
    Imi pare rau ca mai vad un parjol-live; ma bucur daca-sincera cum te stiu- am reusit sa-ti fiu draga :-)))
    Cu speranta unor zile mai bune si salutandu-te de noapte-buna,

    anca mica&veshnic mirata de ceea ce o inconjoara

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, deci sa analizam savant cacatul.
    Tipic ptr "intelectualii" rromaniei, satra UE.

    RăspundețiȘtergere
  14. De vreme ce precedentul este creat, nu văd de ce n-ar avea voie să-şi dea palme orice cetăţean din ţara asta. De ce să suporte rigori cei doi protagonişti ai scenei ,,palma şi viceversa'', când preşedintele lor (şi subliniez, AL LOR) a făcut LA FEL şi n-a păţit nimic?

    RăspundețiȘtergere
  15. Florin,
    Ar putea deveni un mod de-a saluta cunoscuţii. Prietenii. Mai multă forţă în lovitură , mai multă bucurie a revederii. :)

    RăspundețiȘtergere